O tânără mamă de la noi, stabilită în Danemarca, își împărteșește impresiile din această țară, despre grădiniță și școală.
Cristina Frunza este una din administratoarele comunității online ,,Grupul părinților solidari”. Tânăra mamă, a trei copii, spune că a luat decizia de a pleca din Moldova în toamna anului trecut, iar asta după o perioadă de câțiva ani în care, spune ea, a fost printre primii care au început ,,lupta cu sistemul nostru corupt din instituțiile de învățământ”. ,,E poveste lunga si nu am sa va plictisesc cu ea, desi multi din membrii vechi cunosc cazurile cu care am luptat”, scrie părintele. Totoată, Cristina vorbește, în viziunea sa, despre bunele practici existente la grădințele și școlile din Danemarca.
,,În toamna anului 2018 am luat decizia de a pleca din tara pentru un viitor mai bun pentru copiii mei din motivul dezamagirii, vedeam ca nu pot schimba multe in sistem mai mult din cauza parintilor, tare greu este sa schimbi mentalitatea oamenilor, de a lupta corect si nu prin coruptie. Tara în care ne aflam la moment e Danemarca. Am sa va descriu ce am cunoscut, în aceste luni, în sistemul lor de învatamant”, spune Cristina pe facebook, în Grupul părinților solidari.
,,Voi începe cu gradinitele:
Achitarea maxima la gradinita de stat e de 240 euro, suma scade in depedenta de cati copii sunt in familie si ce venit are familia. Alimentatia: în fiecare gradinită, decide comitetul daca mancarea va fi preparata in incita gradinitei (care presupune o suma adaugatoare la achitare) sau copii vin cu pachet de acasa. Sunt interzise dulciurile, sunt obligatoriii fructele, legumele, sandwich-uri.
Activitati: obligatoriu, copii au zilnic primblari afara, la aceeași ora chiar dacă ploua, ninge. Afara sunt dusi des la primblari, chiar prin diferite cartiere, zoo, teatru etc, cu busul ce apartine gradinitei, dat de primarie. In rest, au tot ca la noi, desenul, cantece, poezii si distractii.
Mobilier: e simplu, nici un fiel de mobila luxoasa (aceste gradinite sunt frecventate si de către copiii milionarilor). Orarul: de la 6.15 la 17.00, sunt gradinite si pana la 21.00, pentru parintii ce au program după ora 17.00.
O data pe saptamana copiii strang gunoiul din pădure, pentru a învăța de mici ca curatenia se pastreaza (chiar e un oras curat aici).
Școala
La moment, frecventam o scoala speciala, pentru copiii noi veniti in tara, ce pune un accent mai mare pe învățarea limbii daneze. Doar în această școală, copiii primesc teme pentru acasă. În scoli obisnuite, nu au. Parintii ce au program de muncă prelungit, au posibilitatea să lase copiii la scoala, de la ora 6.30, până la ora 17.00, sau solicita, prin cerere, faptul ca au nevoie de un taxi, care sa ia copilul si sa îl aduca acasa, serviciul fiind achitat de primarie.
Alimentatia: cu pachet de acasa, la fel ca la grădinița.
Pauza dintre lectii: 45 min.
Nu exista uniforme școlare. La gradinita si la scoala, copii sunt obligati sa aiba, în dulap, un combinezon rezistent la ploaie, cizme pentru ploaie.
Cadouri: aici parintii nu dau nicio floare, cu nicio ocazie, se considera linguseala si se uita urât la asta, se accepta un mic cadou la absolvirea instituției.
De ziua copilului: se accepta un tort sau pizza și cadouri de la copii, doar ceva simbolic, confecționat de mânuțele lor.
La gradinita, dar si la scoala, părinții nu cumpara nimic din rechizite, doar ghiozdan si penar.
Am 3 copii, în acest caz achit în jur de 100 euro pentru toți”.
Cristina le îndeamnă pe mămici să povestească cum e în alte țări europene sau acolo unde sunt stabiliți.
Lili Lozan: ”Chiar dacă nu e primul copil, provocări vin multe, noi, diferite, dar sănătoși să fim!”
Prezentatoarea TV, LIli Lozan, a ținut în secret sarcina. După ce a adus-o acasă de la maternitate pe fiica, Brianna-Ștefania, a anunțat într-o postare pe Instagram despre marea ei bucurie, inclusiv a pus o poză din perioada în care era însărcinată.
”Hai să las o poză însărcinată și cu Brianna. Ședința foto am făcut-o de Crăciun, acasă și îi mulțumesc Irina Spinei că a venit la noi (băieții mei nu îi urnești în studioul foto). Mi-am promis să fac și albume, poze am atâtea și mereu le salvez nu știu unde.
Mă întrebați cum mă descurc, e devreme, dar încerc să nu îi schimb rutina lui Adrian. El e tare dragostos, dar simt ca vrea mai mult cu mama e și firesc, dar el e băiețel înțelept și o să facem echipă bună. Cum zice Adrian „mama noi suntem deja patru prieteni”.
Chiar dacă nu e primul copil, provocări vin multe, noi, diferite, dar sănătoși să fim! Fetele mai am proaspete mămici pe aici, voi cum vă descurcați mai ales cu copii mai mari?”, a scris Lili Lozan pe pagina sa de Instagram.
Lili Lozan, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fetița sa
Jurnalista Lili Lozan a devenit mamă pentru a doua oară. A ținut bucuria doar pentru ea și familia sa și a anunțat public abia după ce a ajuns acasă cu fetița de la maternitate.
„Fata noastră minunată, Brianna-Ștefania! Azi am adus în casă și mai multă bucurie, și mai mare binecuvântare. Doamne, mulțumim”, a scris aceasta pe rețelele de socializare.
Amintim că prezentatoarea mai are un fiu pe nume Adrian Jr., de 4 anișori.
Plan de naștere, cursuri obligatorii și dezvoltarea cadrului legal. Recomandări pentru diminuarea violenței obstetrice în R. Moldova
Plan de naștere, cursuri obligatorii și dezvoltarea cadrului legal. Sunt câteva dintre recomandările pentru diminuarea fenomenului violenței obstetrice în R. Moldova. Acestea se regăsesc într-un studiu realizat de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) în cadrul proiectului „Suport organizațional”.
Dezvoltarea cadrului legal
Studiul indică că este necesară elaborarea unei legi privind malpraxisul medical, fie adoptarea unei legi speciale care să abordeze fenomenul violenței obstetrice și ginecologice.
“Reglementări care să asigure că pacienții, care au suferit leziuni sau vătămări ca urmare a unor practici medicale incorecte sau au fost supuși unei forme de violență obstetrică și ginecologică, pot fi apărați prin intermediul legii și au acces la suport financiar sau la alte forme de remediere.”
Autor: Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare
Studiul mai subliniază că „procedurile interne trebuie să ofere siguranță și protecție victimelor pentru a putea raporta orice abuz, fără frică de represalii sau fără încălcarea dreptului la confidențialitate, precum și să includă sancționarea pentru cei găsiți vinovați de astfel de cazuri”.
“Legislația trebuie să limiteze practicile medicale neesențiale, pentru a evita procedurile medicale efectuate fără consimțământul explicit al pacientului, inclusiv vizând femeile în perioada sarcinii, a nașterii sau în stadiul post-partum.
Un alt aspectimportant ține de obligativitatea de a avea o politică de protecție a personalului medical care raportează cazuri de violență obstetrică. Acest lucru ar putea ajuta la protejarea persoanelor respective de eventuale represalii.”
Autor: Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare
Crearea liniei fierbinți
Autorii studiului consideră că este necesară instituirea unei linii fierbinți, pentru reclamarea neregulilor la care au fost supuse femeile în timpul sarcinii, al nașterii sau în perioada imediată de după naștere, inclusiv estorcarea de mită.
“Luând în considerare faptul că aceste cazuri sunt adesea traumatizante și sensibile, iar femeile pot întâmpina dificultăți în a discuta despre experiențele lor cu cei apropiați, o linie fierbinte anonimă le poate oferi un mediu sigur în acest sens.”
Autor: Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare
Asistență juridică garantată
Asigurarea asistenței juridice gratuite este o măsură suplimentară de promovare și protejare a drepturilor omului, inclusiv pentru persoanele vulnerabile sau marginalizate în societate, se mai arată în studiul CPD.
“Femeile care se confruntă cu diferite forme de violență obstetrică și ginecologică, indiferent de statutul lor financiar, trebuie să fie asigurate cu oportunitatea de a-și apăra drepturile și de a fi reprezentate corect.
Astfel, este necesară integrarea oricărui caz de violență obstetrică în categoria cazurilor care presupun desemnarea, la cerere, a unui avocat specializat, care acordă asistență juridică garantată de stat. Acest lucru poate include asistență juridică gratuită, consiliere și alte forme de sprijin.”
Autor: Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare
Instituirea obligativității planului de naștere
Studiul relevă că legislația trebuie să includă o prevedere care să facă obligatorie pregătirea și prezentarea unui plan de naștere pentru fiecare femeie însărcinată.
“Această practică este pe larg răspândită în practica internațională, fiind implementată în SUA, Anglia, Danemarca, Olanda, Estonia, Spania. Planul de naștere reprezintă un document scris, prin care femeia însărcinată, după ce se informează despre procedurile privitoare la sarcină și naștere, își anunță nevoile și preferințele legate de travaliu, naștere, îngrijirea post-partum.”
Autor: Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare
„Acest lucru va spori gradul de implicare a femeilor în procesul de naștere, le va oferi un sentiment de control și le va permite să-și exprime preferințele și nevoile într-un cadru formal. Deși fiecare plan de naștere va fi individual, bazat pe nevoile și preferințele individuale ale fiecărei femei, se recomandă a fi stabilite anumite standarde privind conținutul și formatul acestuia”, se mai arată în studiu.
Crearea camerelor pentru nașteri blânde
“În saloanele și sălile de naștere din maternități este greu să produci oxitocină – hormon care are nevoie de o ambianță caldă și primitoare, în care femeia să se simtă în siguranță, în condiții familiare.
Sălile de naștere sunt amenajate ca săli de operații: sunt reci, cu lumină orbitoare. Pentru o naștere lină însă este nevoie de intimitate, căldură, liniște și lumină difuză. Atunci neocortexul se liniștește și se activează instinctele femeii, hormonii nașterii.”
Autor: Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare
Îmbunătățirea condițiilor de îngrijire pentru femeile care au pierdut o sarcină sau un copil
Mai este necesar să fie introduse prevederi care să asigure că femeile care trec printr-o pierdere perinatală nu sunt cazate în apropierea saloanelor sau secțiilor cu nou-născuți.
“Acest lucru ar putea implica crearea unor zone separate în spitale sau implementarea unor politici care să asigure plasarea femeilor respective în zone cât mai îndepărtate de sunetele produse de nou-născuți.”
Autor: Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare
Cursuri obligatorii de educație prenatală
Iar cursurile de pregătire ar trebui să devină obligatorii pentru toate femeile însărcinate.
“Este important ca aceste cursuri să se concentreze pe furnizarea de informații pozitive și împuternicitoare, care să încurajeze femeile să aibă încredere în capacitățile propriului corp.
În prezent, seminarele livrate de instituțiile medicale, private sau publice, pun accentul preponderent pe pericole și riscuri în sarcină și la naștere, fapt ce creează anumite blocaje în corp, trezesc sentimentul de frică și anxietate.”
Autor: Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare
Alte recomandări indicate în studiu pot fi văzute aici.
Fiecare femeie are dreptul la o experiență medicală bazată pe respect, empatie și demnitate, mai ales într-un moment atât de important precum nașterea. Cu această convingere, în cadrul celor #16Zile împotriva violenței de gen, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD), în parteneriat cu AGORA, a lansat campania de sensibilizare și conștientizare a violenței obstetrice și ginecologice – o inițiativă care își propune să aducă în prim-plan o realitate dură, dar să ofere și soluții pentru o experiență mai empatică pentru femei.