Ucraineana Mila Kunis a dezvăluit ce mănâncă într-o zi pentru a se menține în formă

Mila Kunis este una dintre actrițele de la Hollywood care a reușit să-și păstreze silueta odată cu trecerea timpului. Nu de puține ori vedeta a fost întrebată de către fanii săi cum reușește să se mențină în formă, astfel că, recent, soția lui Ashton Kutcher a dezvăluit ce mănâncă într-o zi, vorbind despre dieta ei sănătoasă. 

Într-un interviu pentru Harper’s Bazaar, Mila Kunis, în vârstă de 39 de ani, a detaliat toate felurile de mâncare  pe care le consumă și a vorbit despre alimentele pe care le folosește atunci când le pregătește masa atât soțului ei, cât și celor doi copii ai lor, Wyatt, în vârstă de opt ani, și Dimitri, în vârstă de cinci ani.

Actrița din „Friends with Benefits” a moștenit pasiunea pentru gătit de la mama sa. Născută în Ucraina, vedeta a mărturisit că adoră să gătească mâncăruri tradiționale est-europene, cum ar fi borșul, supa de pui și peștele afumat.

Imediat cum se trezește, Mila se bucură de o cafea, pe care o combină cu lapte de ovăz și vanilie. În timp ce își savurează cafeaua, actrița le pregătește micul dejun copiilor ei, înainte ca aceștia să plece la școală și grădiniță. Aceasta susține că prima sa masă o reprezintă resturile lăsate de copiii ei: „Nu-mi place să fac risipă de mâncare. Așa că mănânc ceea ce ei nu au mâncat”. 

„Încerc să le ofer copiilor un mic dejun sănătos, așa că folosesc pâine din cereale integrale cu nuci și textură crocantă, pe care o combin cu avocado și un ou sau humus”, a adăugat actrița. 

De asemenea, Mila a declarat că de obicei nu apucă să mănânce prânzul, pentru că se ocupă de proiectele sale. Însă, dacă ea și soțul ei sunt acasă, vor mânca ce găsesc prin frigider. 

„Eu și soțul meu lucrăm mai mult de acasă. Iar dacă unul dintre noi are treabă, celălalt pregătește prânzul pentru amândoi. De obicei mâncăm ce avem prin frigider sau bem un smoothie cu proteine. Avem pachete de smoothie-uri cu proteine congelate. Soțul meu le bagă la blender împreună cu laptele și apoi mi-l aduce la birou. Chiar dacă nutriționiștii nu consideră că e un lucru sănătos ce facem noi, uneori vom recurge la acest prânz improvizat”, a povestit Mila Kunis.

Actrița a mai spus că felul ei preferat de mâncare este o salată cu legume, pe care fiecare membru al familiei și-o asortează cu ce alimente îi plac. Fiica ei, Wyatt, adoră peștele, astfel că Mila gătește o dată pe săptămână un fel de mâncare care conține pește și toată lumea se bucură de această masă. 

De asemenea, atunci când nu are timp, Mila recunoaște că se întâmplă să comande mâncare acasă, iar uneori, mama sa, Elvira, vine acasă la ea pentru a-i pregăti ceva de mâncare. Actrița susține că adoră să comande sushi, mâncare thailandeză și indiană și că, uneori, gătesc pizza în casă, pe care fiecare și-o asezonează cu ce îi place. 

La finalul zilei, Mila a declarat că toată familia se bucură de înghețată, fiind desertul preferat al ei și al soțului ei, actorul Ashton Kutcher. 

sursa

Ca la restaurant! Ingredientul secret care face ficatul delicios, suculent și fraged

Gospodinele caută întotdeauna cele mai bune rețete pentru ca preparatele să fie cât mai delicioase. Este și cazul celor care gătesc ficat. Ce fac bucătăresele adevărate pentru ca ficatul să iasă suculent și fraged? Iată ce ingredient secret folosesc.

Dacă îți dorești să gătești preparate delicioase cu ficat trebuie să ții cont de câteva aspecte importante pentru a ieși cât mai fraged. Ai nevoie doar de câteva ingrediente pe care le găsești, cu siguranță, la tine în cămară sau frigider. De asemenea, cum este o rețetă ușoară și rapidă, bucătăresele pregătesc adesea acest preparat atunci când se află într-o pană de idei și nu știu ce să mai gătească.

Așadar, secretul pentru a ieși cât mai delicios și fraged este să înmoi ficatul în lapte. Acest truc ajută la îndepărtarea amărăciunii și îmbunătățește gustul ficatului. Totodată, pentru a face un ficat cât mai fraged trebuie să îl păstrați în lapte înainte de a fi gătit.

Pune ficatul în lapte înainte să-l gătești pentru a-l face mai fraged și suculent

În funcție de tipul ficatului (de porc, vită, pui, gâscă sau curcan) acesta se poate pregăti în modul următor:

Ficat de porc  – este cel mai gras și are un miros pronunțat, după gătit fiind ușor amar la gust. Pentru a îmbunătăți considerabil atât gustul, cât și aroma, acesta se tăie și se înmoaie în lapte

Ficat de vită  – dacă veți alege să îl prăjiți fără să îl aburiți, acesta va fi uscat și va avea un miros neplăcut. Așadar, ficatul de vită ar trebui să fie abrupt, iar acest lucru este posibil prin folosirea laptelui cald cu diverse mirodenii, iar înainte de a se găti, trebuie lăsat să se scurgă.

Ficat de pui, gâscă sau curcan  – acest tip de ficat nu se înmoaie de obicei, pentru că el este în sine destul de moale.

sau apă, în care au fost adăugate diverse condimente și sare. Anumite persoane obișnuiesc chiar să îi stropească înainte să îi prăjească cu scorțișoară, pentru ca aceștia să aibă o aromă cu adevărat unică.

Dacă vrei și TU să abordezi un stil de viață sănătos, nu o face de capul TĂU! Solicită o consultație gratuită cu un specialist care să te ajute să faci corect pașii. Nu ezita, accesează Centrul Online de Nutriție și Sport al Galinei Tomaș, din orice colț al lumii, pentru a găsi răspuns la orice întrebare și a primi ghidare profesionistă!

sursa

Iaurt făcut în casă. O rețetă gustoasă și sănătoasă

Această rețetă de iaurt este foarte simplă și gustoasă. Iaurtul făcut în casă este mult mai sănătos față de cel care se găsește în supermarketuri și este indicat pentru copii și pentru cei care au diabet sau țin dietă.

Aveți nevoie doar de câteva ingrediente:

  • Un litru de lapte proaspăt (preferabil integral pentru o textură mai bogată)
  • 2-3 linguri de iaurt natural (ca starter)
  • Oala sau cratiță
  • Un termos
  • Un termometru de bucătărie
  • Sticluțe sau borcane pentru depozitare

Rețetă de iaurt făcut în casă

  1. Pune laptele într-o oală sau cratiță și încălzește-l la foc mediu, amestecând constant pentru a preveni arderea. Folosește un termometru de bucătărie și încălzește-l până când temperatura atinge aproximativ 80°C. Acest proces ajută la eliminarea bacteriilor nedorite.
  2. După ce laptele a atins temperatura dorită, îndepărtează-l de pe foc și lasă-l să se răcească la temperatura camerei. Nu adăuga starterul de iaurt în timp ce laptele este încă fierbinte, deoarece riști să distrugi bacteriile bune.
  3. Când laptele s-a răcit suficient, adaugă 2-3 linguri de iaurt natural în lapte și amestecă bine pentru a distribui bacteriile în întregul amestec. Starterul de iaurt conține bacterii active care vor fermenta laptele și îl vor transforma în iaurt.
  4. Apoi, toarnă amestecul în sticluțe sau borcane și înfășoară-le într-un prosop sau le așază într-un termos preîncălzit. Fermentează iaurtul timp de 6-8 ore la temperatura camerei sau până când devine solid. Cu cât fermentezi mai mult, cu atât iaurtul va fi mai gros și mai gustos.
  5. După ce iaurtul s-a fermentat, pune sticluțele în frigider pentru a se răci și pentru a opri procesul de fermentare. Lasă-l să se odihnească peste noapte înainte de a-l consuma. La final poți să adaugi fructe, bomboane, scorțișoară sau stafide. Asta este tot. Poftă bună!

Dacă vrei să abordezi un stil de viață sănătos, nu o face de capul TĂU! Solicită o consultație gratuită cu un specialist care să te ajute să faci corect pașii. Nu ezita, accesează Centrul Online de Nutriție și Sport al Galinei Tomaș, din orice colț al lumii, pentru a găsi răspuns la orice întrebare și a primi ghidare profesionistă!

sursa

Câte calorii trebuie să consume o persoană în funcție de sex și vârstă

Pentru a menține o stare de sănătate optimă și a-ți atinge obiectivele de greutate, este important să știi câte calorii trebuie să consumi zilnic. Necesitățile calorice variază în funcție de mai mulți factori, printre care sexul, vârsta, nivelul de activitate fizică și metabolismul individual. Acest articol explorează necesarul caloric zilnic pentru diferite categorii de vârstă și sexe, oferind orientări generale pentru menținerea sănătății, scrie realitatea.net.

Factori Care influențează necesarul caloric
Sexul: Bărbații au, în general, o masă musculară mai mare decât femeile, ceea ce înseamnă că necesită mai multe calorii pentru a-și menține funcțiile corpului.

Vârsta: Pe măsură ce îmbătrânim, metabolismul nostru tinde să încetinească, reducând necesarul caloric.
Nivelul de activitate fizică: Persoanele active fizic necesită mai multe calorii decât cele sedentare pentru a susține nivelul crescut de energie consumată.

Necesarul ccaloric pe grupe de vârstă și sex
Copii și Adolescenți
1-3 ani:
Fete: 1000-1400 calorii pe zi
Băieți: 1000-1400 calorii pe zi.

4-8 ani:
Fete: 1200-1800 calorii pe zi
Băieți: 1400-2000 calorii pe zi


9-13 ani:
Fete: 1600-2200 calorii pe zi
Băieți: 1800-2600 calorii pe zi


14-18 ani:
Fete: 1800-2400 calorii pe zi
Băieți: 2200-3200 calorii pe zi


Adulți
19-30 ani:
Femei: 2000-2400 calorii pe zi
Bărbați: 2400-3000 calorii pe zi


31-50 ani:
Femei: 1800-2200 calorii pe zi
Bărbați: 2200-3000 calorii pe zi


Peste 50 ani:
Femei: 1600-2200 calorii pe zi
Bărbați: 2000-2800 calorii pe zi


Cum să ajustezi necesarele calorice
Nivel de activitate fizică:
Sedentar: Muncă de birou și activități casnice minime.
Moderată activitate: Activități fizice moderate, cum ar fi mersul pe jos timp de 1-2 ore pe zi.
Activ: Activități fizice intense sau sport zilnic.
De exemplu, o femeie de 30 de ani care este activă moderat poate avea nevoie de 2200 de calorii pe zi, în timp ce o femeie de aceeași vârstă dar sedentară poate avea nevoie doar de 1800 de calorii.

Cum să calculezi nevoile tale calorice
Un mod simplu de a estima necesarul caloric este să folosești formule precum Harris-Benedict sau Mifflin-St Jeor, care iau în considerare greutatea, înălțimea, vârsta și nivelul de activitate fizică. Calculatoarele online sunt, de asemenea, instrumente utile pentru a obține o estimare rapidă.

Sfaturi pentru menținerea greutății și sănătății
Monitorizează aportul caloric: Folosește aplicații sau jurnale alimentare pentru a ține evidența caloriilor consumate zilnic.
Alege alimente nutritive: Concentrează-te pe alimente integrale, bogate în nutrienți, cum ar fi fructele, legumele, proteinele slabe și cerealele integrale.


Fii activ fizic: Încearcă să faci cel puțin 150 de minute de activitate fizică moderată pe săptămână, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății.

Necesarul caloric zilnic variază semnificativ în funcție de sex, vârstă și nivelul de activitate fizică. Înțelegerea acestor necesități și ajustarea aportului caloric în funcție de stilul tău de viață este esențială pentru menținerea unei stări de sănătate optime. Indiferent de obiectivele tale, asigură-te că dieta ta este echilibrată și bogată în nutrienți esențiali.


Dacă vrei și TU să abordezi un stil de viață sănătos, nu o face de capul TĂU! Solicită o consultație gratuită cu un specialist care să te ajute să faci corect pașii. Nu ezita, accesează Centrul Online de Nutriție și Sport al Galinei Tomaș, din orice colț al lumii, pentru a găsi răspuns la orice întrebare și a primi ghidare profesionistă!

Poliția solicită ajutor în căutarea unei copile dispărute fără urmă
Articolul anterior
Un preot a dat pe mâna poliției un enoriaș rus care i-a spus că susține Ucraina, în timpul spovedaniei
Articolul următor