Ruslan M. “ Am investit într-un apartament, dar acesta nu a fost dat în exploatare, chiar dacă termenul a expirat. Avem șanse de c
âștig în judecată?”Răspuns de la ”Casa de Avocatură Digore”:
În asemenea situație aveți posibilitatea de a solicita repararea prejudiciului conform prevederilor contractuale sau potrivit regulilor generale a legislației civile, fie de a solicita rezoluțiunea contractului de investiții pentru motivul neexecutării esențiale a obligațiilor. Aici depinde de interesul investitorului să continue relațiile contractuale sau să le înceteze.
Până a vă adresa în instanța de judecată, trebuie să verificați atent prevederile contractului de investiții privind aplicarea penalităților în caz de neexecutare a obligațiilor și dacă este prevăzută procedura prealabilă. Pentru o consultație completă urmează a fi analizate toate actele în acest sens, astfel fiind necesar să contactați un avocat.
Scrie întrebarea ta la adresa: juristultau@unica.md