MICB4YOU – încredere prin transformare

Acum o lună, Moldindconbank a anunțat despre un lansarea unui amplu program de transformare al sistemului IT al băncii – MICB4YOU.

Într-o perioadă scurtă de timp, una dintre băncile sistemice din Republica Moldova, a reușit un upgrade profund, care a decurs impecabil. Deși MICB4YOU este încă în derulare, toate procesele se desfășoară conform planului de acțiuni și corespund strategiei băncii de a investi în tehnologii digitale. Scopul final al acestor transformări este asigurarea unui model de deservire și mai calitativ pentru clienții Moldindconbank.

Alexander Picker, Președinte al Comitetului de Conducere:

”După mii de ore de pregătiri și teste efectuate, Moldindconbank a migrat la un nou sistem informațional, care reprezintă un pas uriaș în transformarea și dezvoltarea noastră. Acest sistem ne va permite să fim mai flexibili și mai rapizi în procesarea operațiunilor și deservirea clienților, precum și va facilita dezvoltarea funcționalităților inovatoare. Sunt elementele în care investim ca să sporim încrederea clienților noștri. Vreau să aduc sincere mulțumiri echipei Moldindconbank. Sunt oamenii care au muncit enorm ca migrarea să aibă loc cu un disconfort minim pentru clienți și sunt mândru de rezultate.”

Datorită MICB4YOU, vor fi optimizate mai multe servicii și produse: deschidere mai rapidă a conturilor, transparența tarifară, mobilitatea deservirii cardului în sucursale, operațiuni procesate rapid la ghișeu etc.

Mihail Iovu, Vicepreședinte al Comitetului de conducere, responsabil de Aria IT și Operațiuni:

Modernizarea completă a tehnologiei la nivelul Moldindconbank este un proces complex, care, la etapa inițială, nu va avea un impact imediat asupra clienților noștri. Cu toate acestea, pe termen lung, aduce numeroase beneficii și soluții noi, inclusiv opțiuni digitale, care vor fi treptat oferite clienților noștri pentru a le asigura o experiență bancară superioară. În procesul executării acestui proces de transformare, ne-am dedicat să luăm în considerare fiecare detaliu, să anticipăm situațiile posibile de risc și să luăm măsuri pentru a le preveni. Acum, cu încredere, pot afirma că am reușit acest lucru. Mulțumesc echipei noastre pentru dedicarea lor extraordinară.

Dmytro Krepak, Vicepreședinte al Comitetului de conducere, responsabil de Aria Retail:

”Transformarea MICB4YOU este o dovadă a angajamentului nostru de a fi mereu orientați către client și de a le asigura un altfel de banking. Apreciem profund feedbackul și opiniile clienților noștri, primite în ultimele săptămâni, cu privire la modul în care putem continua cel mai bine acest upgrade, astfel încât să corespundem necesităților și așteptărilor lor. Și pentru că Moldindconbank dispune de cea mai mare rețea de sucursale din țară și, respectiv, una dintre cele mai mari echipe din sistemul bancar, ne-am concentrat și pe simplificarea și eficientizarea muncii colegilor noștri. Vreau să evidențiez contribuția echipei care a stat în spatele întregului proces, care s-a implicat pe deplin și a muncit cu dedicare. Vă mulțumim pentru încredere și loialitate. Vom continua să vă fim mereu alături.”

Migrarea la noul sistem IT s-a desfășurat în perioada 31 august – 3 septembrie 2023, iar clienții și partenerii băncii au fost informați din timp despre schimbările anunțate, prima comunicare fiind cu două săptămâni înainte de startul procesului. În acest scop a fost creată o secțiune dedicată pe  site-ul Moldindconbank – MICB4YOU.

Despre Moldindconbank

Moldindconbank este o bancă sistemică, care deține cea mai vastă rețea de unități bancare din Republica Moldova – 70 de sucursale, 88 de agenții și 262 de ATM-uri. Banca rămâne lider incontestabil pe piața cardurilor și pe segmentul creditelor imobiliare.

Moldindconbank – mereu alături!

Mesaj emoționant de Ziua Independenței transmis ucrainenilor de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis un mesaj emoționant ucrainenilor cu ocazia Zilei Independenței. În discursul său, el a subliniat cu fermitate că ucrainenii nu vor accepta dictarea unor linii roșii impuse de Kremlin. Liderul de la Kiev a înregistrat un mesaj video din regiunea Sumî, situată lângă râul Psel, la doar câțiva kilometri de granița cu Federația Rusă, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

„Acum 913 zile, în special prin regiunea Sumî, Rusia a intrat în război împotriva noastră. A încălcat nu doar granițele suverane, ci și limitele cruzimii și bunului simț. Luptă la nesfârșit pentru un singur lucru: să ne distrugă. În schimb, astăzi sărbătorim a 33-a Zi a Independenței Ucrainei, iar ceea ce inamicul a adus pe pământul nostru s-a întors acum acasă. Cine a vrut să transforme pământurile noastre într-o zonă tampon să creadă că țara lui nu va deveni o federație tampon”, a spus președintele ucrainean.

Zelenski a subliniat că inamicul trebuie să știe că, mai devreme sau mai târziu, răspunsul ucrainean va ajunge în fiecare punct al Federației Ruse, ceea ce este o sursă de pericol pentru viața statului și a poporului.

„Pentru ca toți oamenii noștri care ar prefera să nu cunoască niciodată în viața lor numele acestor locuri blestemate: „Savasleika”, „Olenya”, „Engels”. Dar, din păcate, ucrainenii îi cunosc. Și, prin urmare, dușmanul nostru va ști ce este pedeapsa. în ucraineană”, a adăugat el.

Zelenski a subliniat că Rusia nu va dicta liniile sale roșii ucrainenilor, deoarece Ucraina își alege propria cale.

„Ochii șefului lor percep întreaga lume ca pe o zonă gri. Dar nu vom lăsa ca pământurile, unde pe bună dreptate ar trebui să fie steagul albastru-gălben, să devină o zonă gri. Nu va fi un moșul bolnav din Piața Roșie, care amenință constant pe toată lumea cu butonul roșu, care să ne dicteze vreo linie roșie. Cum să trăim, ce cale să alegem și ce decizii să luăm, vor stabili doar Ucraina și ucrainenii. Așa funcționează independența”, a subliniat Zelenski.

Astăzi, Ucraina sărbătorește 33 de ani de la declararea independenței. În plus, astăzi, 24 august, au trecut exact 30 de luni de la începutul războiului pe scară largă al Rusiei împotriva Ucrainei.

#stilunic–Doina Danielean și Alina Ciobanu:”Zic să o facem altfel, în opinci și strae tradiționale?”

Invitatele de azi la #stilunic ne-au spus că fac parte din categoria prietenilor despre care se crede că fac totul la comandă. De ce? La sigur veți afla în acest episod. Pentru că Doina Danielean și Alina Ciobanu au povestit multe lucruri interesante despre relațialor, dar și momente picante despre cum arată relația lor când se ceartă!

Halterofila Gabriela Danilov a devenit campioană europeană, la categoria sub vârsta de 15 ani

Halterofila Gabriela Danilov a devenit campioană europeană, la categoria sub vârsta de 15 ani.

În concursul probei de smuls, a categoriei de greutate de până la 45 kg, discipola Liceului Internat Municipal cu Profil Sportiv, a înregistrat rezultatul de 60 kg, iar la proba aruncat 71 kg, rezultate ce i-a permis să cucerească medalia de argint la ambele probe.

Cu rezultatul de 131 kg la total, Gabriela Danilov a încheiat clasamentul general pe primul loc, și a intrat în posesia medaliei de aur, devansând-o la mică distanță pe reprezentanta Turciei, care a terminat competiția cu rezultatul de 130 kg.

Republica Moldova este reprezentată la Campionatele Europene de haltere U-15 de la Thessaloniki, Grecia de 12 sportivi, 8 băieți și 4 fete.

Deplasarea lotului național de haltere la competiția europeană a fost posibilă cu suportul Ministerului Educației și Cercetării.

Scriitorul Ion Druță a fost înmormântat la Lumânarea Recunoștinței
Articolul anterior
Republica Moldova, printre statele cu cel mai înalt nivel de consum de alcool
Articolul următor