O mamă din Hâncești își caută copilașul dispărut de 3 săptămâni

De peste trei săptămâni, o femeie din raionul Hânceşti nu mai ştie nimic despre băieţelul ei în vârstă de aproape doi ani. Fostul ei soţ l-a luat şi a dispărut fără urmă. Totul s-a întâmplat în 29 ianuarie, când femeia se afla peste hotare şi l-a lăsat pe micuţ în grija mamei ei, fapt despre care au fost anunţate autorităţile locale. Bărbatul a venit să-şi ia copilul pentru o zi, însă nu s-a mai întors. Acum, mama micuţului cere disperată ajutorul poliţiei şi a avocaţilor, relatează publika.md.

Olga este divorţată de mai bine de un an. Custodia copilului i-a revenit mamei, iar tatăl are dreptul la două zile de vizită pe săptămână. Acest grafic a fost stabilit de comun acord cu autoritatea tutelară, adică Primăria localităţii. Însă, în 29 ianuarie, fostul soţ al femeii a luat copilul la domiciliul său din Capitală, dar nu l-a mai adus acasă.

„În ziua în care l-a luat nu a fost niciun conflict între noi, el l-a luat pe 29 şi trebuiau să-l aducă pe 30. Mi-a zis că vrea să facă nişte analize copilului, iar de atunci nu l-a mai întors, nu mai ştiu nimic de el. M-a ameninţat că o să-mi ia copilul şi nu o să mi-l dea, mereu venea seara târziu la noi şi avea reproșuri să îl ia când vrea el”, a spus Olga Țurcanu, locuitoare a satului Bălceana. 

Olga mai povesteşte că a mers de nenumărate ori la domiciliul fostului ei soţ, însă fără niciun rezultat. Femeia a depus şi plângere la sectorul de poliţie, însă, la fel, nu a primit niciun răspuns.

„E o ameninţate morală pentru copil să nu-şi vadă mama atâta timp, când el este ataşat de mine, este distrus. De pe data de 4 până pe 7 am mers în fiecare zi la el la uşă. Tot pe 7 am depus plângere, am chemat şi 112 să mă ajute, am căutat atâtea zile şi niciun rezultat. Eu l-am sunat, i-am scris că iată am ajuns la bloc, să coboare să dea copilul, stăteam ore întregi şi aşteptam în frig, îl rugam, iar el închidea şi nu a răspuns niciodată”, a explicat femeia.

Potrivit ofiţerului de presă al Poliţiei Capitalei, Natalia Stati, prima plângere a parvenit din partea tatălui, în 31 ianuarie, precum că băieţelul are o vânătaie şi ar fi fost bătut. Însă expertiza medico-legală a arătat că minorul nu avea nicio vătămare corporală. În 7 februarie, după ce a revenit în ţară şi a încercat disperată să dea de copilul ei, femeia a depus o plângere la poliţie. Ulterior, în 11 februarie, ea şi-a luat un avocat şi a sesizat oamenii legii despre răpirea micuţului de tatăl său. Toate plângerile au fost comasate, iar materialele au fost expediate Inspectoratului de Poliţie Hânceşti.

„Pe 16 februarie, 2022 la Inspectoratul de Poliţiei Hânceşti a fost depusă o plângere din partea unei locuitoare TĂIAT precum că la 29 ianuarie, copilul său de un an şi câteva luni a fost luat de către fostul soţ, care nu l-a mai întors la domiciliu. La moment, IP Hânceşti urmează să investigheze acest caz, iar toate acţiunile vor fi întreprinse”, a declarat Cristina Vicol, ofiţer de presă al IP Hânceşti.

Primarul localităţii de unde este originară femeia şi unde locuia cu băieţelul ei, o caracterizează pe Olga drept o mamă grijulie.

„În baza sesizării poliţiei, s-a făcut comisia multidisciplinară unde s-a discutat subiectul dat. A fost şi psiholog, care a vorbit şi cu femeia. Toţi au avut de spus doar de bine despre familia dată”, a menționat Aurelia temciuc, primarul localităţii.

Între timp, avocatul femeii susţine că Judecătoria Hânceşti a decis ca micuţul să rămână în custodia mamei, iar tatăl urma să-i achite pensia alimentară şi să-l vadă după un grafic prestabilit. Iniţial, bărbatul a fost de acord, însă, după o lună, el a contestat hotărârea primei instanţe la Curtea de Apel Chişinău.

„El se foloseşte de diferite şiretlicuri de procedură şi tergiversează examinarea cauzei respective prin care poate fi obligat să întoarcă copilul. Este decizia primei instanţe, care deşi nu e definitivă a stabilit că copilul urmează să fie în custodia mamei”, a declarat Ion Matușenco, avocat.

Totuşi, avocatului de la instituţia Copil Comunitate Familie, susţine că atât timp cât nu există decizia Curţii de Apel, hotărârea primei instanţe este executorie. Astfel, tatăl poate fi atras la răspundere contravenţională sau chiar penală.

„Dacă părintele nu a îndeplinit aceste rigori, ascunde copilul şi nu-l aduce la locul lui obişnuit de trai, deci el încalcă dreptul copilului cât şi dreptul celuilalt părinte, deoarece părintele cu care locuieşte răspunde în totalitate de locul aflării lui”, a declarat Octavian Vârlan, avocat CCF.

Psihologul Elena Covaliov atrage atenţia că din aceste certuri între părinţi, cel mai mult suferă copiii, care ulterior pot rămâne cu traume pentru toată viaţa.

„Până la o anumită vârstă copilul are nevoie de mamă, şi aici nu vorbim doar de partea juridică, psihologic copilul are nevoie de căldura, dragostea mamei, mai ales că a stat până acum doar cu ea”, a explicat Elena Covaliov, psiholog.

L-am telefonat pe bărbatul care este învinuit de fosta soţie că i-ar fi răpit copilul, însă acesta ne-a spus că nu vrea să ofere niciun comentariu. El a refuzat inclusiv să ne dea şi datele de contact ale avocatului său.

sursa: www.publika.md

Câți bani au câștigat Volodimir Zelenski și familia sa în 2024

Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski şi familia sa au câştigat anul trecut aproximativ 365.000 de dolari, conform unui anunţ făcut duminică de serviciul de presă al preşedinţiei de la Kiev, care citează declaraţia de avere a lui Zelenski, transmite luni DPA, potrivit Agerpres.

Aproape jumătate din acest venit provine din vânzarea de obligaţiuni de stat, în timp ce cealaltă jumătate include salariul lui Zelenski, dobânzile de la depozitele bancare şi venitul din chiria unor proprietăţi imobiliare private.

„Soldul numerar al familiei prezidenţiale la sfârşitul lui 2024 rămâne în mare parte neschimbat”, conform serviciului de presă al preşedinţiei de la Kiev, fără a specifica însă suma exactă, scrie digi24.ro

Înainte de a deveni preşedintele Ucrainei, Zelenski era actor, producător de film şi scenarist.

Estimările averii sale totale variază, unele surse sugerând că acesta ar deţine câteva milioane de dolari, însă cuantumul exact este necunoscut.

Între timp, agenţia de presă ucraineană Unian a raportat că Oleksandra şi Kirilo, copiii lui Zelenski, au rămas în Ucraina.

Ţinând cont de solicitările rolului său în războiul aflat în desfăşurare, preşedintele Zelenski susţine că, în ceea ce priveşte timpul pe care-l dedică familiei, urmează un „program 5+5”. Adică petrece 5 minute alături de familie dimineaţa şi 5 minute seara.

Tragedie la Baurci: O fetiță de 10 ani a fost ucisă de o mașină, în drum spre școală

Astǎzi dimineațǎ, Poliția a fost sesizată despre producerea unui grav accident rutier în satul Baurci din raionul Ceadâr-Lunga, srie jurnaltv.md

La fața locului, oamenii legii au stabilit că, un bǎrbat de 74 de ani, fiind la volanul unui Renault, din motive necunoscute deocamdată, a pierdut controlul mașinii și a tamponat o fetiță care se deplasa pe marginea carosabilului, spre școală.

În urma impactului, minora de10 ani a decedat.

Fiind testat cu aparatul Drager s-a constatat că șoferul nu era în stare de ebrietate.

Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, iar bărbatul se află în custodia poliției.

Captură la vama//Lot de mărfuri nedeclarate

Funcționarii echipelor mobile, în colaborare cu Secția activități investigative și cu suportul Secției monitorizare video, au stopat în imediata apropiere a postului vamal Tudora un autoturism de model Infiniti, condus de un conațional în vârstă de 42 de ani.

În urma controlului vamal, în portbagajul și salonul vehiculului au fost depistate mai multe bunuri nedeclarate autorității vamale, inclusiv articole vestimentare, țigări electronice și articole sanitare.

Valoarea lotului de marfă urmează a fi stabilită, însă estimările preliminare indică o sumă de zeci de mii de lei.

Mărfurile au fost reținute, iar investigațiile pe caz continuă. Persoana vizată riscă sancțiuni conform prevederilor art. 43¹, 287 alin. (10) din Codul Contravențional.

Preşedintele rus Vladimir Putin ordonă organizarea cazării pentru cei care părăsesc Donbasul
Articolul anterior
Maia Sandu, la München: Corupția și proasta guvernare au alungat oamenii din R.Moldova, slăbind statul și creând probleme de securitate
Articolul următor
Close menu