Ai păr creţ, ondulat, mătăsos? Alege pieptenele potrivit

Dacă ai decis să-ţi schimbi pieptenele sau peria de păr şi nu ştii la ce model să te opreşti, te sfătuim să-l alegi pe cel potrivit tipului tău de păr, în funcţie de structura şi caracteristicile acestuia. Peria potrivită este esenţială pentru crearea aspectului dorit, de aceea, aleasă corect, poate să-ţi facă părul să arate mai sănătos, mai strălucitor şi aranjat. 

separator

Peria de styling – are bază curbată de cauciuc fără orificii de aerisire, dinţi din plastic rotunjiţi. Este indicată pentru uscarea bretonului sau aranjarea tunsorii bob după forma capului. Netezeşte, crează volum, oferă strălucire. Nu este recomandată pentru păr lung.

Peria de styling  1 Peria de styling  2

Peria-paletă – are capul pătrat, dinţi rotunjiţi la capete, inseraţi într-o pernă moale, ce urmează conturul coafurii. Nu ondulează părul. Este perfectă pentru descurcarea şi netezirea părului lung şi lins. Masează scalpul. Una de cauciuc sau din lemn nu va electriza părul. Nu se indică pentru coafura cu volum.

Peria-paletă

Peria rotundă – are perii deşi, aranjaţi în toate direcţiile în jurul unui cilindru. Întinde şi oferă formă părului scurt la uscarea cu feonul. Crează volum, întoarce vârfurile în afară sau ondulează părul mediu. Nu este recomandată pentru coafarea bretonului contondent.

Peria rotundă

Peria „aerisită” – are fante prin care trece aerul la uscarea cu feonul şi reduce astfel timpul de uscare. Este potrivită pentru uscarea părului scurt, tuns în trepte. Oferă volum şi este indicată pentru părul scurt, lipit de cap şi fără formă.

Peria aerisită

Peria-pernă – este utilă pentru părul drept sau ondulat. Pernuţa cu aer moale şi dinţii din plastic alunecă uşor printre firele de păr. Ideală pentru părul lins, fin, subţire şi fragil. Nu se foloseşte pentru părul ud.

Peria-pernă

Peria termică – se foloseşte cu feonul, având o bază conductoare de căldură. Reduce timpul de uscare, oferă formă, volum, bucle senzuale şi o strălucire intensă părului.

Este cea mai potrivită pentru creare de volum şi ondulare fie la rădăcină, fie în mijloc sau buclă naturală în partea de jos. Diametrul cilindrului modifică volumul şi mărimea buclei.  Atenţie la supraîncălzirea cilindrului şi deteriorarea părului. Nu se recomandă pentru uz sistematic în cazul unui păr fin sau fragil.

Peria termică

Peria ceramică – materialul ceramic se încălzeşte uniform, menţine hidratarea şi nu usucă excesiv părul. Netezeşte părul şi oferă strălucire. Este utilă pentru îndreptarea bretonului, vârtejului de păr.

Peria ceramică

Peria teasing – are perii din nylon sau plastic rigid. Este o perie de specialitate, binevenită pentru taparea părului, pe care îl înalţă şi îl înfoaie. Este utilă pentru coafura updo retro, creând şuviţe cu vârf ascuţit. Nu este recomandată pentru părul fin sau fragil.

Peria teasing

Pieptenele cu dinţi – dinţii groşi şi foarte rari, din plastic dur ajută la pieptănarea părului ud, începând de la vârfuri spre rădăcină.

Pieptenele cu dinţi

Pieptenele dublu – cu două rânduri de dinţi rari, este folosit pentru descurcarea părului creţ şi ud, aranjarea părului buclat. Înlătură nodurile dificile. Pentru un păr creţ stil afro, un pieptene cu dinţii laţi şi foarte rari este tocmai bun.

Pieptenele dublu

Periile din ceramică şi turmalină – ceramica și turmalina emit ioni negativi la încălzire, reduc timpul de uscare și crează un luciu sănătos.

Periile din ceramică şi turmalină

Peria rotundă cu peri naturali – perii naturali de mistreț crează volum fără a deteriora părul, distribuie uleiul pe toată lungimea părului, hidratează şi dau strălucire.

Este utilă pentru îndreptare, dar greu de manevrat pe un păr lung şi des. Este recomandată mai mult combinația de peri de mistreţ şi plastic.

Peria rotundă cu peri naturali

Afro Hair Pick – este folosită pentru pieptănarea părului creţ, stil afro. Separă buclele fără a le înfoia.

Afro Hair Pick

Reduceri Speciale de Vară la Parsa Beauty: Ofertă Exclusivă în Luna August!/P

Parsa Beauty vă aduce o ofertă de nerefuzat în luna august! Între 1 și 31 august, beneficiați de reduceri speciale la toate produsele din portofoliul nostru, inclusiv pentru copii, make-up și accesorii pentru îngrijirea părului.

 Iată cum puteți profita de reduceri:

  •  Cumpărați oricare  2 produse și beneficiați de o reducere de 15% la totalul achiziției.
  •  La achiziționarea a 3 produse, beneficiați de o reducere de 20%!

Nu Ratați Ocazia!

Acesta este momentul perfect pentru a vă reîmprospăta stocul de produse de frumusețe și îngrijire, profitând de reduceri considerabile. Sunteți așteptați cu drag în Farmacia Familiei pentru a profita de aceste oferte speciale!

Pentru mai multe informații, nu ezitați să contactați Farmacia Familiei sau să vizitați site-ul www.ff.md. Nu uitați să aduceți cardul FARMACIA FAMILIEI pentru a beneficia de reducerile exclusive!

Promoție valabila cu Cardul FARMACIA FAMILIEI

/P/ Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției.

Mituri despre protecția solară: sfaturi culese de la cosmetologul Tatiana Manoli /P

Mulți experți spun că 90% dintre melanoamele existente sunt cauzate de radiațiile ultraviolete. Pe aceasta cale, ei recomandă să folosim crema de protecție solară în fiecare zi a anului, indiferent că stăm la plajă, lucrăm în grădina sau mergem până la magazin. Pe lângă faptul că reduc riscul apariției cancerului de piele, produsele cu SPF sporesc procesul vindecării anumitor daune anterioare ale pielii și vă protejează împotriva razelor dăunătoare care provoacă semne ale îmbătrânirii pielii.Alegerea produselor de protecție solară poate fi o adevărată provocare. Și ideal ar fi să aplicați un astfel de produs cu jumătate de oră înainte de a vă expune la soare, la fiecare două până la trei ore când sunteți în aer liber și imediat după ce ați ieșit din apă.

Iată care sunt cele mai importante lucruri pe care trebuie să le știți când vine vorba despre produsele cu factor de protecție solară:

  1. Trebuie să ai în trusă un lăptișor pentru protecție solară

Aloe Milk Sun Spray SPF 50+ protejează pielea cea mai delicată și sensibilă, ajutând la prevenirea proceselor de fotoîmbătrânire și eritem Cu o textură ușoară, nelipicioasă, datorită dozatorului practic, se aplică ușor cu absorbție rapidă. 

Uleiul de cocos și uleiul de argan, conținute în formulă, ajută la hrănirea pielii, contracarând procesele de îmbătrânire, Vitamina E ajută la combaterea radicalilor liberi. Tolerabilitatea produsului, testat foto, este întărită de prezența Aloe.

2. Crema solară, fără de care nu trebuie să ieși din casă

Crema solară facială cu Aloe SPF 50+ protejează pielea feței împotriva razelor solare și a îmbătrânirii pielii, pentru a obține un bronz sănătos și natural. Uleiul de argan, uleiul de cocos și untul de shea, conținute în formulă, ajută la hrănirea și hidratarea pielii, contracarând procesele de îmbătrânire. Vitamina C, vitamina E și uleiul de morcov stimulează apărarea naturală a pielii. Tolerabilitatea produsului, foto-testat, este întărită de prezența Aloe Vera și absența parfumului. Cu ingredient natural care ajută la protejarea pielii de razele IR.

3. Nu uita de produsele pentru calmare

Aloe Vera Hyaluronic Dermo-Gel cu acțiune hidratantă și calmantă, se obține prin stoarcerea frunzelor plantei de Aloe Vera. Cu Acid Hialuronic, reprezinta un aliat prețios pentru pielea întregii familii, desfășurând o acțiune eficientă de hidratare și calmare.

Aloe Milk Spray After Sun contine 40% Aloe Vera, cu proprietăți calmante și revigorante. Datorită dozatorului practic, se aplică ușor cu absorbție rapidă. Redă hidratarea și hrănirea pielii deshidratate de soare, lăsând-o netedă și luminoasă. Uleiul de cocos și uleiul de argan, conținute în formulă, ajută la hrănirea pielii. Vitamina E ajută la combaterea radicalilor liberi, Bisabololul ajută la calmarea și calmarea pielii după expunerea la soare. Aplicat regulat ajută la menținerea bronzului.

4. Uleiul bronzat pentru iubitorii de culoarea ciocolatei

Spray Tanning Oil SPF 6 este ideal pentru pielea închisă sau deja bronzata, ajuta la obținerea și menținerea unui bronz sănătos și intens în timpul expunerii la soare. Conține filtre solare pentru a asigura pielea bronzata și protejata.

Sfat: ai grijă de pielea ta, ea îți va mulțumi pentru asta!

La preț fierbinte gama Equilibra poate fi procurată în rețeaua de farmacii Farmacia Familiei și Hyper Dita!

/P/ Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției.

În curând, un nou proiect pe unica.md, în colaborare cu Viorica Cosmetic! 

Suntem încântați să anunțăm lansarea unui proiect special dedicat femeilor, menit să exploreze și să evidențieze eficiența produselor Viorica Cosmetic. Pe parcursul a 28 de zile, vom testa aceste produse antirid pe tenul a patru participante, fiecare având vârste și tipuri de ten diferite. Scopul nostru este să descoperim împreună dacă aceste produse sunt eficiente în diminuarea ridurilor și îmbunătățirea calității pielii.

Pentru a asigura rezultate veridice și transparente, vom folosi inteligența artificială, vom monitoriza și analiza schimbările fiecărui tip de ten. Sunteți curioase să aflați mai multe? Vă invităm să urmăriți canalul nostru de YouTube pe 3 iunie, la ora 20:00.

Premii pentru Cele Mai Active Urmăritoare

Pe lângă informațiile valoroase pe care le vom împărtăși, am pregătit și premii speciale pentru cele mai active urmăritoare ale acestui proiect. Rămâneți alături de noi pentru a descoperi pe parcursul celor 28 de zile, ce surprize v-am pregătit.

Învățați Secretele unei Rutine Eficiente de Îngrijire a Pielii

Împreună, vom descoperi produsele Viorica Cosmetic și vom învăța secretele unei rutine eficiente de îngrijire a pielii. Cosmetologul proiectului va monitoriza cu atenție fiecare detaliu al schimbărilor ce vor apărea pe tenul participantelor și va oferi sfaturi personalizate pentru fiecare participantă, adaptând rutina de îngrijire a pielii în funcție de nevoile specifice ale fiecăreia.

Etapele Proiectului: Ghid Practic și Sfaturi de Specialitate

Fiecare etapă a proiectului va fi detaliată și explicată, oferindu-vă informații valoroase despre cum să îmbunătățiți aspectul și sănătatea pielii voastre. Specialistul nostru va împărtăși trucuri și tehnici de aplicare a produselor, astfel încât să puteți obține cele mai bune rezultate în rutina voastră zilnică de îngrijire. De la importanța hidratării și nutriției corecte a pielii, la utilizarea adecvată a produselor antirid, veți învăța tot ceea ce aveți nevoie pentru a avea un ten radiant și sănătos.

Nu Ratați Niciun Episod!

Așadar, nu ratați niciun episod din această călătorie de 28 de zile. Ne vedem pe canalul nostru de YouTube unica.md, pe data de 3 iunie, la ora 20:00. Fiți alături de noi pentru a descoperi împreună eficiența produselor Viorica Cosmetic și pentru a învăța secretele unei îngrijiri corecte a pielii.

Un moldovean a ajuns în semifinala „America’s got talent!”
Articolul anterior
Spune dacă te recunoști în următoarea poveste
Articolul următor