Autoritățile se pregătesc pentru organizarea examenelor absolvenților din clasele a IX-a și a XII-a. Testele ar putea să includă mai puține sarcini decât în anii precedenți

Reprezentanții Ministerului Educației susțin că elevii vor susține examenele de absolvire în acest an. Informația este valabilă cel puțin acum, la actualul nivel de evoluției a pandemiei. Dar nu este exclus că, dacă situația se va înrăutăți, decizia ar putea fi revizuită.

Șeful Direcţiei Învăţământ General din cadrul Ministerului Educației, Valentin Crudu, a declarat că autoritățile se pregătesc pentru formularea examenelor pentru absolvenții claselor a IX-a și clasa a XII-a, iar testele ar putea să includă mai puține sarcini.

„Noi am anunțat că ne pregătim pentru examenele de absolvire, clasa a IX-a și clasa a XII-a. Mai mult, ținând cont că în primul semestru până la 1 martie am fost la ore cu prezență fizică și doar anumite clasa au fost în carantină pe perioade determinate, și ținând cont de rapoartele venite din teritoriu, noi ne pregătim de aceste examene. Se propune ca unele materii să fie excluse din evaluarea finală pentru aceste clase.

Testele vor avea mai puține sarcini și anumite teme pentru elevii absolvenții de bacalaureat să fie excluse, în special din semestrul doi al anului trecut de studii, perioada martie-mai, ar putea ca anumite teme să nu fie propuse pentru evaluare”, a declarat Valentin Crudu, șeful Direcţiei Învăţământ General din cadrul Ministerului Educației. 

Totuși, dacă situația epidemiologică din țară ar putea să se înrăutățească, atunci Ministerul Educației, împreună cu alte structuri ale statului, vor analiza care cea mai optimă decizie.

„În perioadă de pandemie, prioritatea numărul unu rămâne sănătate populației. Ce va urma și cum va fi situația epidemiologică în Republica Moldova pe parcursul lunii aprilie nu știm, dar Ministerul Educației se va pronunța”, a mai spus Valentin Crudu.

În același timp, fostul ministru al Educație Anatol Gremalschi a declarat că examenele de absolvire sunt necesare, indiferent de situație. Mai mult, Gremalschi spune că testele pot fi susținute de elevi cu prezența fizică în instituțiile de învățământ, doar cu respectarea măsurilor de protecție împotriva coronavirusului. 

„Criza sanitară ne-a dat viața peste cap, învățătura este o muncă, dar copiii trebuie să învețe și să susține examenele. Nu cred că ar fi o decizie corectă anularea evaluărilor. Țările dezvoltate cu tradiție în educație, au găsit soluții și pentru evaluările în condițiile de criză sanitară. Anul trecut s-a optat pentru eliberarea diplomelor, fără susținerea examenelor, și evident că elevii care nu prea învață și în acest an pot invoca diverse motive doar să li se elibereze tot așa diplome, fără a depune eforturi. Dar cum vă imaginați să eliberăm diplome de chirurgi fără examene?”, a declarat Anatol Gremalschi, fostul ministru al Educației.

În prezent, sunt aproape 300 de instituții de învățământ din țară care activează cu prezență fizică a elevilor la ore, 174 de școli în care frecventează fizic orele elevii claselor primare și absolvenții și în alte 567 de instituții, adică aproape 46% din numărul total, vin clasele primare la ore și absolvenții, doar că în capacitate de 50 la sută din numărul total de elevi. În același timp, 196 de școli sau 15,8% activează online. Reprezentanții Ministerului spune că înțeleg nemulțumirea părinților, dar lecțiile la distanță sunt unica soluție pentru a proteja profesorii și elevii de a se infecta cu COVID-19. 

„Este clar că sunt anumite incomodități cu aceste lecții online, în special când părinții muncesc. Cu părere de rău, avem multe cadre didactice infectate cu COVUD-19, dar și care au decedat din cauza acestui virus. Din acest motiv, în zonele roșii, cum este municipiul Chișinău, s-a decis să se meargă pe această cale. Sperăm societatea să fie puțin mai responsabilă, că nu doar prin închiderea școlilor vom combate acest virus”, a precizat Valentin Crudu. 

Șeful Direcției Învățământ General din cadrul Ministerului Educației a mai spus că autoritățile nu examinează deocamdată decizia de a trimite elevii în vacanță, întrucât copiii vor avea o pauză în luna mai, în perioada sărbătorilor pascale.

sursa: www.sputnik.md

Lista disciplinelor opționale pe care părinții le pot alege pentru elevii din ciclul primar

Suntem în luna mai, deci, în curând, părinții care au elevi în clasele primare vor trebui să scrie cereri de solicitare a unei discipline opționale pe care o vor studia copiii lor în viitorul an de învățământ. Disciplinele vor fi propuse părinților de către o comisie a instituției de învățământ, inclusiv la recomandarea Consiliului Elevilor, și trebuie să aibă la bază interesele copiilor raportate la gradul de calificare a cadrelor didactice.

În viitorul an de învățământ, elevii din clasele primare vor avea posibilitatea de a alege una dintre cele 22 de discipline opționale prevăzute în Planul-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal, anul de studii 2024/2025, transmite diez.md

Lista disciplinelor o găsiți mai jos.

Limbă și comunicare

  1. Cultura bunei vecinătăți
  2. O oră pentru lectură
  3. În împărăția cuvântului
  4. Tainele comunicării
  5. Elemente de cultură și civilizație a Franței
  6. Educație pentru media (cl. III-IV)
  7. English for Future

Matematică și științe

  1. Educație ecologică
  2. Educație pentru sănătate
  3. Matematica distractivă
  4. În împărăția lui MATE
  5. Robotica (cl. III-IV)
  6. Informatica (cl. II-IV)
  7. Matematica în cotidian (cl. I-IV)
  8. Matematica pentru isteți (cl. I-IV)

Educație socioumanistică

  1. Religia
  2. Educație economică și antreprenorială (cl. I-IV)
  3. Educație interculturală
  4. Educație pentru drepturile omului (cl. I-IV)
  5. Chișinăul meu (cl. III-IV)

Sport

  1. Educație fizică și fotbal (cl. I-IV)
  2. În împărăția șahului (cl. I-IV)

În clasele gimnaziale și liceale, disciplinele opționale sunt selectate de către elevi. Totuși, în locul elevilor claselor I-IV-a, disciplinele opționale studiate vor fi selectate de părinții/reprezentanții legali ai acestora, în cadrul unor ședințe cu părinții. Instituția de învățământ va informa în luna mai părinții despre oferta educațională pe care o pune aceasta la dispoziție. Totodată, părinții au dreptul să participe pe parcursul anului în calitate de invitați la anumite lecții din cadrul disciplinei opționale, alături de alți membri ai comunității: membri ai APL, antreprenori, polițiști și persoane notorii.

Părinții care au elevi ce vor fi înmatriculați în clasele întâi indică disciplinele opționale în cererea de înmatriculare în instituție.

Anastasia Fotachi și Gabriel Stati au arătat în premieră chipul fiul lor, Alistar

Astăzi, fiul Anastasiei Fotachi și al lui Gabriel Stati a împlinit un anișor. Cu această ocazie, părinții au decis să arate în premieră chipul băiețelului.

“La un an de la venirea ta în viața noastră, vrem să-ți transmitem cele mai calde urări de La Mulți Ani, micuțule! În acest an, ai adus atât de multă fericire și lumină în jurul nostru, încât nu putem decât să fim recunoscători pentru binecuvântarea de a te avea alături de noi.

Fiecare zâmbet și fiecare pas mic pe care îl faci ne umple inima de bucurie și mândrie. Sperăm ca fiecare zi din viața ta să fie la fel de minunată și plină de aventuri ca această primă aniversare! La mulți ani, băiețelul nostru drag și iubit! Să crești mare și să fii mereu înconjurat de iubire și fericire!”, a scris bloggerița în dreptul pozelor cu Alistar.

sursa foto: Facebook/Anastasia Fotachi

Cristina Scarlevschi: Banii adunați pentru înmormântarea lui Alex vor fi donați Institutului Mamei și Copilului

Cristina Scarlevschi și soțul ei au făcut un anunț emoționant, deși sunt frânți de durere după pierderea fiului. Soții au venit cu un mesaj de mulțumire pentru cei care au donat bani pentru înmormântarea lui Alex și au spus că banii vor fi donați unui spital.

„Vrem din partea noastră să mulțumim tuturor celor care s-au implicat, care au contribuit cu un ajutor moral, fizic și financiar. O să vi se întoarcă totul înzecit pentru că mi-am dat seama că oameni buni sunt foarte mulți, oameni luminoși cu dragoste în suflet… Chiar ne-ați ajutat foarte mult”, a spus Scarlevschi.

„Mai sunt bănișori și noi cu Vlad am decis să donăm acești bani la Centrul Mamei și a Copilului, în secția Neurologie, unde am stat cu Alex. Nu sunt tare bune condițiile și vrem să facem acea cameră frumoasă și dacă cineva, să nu dea Domnul să ajungă acolo, să fie într-o ambianță plăcută. În continuare noi vom dona multe lucru de-ale lui Alex și în general, vrem să facem cât mai mult bine din dragostea noastră”, a spus dansatoarea.

„Vă mulțumim încă o dată pentru tot suportul care ni l-ați oferit”, a mai menționat soțul Cristinei Scarlevschi.

Fiul Cristinei Scarlevschi s-a stins din viață, la doar 1 anișor și patru luni, după lupta cu un diagnostic crunt, microcefalia. Tinerii părinți au luptat cu toată ființa lor, căutând inclusiv soluții de vindecare peste hotare, însă nu au reușit să își salveze copilașul.

Cazul femeii care a conceput al doilea copil în timp ce era deja însărcinată
Articolul anterior
12 instituții de învățământ din municipiul Chișinău trec la autonomie financiară
Articolul următor