O retetă care te duce cu gândul nu doar la vară, dar și la toamnă. Bună pentru stomac și bună pentru suflet!
Ingrediente:
- 400g ardei copți
- 5 căței de usturoi
- 3 cepe mari, tăiate mărunt
- 2 linguri ulei de măsline
- o linguriță cimbru uscat
- 2 foi de dafin
- 1 litru supă de pui sau de legume
- 1 linguriță sos iute
- 1 lingură oțet
- sare și piper după gust
Mod de preparare:
Coacem ardeii după care îi tăiem fâșii. Apoi încingem într-o cratiță încăpătoare uleiul de măsline, călim în el ceapa până e translucidă, apoi punem ardeii, usturoiul tăiat mărunt, condimentele și călim totul împreună cam un minut, la foc mediu, amestecând în continuu, pentru ca usturoiul să își elibereze aroma. Punem apoi supa și restul ingredientelor și lăsăm totul să firabă 15-20 de minute. Apoi intră în acțiune blenderul și facem crema în sine. Mai potrivim la gust de sare, piper sau ierburi aromatice și dacă vă place mai picanta, puteți să mai puneți un pic de “iuțeală”.
De servit, merge bine cu un pic de smântână și crutoane, pe care le poți face din franzela toast, pe care o tai cubulețe, fără coajă. Apoi pune cubulețele de pâine în tavă, stropeștele bine cu ulei de măsline și lcondimenteazăle cu sare, piper, oregano, busuioc și coacele la cuptor până sunt frumos rumenite pe toate părțile.
E bună atât caldă cât și rece!
sursa: teoskitchen.ro