Macrou marinat în ulei, uşor de gătit şi rapid

Macrou marinat în ulei. Se prepară simplu și rapid, dar este un aperitiv extraordinar, mult mai bun decât macroul din comerț.

Retete-usoare.info vă recomandă o reţetă minunată pentru orice ocazie şi foarte uşor de gătit. Iată de ce ingrediente aveţi nevoie:

-1l de apă;

-2 foi de dafin;

-8-10 boabe de piper negru;

-90 gr de oțet 9%;

-80 gr de sare;

-80 gr de zahăr;

-3 macrouri;

-200 ml de ulei.

MOD DE PREPARARE:

1.Turnați apa în cratiță, adăugați foi de dafin, boabe de piper, sare, zahăr și oțet. Dacă aveți esență de oțet, amestecați 1 lingură cu 1 pahar de apă și obțineți oțet de 9%. Aduceți apa până la punctul de fierbere și opriți focul.

2.Alegeți corect macroul pentru marinat, peștele trebuie să fie gras. Când cumpărați macrou, fiți atenți, acesta trebuie să fie lat la spate, nu la burtă.

3.Curățați peștele. Tăiați capetele și cozile, îndepărtați intestinele și spălați bine peștele. Tăiați aripile, opțional, și porționați macroul bucăți cu grosimea de 2 cm.

4.Adăugați peștele în saramura rece și-l lăsați pentru 5-6 ore. Dacă e cald, dați cratița la frigider, dacă e frig, o puteți lăsa pe masa din bucătărie.

5.Transferați peștele într-un recipient din plastic sau borcan, turnați ulei, acoperiți recipientul cu capac și dați-l la frigider pentru 2 ore.

Macroul se păstrează perfect timp de 2-4 zile. Este foarte gustos, în special cu cartofi fierți în coajă. Încercați să marinați macroul după această metodă simplă, suntem siguri că veți rămâne mulțumiți!

A chefuit de ziua lui, apoi a urcat beat la volanul unui motocultor şi a comis un accident
Articolul anterior
Moldovenii pleacă pe-un cap şi nimic nu-i mai opreşte
Articolul următor