O femeie a fost ajutată de carabinieri, după ce i s-a făcut rău în stradă

O femeie aflată în stradă a solicitat ajutorul carabinierilor, comunicând că se simte rău.

Angajații IGC au reacționat prompt și au apelat imediat numărul de urgență 112. În așteptarea echipajului medical, carabinierii au oferit suport și asistență femeii.

,,Acest incident subliniază implicarea și devotamentul carabinierilor în asigurarea siguranței și bunăstării cetățenilor, demonstrând încă o dată importanța prezenței și reacției rapide a acestora în situații de urgență”, comunică Inspectoratul General de Carabinieri.

#stilunic–Doina Danielean și Alina Ciobanu:”Zic să o facem altfel, în opinci și strae tradiționale?”

Invitatele de azi la #stilunic ne-au spus că fac parte din categoria prietenilor despre care se crede că fac totul la comandă. De ce? La sigur veți afla în acest episod. Pentru că Doina Danielean și Alina Ciobanu au povestit multe lucruri interesante despre relațialor, dar și momente picante despre cum arată relația lor când se ceartă!

Halterofila Gabriela Danilov a devenit campioană europeană, la categoria sub vârsta de 15 ani

Halterofila Gabriela Danilov a devenit campioană europeană, la categoria sub vârsta de 15 ani.

În concursul probei de smuls, a categoriei de greutate de până la 45 kg, discipola Liceului Internat Municipal cu Profil Sportiv, a înregistrat rezultatul de 60 kg, iar la proba aruncat 71 kg, rezultate ce i-a permis să cucerească medalia de argint la ambele probe.

Cu rezultatul de 131 kg la total, Gabriela Danilov a încheiat clasamentul general pe primul loc, și a intrat în posesia medaliei de aur, devansând-o la mică distanță pe reprezentanta Turciei, care a terminat competiția cu rezultatul de 130 kg.

Republica Moldova este reprezentată la Campionatele Europene de haltere U-15 de la Thessaloniki, Grecia de 12 sportivi, 8 băieți și 4 fete.

Deplasarea lotului național de haltere la competiția europeană a fost posibilă cu suportul Ministerului Educației și Cercetării.

Ce salariu ridică un polițist începător în R. Moldova. Ministrul Efros, despre intenția mai multor angajați ai MAI de a pleca din sistem

Mai mulți angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au intenția de a pleca din sistem, iar motivația este una financiară, scrie noi.md.

O spune ministrul Adrian Efros potrivit căruia instituția pe care o conduce se confruntă cu o criză de cadre, în special, în cadrul Poliției de Frontieră și a Inspectoratului General de Poliție. Potrivit ministrului, salariul unui polițist începător este de 11 mii de lei. Ministrul Afacerilor Interne recunoaște că entitatea pe care o conduce duce lipsă de angajați, mai multe funcții fiind vacante. Potrivit ministrului, deși s-a reușit o modestă majorare a salariilor polițiștilor, lefurile mici rămîn cauza principală a plecărilor din sistem. „Ministerul Afacerilor Interne este cel mai mare minister ca număr de angajați. Sunt locuri vacante în diferite subdiviziuni. Dacă ne referim la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, aici sîntem completați 100%. La Inspectoratul General de Poliție avem locuri vacante, la Poliția de Frontieră, la fel, sînt locuri vacante. În discuțiile cu colegii care au intenția de a pleca din sistem, motivația este asigurarea financiară. La începutul anului s-a reușit ca valoarea de referință a polițiștilor să fie mărită de la 1900 la 2300. Adică, salariul s-a mărit cu 1000 de lei. Pentru un polițist începător salariul s-a mărit de la 10 la 11 mii de lei. Cu cît e mai mare vechimea de muncă, cu atît salariile sînt mai mari”, a spus Adrian Efros în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV. Potrivit ministrului, noi majorări de salarii pentru angajații MAI, deocamdată, nu se prevăd, însă aceștia vor mai beneficia de ajutoare unice și sporuri salariale. „Mai e nevoie de intervenții pe domeniul social, ca angajatul MAI cînd vine la serviciu să fie sigur că familia sa este bine, are o viață decentă și acest lucru va contribui mult la diminuarea actelor de corupție. Acum, pentru că avem unele funcții necompletate, avem posibilitatea ca banii respectivi să fie redirecționați pentru a le oferi angajaților sporuri sau ajutoare unice. Noi ne dorim majorări de salarii, dar asta nu depinde de voința ministrului Efros sau a premierului, noi pornim de la un cadru bugetar disponibil. Cînd vom avea o economie puternică, cînd toată lumea va plăti impozitele, cînd toți vom contribui la bugetul de stat, atunci vom avea sumele disponibile pentru a mări salariile. Nu este vorba de nedorința de a mări salariile, ci de austeritatea bugetară”, a mai spus ministrul Afacerilor Interne. În octombrie 2023, în cadrul programului „Spor pentru Moldova” o plată unică în valoare de 5000 de lei a fost oferită la peste 10 mii de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne – polițiști și carabinieri.

Prințesa de Wales a apărut la paradă de ziua Regelui. Imagini video
Articolul anterior
Copii minori, depistați în locuri publice fără supravegherea părinţilor. Unul avea doar 2 anișori
Articolul următor