Igor V.: “Ta
tăl poate beneficia de concediu pentru îngrijirea copilului, continuând să lucreze cu program redus, dacă mama nici nu lucrează, nici nu învață?”Răspuns de la “Casa de Avocatură Digore”:
Concediul parţial plătit pentru îngrijirea copilului poate fi folosit opţional, în baza unei cereri scrise, şi de tatăl copilului, bunică, bunel sau altă rudă care se ocupă nemijlocit de îngrijirea copilului, precum şi de tutore.
Conform art. 97, alin (1), Codul Muncii RM, prin acordul dintre salariat şi angajator se poate stabili, atât la momentul angajării la lucru, cît şi mai tîrziu, ziua de muncă parţială sau săptămâna de muncă parţială. Deci, tatăl poate beneficia de program de muncă parţial.
De indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului beneficiază, la cerere, opţional: unul dintre părinţi, bunelul, bunica, o altă rudă care se ocupă nemijlocit de îngrijirea copilului, precum şi tutorele, dacă sunt persoane asigurate.
În cazul în care beneficiarul de indemnizaţie pentru creşterea copilului îşi reia activitatea în condiţiile timpului de muncă integral înainte de expirarea concediului pentru îngrijirea copilului sau se angajează la o altă unitate, indemnizaţia stabilită se suspendă.
În cazul în care mama sau tatăl (beneficiar de indemnizaţie) îşi reia activitatea în condiţiile timpului de muncă parţial indemnizaţia nu se suspendă.
Scrie întrebarea ta la adresa: juristultau@unica.md