Primele imagini cu fiica Xeniei Deli

Xenia Deli a devenit mamă. Pe 25 iulie, moldoveanca a adus pe lume o fetiță sănăoasă.

separator

Xenia Deli, în vârstă de 28 de ani, și soțul ei, miliardarul egiptean Ossama Fathi Rabah Al-Sharif au devenit părinți. Cuplul a organizat deja prima ședință foto a micuței.

Xenia a postat imagini în Insta stories, dezvăluind momente din fericirea de cuplu.

Lista disciplinelor opționale pe care părinții le pot alege pentru elevii din ciclul primar

Suntem în luna mai, deci, în curând, părinții care au elevi în clasele primare vor trebui să scrie cereri de solicitare a unei discipline opționale pe care o vor studia copiii lor în viitorul an de învățământ. Disciplinele vor fi propuse părinților de către o comisie a instituției de învățământ, inclusiv la recomandarea Consiliului Elevilor, și trebuie să aibă la bază interesele copiilor raportate la gradul de calificare a cadrelor didactice.

În viitorul an de învățământ, elevii din clasele primare vor avea posibilitatea de a alege una dintre cele 22 de discipline opționale prevăzute în Planul-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal, anul de studii 2024/2025, transmite diez.md

Lista disciplinelor o găsiți mai jos.

Limbă și comunicare

  1. Cultura bunei vecinătăți
  2. O oră pentru lectură
  3. În împărăția cuvântului
  4. Tainele comunicării
  5. Elemente de cultură și civilizație a Franței
  6. Educație pentru media (cl. III-IV)
  7. English for Future

Matematică și științe

  1. Educație ecologică
  2. Educație pentru sănătate
  3. Matematica distractivă
  4. În împărăția lui MATE
  5. Robotica (cl. III-IV)
  6. Informatica (cl. II-IV)
  7. Matematica în cotidian (cl. I-IV)
  8. Matematica pentru isteți (cl. I-IV)

Educație socioumanistică

  1. Religia
  2. Educație economică și antreprenorială (cl. I-IV)
  3. Educație interculturală
  4. Educație pentru drepturile omului (cl. I-IV)
  5. Chișinăul meu (cl. III-IV)

Sport

  1. Educație fizică și fotbal (cl. I-IV)
  2. În împărăția șahului (cl. I-IV)

În clasele gimnaziale și liceale, disciplinele opționale sunt selectate de către elevi. Totuși, în locul elevilor claselor I-IV-a, disciplinele opționale studiate vor fi selectate de părinții/reprezentanții legali ai acestora, în cadrul unor ședințe cu părinții. Instituția de învățământ va informa în luna mai părinții despre oferta educațională pe care o pune aceasta la dispoziție. Totodată, părinții au dreptul să participe pe parcursul anului în calitate de invitați la anumite lecții din cadrul disciplinei opționale, alături de alți membri ai comunității: membri ai APL, antreprenori, polițiști și persoane notorii.

Părinții care au elevi ce vor fi înmatriculați în clasele întâi indică disciplinele opționale în cererea de înmatriculare în instituție.

Anastasia Fotachi și Gabriel Stati au arătat în premieră chipul fiul lor, Alistar

Astăzi, fiul Anastasiei Fotachi și al lui Gabriel Stati a împlinit un anișor. Cu această ocazie, părinții au decis să arate în premieră chipul băiețelului.

“La un an de la venirea ta în viața noastră, vrem să-ți transmitem cele mai calde urări de La Mulți Ani, micuțule! În acest an, ai adus atât de multă fericire și lumină în jurul nostru, încât nu putem decât să fim recunoscători pentru binecuvântarea de a te avea alături de noi.

Fiecare zâmbet și fiecare pas mic pe care îl faci ne umple inima de bucurie și mândrie. Sperăm ca fiecare zi din viața ta să fie la fel de minunată și plină de aventuri ca această primă aniversare! La mulți ani, băiețelul nostru drag și iubit! Să crești mare și să fii mereu înconjurat de iubire și fericire!”, a scris bloggerița în dreptul pozelor cu Alistar.

sursa foto: Facebook/Anastasia Fotachi

Ce salariu ridică un polițist începător în R. Moldova. Ministrul Efros, despre intenția mai multor angajați ai MAI de a pleca din sistem

Mai mulți angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au intenția de a pleca din sistem, iar motivația este una financiară, scrie noi.md.

O spune ministrul Adrian Efros potrivit căruia instituția pe care o conduce se confruntă cu o criză de cadre, în special, în cadrul Poliției de Frontieră și a Inspectoratului General de Poliție. Potrivit ministrului, salariul unui polițist începător este de 11 mii de lei. Ministrul Afacerilor Interne recunoaște că entitatea pe care o conduce duce lipsă de angajați, mai multe funcții fiind vacante. Potrivit ministrului, deși s-a reușit o modestă majorare a salariilor polițiștilor, lefurile mici rămîn cauza principală a plecărilor din sistem. „Ministerul Afacerilor Interne este cel mai mare minister ca număr de angajați. Sunt locuri vacante în diferite subdiviziuni. Dacă ne referim la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, aici sîntem completați 100%. La Inspectoratul General de Poliție avem locuri vacante, la Poliția de Frontieră, la fel, sînt locuri vacante. În discuțiile cu colegii care au intenția de a pleca din sistem, motivația este asigurarea financiară. La începutul anului s-a reușit ca valoarea de referință a polițiștilor să fie mărită de la 1900 la 2300. Adică, salariul s-a mărit cu 1000 de lei. Pentru un polițist începător salariul s-a mărit de la 10 la 11 mii de lei. Cu cît e mai mare vechimea de muncă, cu atît salariile sînt mai mari”, a spus Adrian Efros în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV. Potrivit ministrului, noi majorări de salarii pentru angajații MAI, deocamdată, nu se prevăd, însă aceștia vor mai beneficia de ajutoare unice și sporuri salariale. „Mai e nevoie de intervenții pe domeniul social, ca angajatul MAI cînd vine la serviciu să fie sigur că familia sa este bine, are o viață decentă și acest lucru va contribui mult la diminuarea actelor de corupție. Acum, pentru că avem unele funcții necompletate, avem posibilitatea ca banii respectivi să fie redirecționați pentru a le oferi angajaților sporuri sau ajutoare unice. Noi ne dorim majorări de salarii, dar asta nu depinde de voința ministrului Efros sau a premierului, noi pornim de la un cadru bugetar disponibil. Cînd vom avea o economie puternică, cînd toată lumea va plăti impozitele, cînd toți vom contribui la bugetul de stat, atunci vom avea sumele disponibile pentru a mări salariile. Nu este vorba de nedorința de a mări salariile, ci de austeritatea bugetară”, a mai spus ministrul Afacerilor Interne. În octombrie 2023, în cadrul programului „Spor pentru Moldova” o plată unică în valoare de 5000 de lei a fost oferită la peste 10 mii de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne – polițiști și carabinieri.

Astăzi, creştinii ortodocşi de stil vechi îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie
Articolul anterior
Video! Intervenție SMURD Iași-Chișinău, pentru un bărbat din Sângerei care a căzut de la înălțime
Articolul următor