În întreaga lume este marcată Ziua Internațională a Păcii

În fiecare an, la 21 septembrie, în întreaga lume este marcată Ziua Internațională a Păcii, dedicată consolidării păcii și absenței războiului și a violenței.

Sărbătorirea acestei zile reprezintă o invitație publică pentru asumarea angajamentului de coabitare în armonie la nivel local, regional și internațional.UE pledează pentru armonie, stabilitate și înțelegere între popoare și intervine în remedierea situațiilor de conflict. Astăzi, în mod special, UE militează pentru pacea în Ucraina și contribuie la crearea unui spațiu internațional sigur pentru fiecare cetățean.

Ministrul Andrei Spînu a mers la Ungheni cu trenul pentru a marca Ziua Europei

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, însoțit de membrii echipei de la MIDR, a mers la Ungheni cu trenul pentru a marca Ziua Europei.

De Ziua Europei, cu trenul la Ungheni. Spînu: Oamenii merg spre UEFoto: Andrei Spînu/Facebook

Într-o postare pe rețelele de socializare, ministrul a scris că, în timpul călătoriei sale, zeci de persoane au plecat de 9 mai la Iași pentru a marca Ziua Europei, transmite www.stiri.md.

„Ziua Europei. Ne-am trezit devreme și mergem la Ungheni. Cu trenul. E plin, oamenii merg spre Iași, spre Uniunea Europeană”, a spus Spînu.

Moscova a organizat tradiționala paradă militară de Ziua Victoriei

În Piața Roșie din Moscova se desfășoară tradiționala paradă prin care Rusia sărbătorește Victoria din 1945 împotriva Germaniei naziste. La paradă participă peste 9.000 de persoane și sunt expuse 70 de echipamente militare.

Moscova a organizat tradiționala paradă militară de Ziua VictorieiFoto: Captură ecran

Putin a ținut un discurs adresat rușilor și comunității internaționale, transmite ziar.md.

În 2022, primul an de război împotriva Ucrainei, Vladimir Putin nu a invitat niciun lider străin la Moscova de Ziua Victoriei. 

În 2023, doar un singur lider străin a participat la parada de la Moscova.

În acest an, liderii din nouă țări participă la parada Victoriei de lângă Kremlin. Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, fugarul Ilan Șor și deputata Marina Tauber sunt de asemenea prezenți la evenimentul din Piața Roșie.

Evghenia Guțul, la Moscova: Reprezint Moldova la parada din Piața Roșie

Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, aflată la Moscova la invitația liderului rus, Vladimir Putin, a publicat un clip video în care îi felicită pe găgăuzi cu ocazia Zilei Victoriei. Ea se declară onorată că va reprezenta Găgăuzia și „întreaga Moldovă” la parada din Piața Roșie.

În mesajul său, Guțul îi mulțumește președintelui rus Vladimir Putin pentru invitația de a participa la parada organizată cu ocazia zilei de 9 mai, numind acest gest „un semn înalt de prietenie și încredere între popoarele noastre”.

„În doar o oră va începe parada din Piața Roșie. Este o mare onoare pentru mine să reprezint Găgăuzia și întreaga Moldovă la acest eveniment”, spune Guțul, potrivit moldova.europalibera.org.

Ea îndeamnă locuitorii din autonomia găgăuză să participe la procesiunea festivă de la Comrat și să depună flori la Memorialul Eliberatorilor.

„Este puținul pe care îl putem face în cinstea soldaților care au salvat omenirea de fascism. Vă doresc tuturor pace, armonie și înțelegere”, a adăugat bașcana.

Reacția Mariei Zaharova după eșecul armatei lui Putin: ”Zelenski a distrus ţara”
Articolul anterior
Nostradamus a prezis că prințul Charles nu va domni mult și va abdica. Un bărbat misterios urmează să îi ia locul
Articolul următor