Roșiile contribuie la buna funcționare a ficatului

Parfumate, delicioase și cu un gust deosebit, roșiile nu lipsesc din alimentație în sezonul estival. Roșiile sunt unele dintre cele mai sănătoase alimente, bogate în nutrienți și vitamine, ce pot fi incluse în orice dietă sănătoasă. Datorită conținutului bogat de apă și fibre și nivelului scăzut de calorii, roșiile sunt un aliment ideal în cura de slăbire.

separator

Roșiile sunt bogate în vitamina A, C, K, fibre, carbohidrați, fier, licopen, fosfor și sulf. Aceste legume conțin puține calorii, grăsimi și sare. De asemenea, roșiile sunt o sursă importantă de vitamine și minerale care protejează inima de bolile cardiovasculare. Aproximativ 150 de grame de roșii constituie o excelentă sursă de vitamina A, C, K, acid folic și potasiu.

Beta carotenul din roșii, regăsit şi în morcovi sau cartofii dulci, au o acţiune protectoare asupra pielii, în faţa acţiunii nocive a radiaţiilor UV.

Roșiile îmbunătățesc vederea

Roșiile conțin vitamina A care îți îmbunătățește vederea. Adaugă roşii în salată sau consumă-le cu brânză sau cu ulei de floarea-soarelui.

Previn bolile de inimă

Potrivit studiilor, consumul frecvent de roșii previne atacul de cord și accidental vascular cerebral. De asemenea, aceste legume reduc nivelul colesterolului.

Reduc tensiunea arterială

Bogate în vitaminele A, C și E, dar și în calciu, potasiu și licopen, roșiile ajută la micșorarea tensiunii arteriale.

Contribuie la buna funcționare a ficatului

Roșiile sunt recomandate în curele de detoxificare a ficatului. Consumă 2 roșii pe zi sau o cană de suc de roșii pentru buna funcționare a ficatului.

Întăresc oasele

Calciul și vitamina C din roșii sunt benefice pentru vindecarea oaselor. Licopenul pe care-l conțin aceste legume îmbunătățește masa osoasă, aceasta fiind o cale excelentă de prevenire a osteoporozei.

Mirosul este principalul criteriu după care să alegi o roșie sănătoasă. De asemenea, acestea nu trebuie să aibă o culoare pală sau întunecată, dar, mai degrabă, un roșu aprins.

sursa

Adevărul despre postul intermitent! Tot mai mulți oameni îl urmează

Postul intermitent este urmat de tot mai mulți oameni. Majoritatea dintre aceștia spun că efectele sunt vizibile după doar câteva zile. Acest tip de dietă presupune o pauză alimentară de 6,8 sau chiar 12 ore între mese. Mihaela Bilic susține că metoda este una sănătoasă și ar trebui adoptată de toate persoanele care duc o luptă cu kilogramele în plus, scrie evz.ro.

Rețelele de socializare sunt pline de mărturii ale celor care au reușit să slăbească prin această metodă. Cu toate că este combătută de mulți specialiști, Mihaela Bilic susține că postul intermitent este de un real ajutor pentru cei care vor să piardă în greutate.

„Tot suntem în post și cuvântul acesta este din nou la modă, iar eu nu pot decât să le mulțumesc americanilor că au inventat noțiunea de post intermitent, sună așa, foarte științific. Că dacă îi spuneai omului să facă foamea și să sară peste mese, era nasol, părea că tu ești de la țară și nepregătit. Iată, însă, cu o titulatură de asta elevată, parcă altfel facem foamea. La capitolul post intermitent se fac o mulțime de greșeli; avem impresia că nu mâncăm-nu mâncăm, dar și când mâncăm, mâncăm tot frigiderul. ”, a explicat nutriționistul.

Rezultate impresionante

Medicul nutriționist susține că postul intermitent nu este benefic doar pentru slăbire, ci și pentru un organism sănătos. Pauzele dintre mese vor da timp organismului să se regleze, iar metoda va proteja ficatul, spune specialistul.

„De ce este de bine să mâncăm mai rar? Culmea, nu doar pentru siluetă, ci și pentru sănătate. Ei bine, avem grijă de ficatul nostru e fantastic ce uzină de metabolizare este, aș spune că este organul central. OK, inima pompează sângele, dar fără ficat nu am avea glicemie, nu am avea acel carburant care circulă prin sânge și care hrănește toate celulele. Multă lume crede că acest carburant, carbohidrații, îi luăm din alimentație; noi trebui să știm însă că ficatul este și un rezervor de glucoză și el știe, din grăsime, din proteine, să facă glucoză.”, a mai spus aceasta.

Mihaela Bilic, despre postul extrem de 40 de zile

În mediul online există și mărturii ale unor persoane care au ținut post negru timp de 40 de zile. În această perioadă, acestea au consumat doar lichide. Pe lângă rezultatele vizibile, aceștia au declarat că sunt plini de energie, iar tonusul li s-a îmbunătățit substanțial. Mihaela Bilic susține că organismul poate rezista unui astfel de program, care nu ar fi greșit dacă ar fi parcurs sub îndrumarea unui specialist.

„Deci noi nu avem niciun risc să nu mâncăm, și nu o zi, două, trei, putem să nu mâncăm 40 de zile. Sunt medici nutriționiști care au consumat doar lichide, sub control medical, și au văzut că 40 de zile fără mâncare nu este nimic dramatic.”, a mai spus medicul nutriționist.

Obiceiul alimentar care ar putea fi un semn de demență

Conform unui număr tot mai mare de cercetări, la mijlocul vieţii, şi nu la 70 sau 80 de ani, încep să apară modificări ale creierului care pot deschide calea spre demență, boala Alzheimer şi declinul cognitiv ulterior, scrie doctorulzilei.ro.

Majoritatea dintre noi suntem conștienți de unele dintre simptome, pierderea memoriei și a vorbirii fiind printre cele mai comune semne. Mai puțin cunoscut este faptul că această afecțiune poate provoca și anumite schimbări în obiceiurile alimentare. Dr. Jones Uys, împreună cu farmacistul Abbas Kanani, dezvăluie un semn de avertizare clar al demenței care ar putea fi ușor trecut cu vederea.

Atenţie la poftele alimentare!

Astfel, o poftă crescută de dulciuri ar putea însemna că persoana respectivă are un risc crescut de demență. Kanani sugerează că simțul alterat al gustului poate afecta unii oameni cu această boală. „ Cel mai comun semn este o dorință crescută pentru dulciuri, cum ar fi prăjiturile și ciocolata. De pildă, pofta recurentă pentru alimente dulci, în special cele cu texturi mai moi, cum ar fi înghețata sau budinca. Acestea sunt de obicei mai tentante, deoarece sunt mai ușor de mâncat”, explică specialistul.

El susține că demența poate modifica percepția gustului, ceea ce duce la o preferință pentru alimente mai dulci față de altele. „Gusturile și texturile dulci familiare pot fi, de asemenea, o sursă de confort. Amintirile pozitive și emoțiile asociate cu anumite gusturi, chiar dacă persoanele cu această afecțiune au dificultăți în a-și aminti anumite evenimente sau experiențe, le pot atrage către anumite alimente dulci”, a adăugat el.

„Demența vă poate afecta în mod semnificativ percepția gustului, precum și preferințele de gust”, a explicat farmacistul, potrivit căruia modificările funcției cerebrale cauzate de demență ne afectează procesarea senzorială, care se poate manifesta în moduri diferite.

„În timp ce unii pot dezvolta o poftă de alimente dulci, de exemplu, alții își pot pierde interesul pentru a mânca, uita să mănânce sau își pot pierde capacitatea de a recunoaște când le este foame sau sete”, a avertizat specialistul.

Dacă vrei să abordezi un stil de viață sănătos, solicită o consultație gratuită cu un specialist care să te ajute să abordezi corect pașii. Nu ezita, accesează Centrul Onlin de Nutriție și Sport al Galinei Tomaș, din orice colț al lumii, pentru a găsi răspuns la orice întrebare și a primi ghidare corectă!

A murit de la o băutură! Un tânăr de 23 de ani a făcut infarct după un energizant. Acesta modifică mușchiul inimii, spun medicii

A murit de la o băutură. Un incident tragic s-a produs la Convenția Internațională de Tatuaje din Timișoara, unde un tânăr de 23 de ani și-a pierdut viața în urma unui infarct, scrie doctorulzilei.ro.

Originar din Oravița, Ionuț era pasionat de tatuaje și a venit să-și adauge o nouă operă artistică pe corp. Așteptând să fie tatuat, tânărul s-a prăbușit subit, în timp ce se pregătea să își tatueze gamba. Potrivit martorilor, înainte de incident, el consumase șapte doze de băuturi energizante în doar câteva ore.

Medicii subliniază pericolele consumului excesiv de astfel de băuturi, care pot avea efecte devastatoare asupra inimii, crescând riscul de infarct și diminuând șansele de resuscitare.

Studiile arată că patru astfel de băuturi echivalează cu zece shoturi de esspresso. Medicii veniţi la faţa locului n-au mai putut să-i repornească inima.

”Consumul excesiv şi de timp îndelungat de aceste taurine poate să creeze nişte modificări structurale la nivelul miocardului cu scăderea şansei de reuşită în cazul unei resuscitări,” a declarat, pentru observator.ro dr. Stela Iurciuc, medic cardiolog.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru moarte suspectă. Autopsia va arăta dacă tânărul avea o afecţiune de care nu ştia.

De ce sunt atât de periculoase băuturile energizante

Energizantele sunt băuturi populare, apreciate pentru efectul lor stimulativ asupra nivelului de energie și atenție. Principalele ingrediente ale energizantelor includ:

  • Cofeina – Este principalul ingredient activ și se găsește în majoritatea energizantelor. Cofeina stimulează sistemul nervos central, ajutând la îmbunătățirea atenției și la reducerea oboselii.
  • Taurina – Este un aminoacid care se găsește natural în corpul uman și este adăugat în multe băuturi energizante. Taurina poate avea efecte asupra funcției cardiovasculare și metabolismului.
  • Guarana – Este o sursă naturală de cafeină și conține adesea mai multă cafeină decât boabele de cafea. Guarana poate spori efectul stimulativ al cafeinei.
  • Ginseng – Este adesea inclus pentru proprietățile sale de stimulare a energiei și îmbunătățire a funcțiilor cognitive.
  • Vitaminele din grupul B – Acestea sunt esențiale pentru transformarea alimentelor în energie și pot fi adăugate pentru a sprijini metabolismul energetic.
  • Zaharuri – Multe băuturi energizante conțin niveluri ridicate de zahăr pentru a oferi un surplus de energie imediată. Unele optează pentru îndulcitori artificiali pentru a reduce conținutul caloric.

Efecte secundare

Consumul de băuturi energizante poate avea și efecte secundare, în special atunci când sunt consumate în exces:

  • Tulburări ale ritmului cardiac – Consumul excesiv poate duce la aritmii cardiace sau palpitații.
  • Creșterea tensiunii arteriale – Cafeina și alte stimulente pot crește tensiunea arterială, ceea ce este deosebit de riscant pentru persoanele cu probleme cardiovasculare preexistente.
  • Insomnie și tulburări de somn – Stimulentele pot afecta negativ calitatea și durata somnului.
  • Anxietate și nervozitate – La unele persoane, consumul excesiv poate induce sau exacerba simptomele de anxietate.
  • Probleme digestive – Cafeina poate irita stomacul și poate accelera tranzitul intestinal.
  • Dependență și sevraj – Dependența de cofeină este bine documentată, iar reducerea consumului poate duce la simptome de sevraj, cum ar fi durerile de cap, oboseala și iritabilitatea.

Alex Velea despre femei, fericire și regrete
Articolul anterior
Șocant. Carne de vită fără pic de vită. Ce conținea de fapt?
Articolul următor