Mihai C.“Am cumpărat un frigider cu 3 ani în urmă cu garanție pe 5 ani. Acum frigiderul s-a defectat și am sunat la firma de la care l-am cumpărat însă nu am găsit firma dată deoarece ea și-a încheiat activitatea anul trecut. Cum să procedez mai departe și unde să mă adresez? Mulțumesc.”
Răspuns de la ”Casa de Avocatură Digore”:
Vânzătorul produselor de folosinţă îndelungată, în cazul încetării activităţii sale în domeniul respectiv, este obligat să transmită persoanei fizice sau juridice care devine successor, obligaţiile sale de asigurare a posibilităţii de utilizare a produselor de folosinţă îndelungată pe toată durata de funcţionare, în perioada termenului de garanţie.
Mai mult ca atât, Legea cu privire la drepturile consumatorului prevede că, agenţii economici care importă şi/sau comercializează produse de folosinţă îndelungată şi piese de schimb aferente sunt obligaţi să încheie cu întreprinderile specializate în deservirea tehnică şi reparaţia produselor respective contracte pentru deservirea tehnică a produselor comercializate pe teritoriul ţării în perioada de garanţie şi postgaranţie. Întreprinderile producătoare pot efectua de sine stătător reparaţia şi deservirea produselor de folosinţă îndelungată.
Dvs. în cazul în care nu reușiți să găsiți succesorul obligațiilor vânzătorului, urmează ca, în calitate de consumator, să Vă adresați cu o reclamație către Agenția pentru Protecția Consumatorilor în vederea protejării drepturilor legitime.
Scrie întrebarea ta la adresa: juristultau@unica.md