A sosit şi sezonul caiselor. Aceste fructe răcoroase şi foarte deliciose pot fi mâncate atât crude, cât şi într-o compoziţie perfectă de aluat şi crem
ă marţipan.Îţi propunem o tartă delicioasă cu caise şi cremă de marţipan, care se prepară rapid şi care cu siguranţă îi va plăcea familiei tale.
Ingrediente
Pentru aluat
- 200 g făină
- 100 g unt la temperatura camerei
- 50 g zahăr pudră
- 1 ou
- 1 vârf de cuţit de sare
- 1 vârf de cuţit praf de copt (în acest caz praful de copt se pune pentru a fragezi aluatul, nu pentru a-l face să crească)
- coajă de lămâie
- 100 g pastă marţipan
- 3 ouă
- 250 g smântână
- 120 g unt
- 2 linguri de făină
- 1 vârf de cuţit sare
- 1 kg caise tăiate în jumătate curăţate de sâmburi
Mod de preparare
1. Pentru a pregăti blatul tartei, freacă într-un vas untul moale cu zahărul pudră, apoi adaugă făină amestecată cu un vârf de cuţit de praf de copt şi amestecă bine până obţii o compoziţie de consistenţa pesmetului.
2. Adaugă apoi oul şi coaja de lămaie şi amestecă doar atât cât să se formeze o bilă de aluat. Pune aluatul într-o pungă şi lasă-l la frigider 15-30 minute.
3. Apoi întinde o foaie de aluat în tava de tartă, împunge baza cu furculiţa şi acoperă cu folie de aluminiu sau hartie de copt, după aşează o greutate (boabe de orez sau fasole) şi pune la copt la 190 gr. timp de 20 minute.
4. Între timp prepară crema. Topeşte untul, sau pentru mai multă aromă, prăjeşte-l până se maroneşte uşor şi are o aromă de nuci coapte.
5. Freacă bine marţipanul cu 2 linguri de apă, astfel încât să devină o pastă moale, apoi adaugă ouăle şi bate bine compoziţia.
6. Adaugă făina şi sarea, apoi smântâna şi la urmă untul. Compoziţia obţinută toarn-o în carcasa de aluat si pune apoi caisele.
7. Dă la cuptor, la 180 grade, încă 20-25 minute, până ce crema se încheagă bine.
Această tartă răcoroasă de vară cu caise o poţi servi rece, eventual garnisită cu frişcă sau îngheţată de vanilie.
Poftă bună!
Sursa: http://www.culinar.ro