Atenție părinți! Un copil s-a rătăcit pe traseul Soroca-Drochia-Costești

Ieri, un copil de 7 ani s-a rătăcit, după ce a încurcat transportul public. Acesta a fost ajutat să ajungă acasă de ofițerii Inspectoratului Național de Patrulare, care l-au observat pe băiat în timp ce se deplasa pe acostamentul părții carosabile a traseului Soroca-Drochia-Costești.

separator

Potrivit inspectorilor de patrulare, copilul se îndrepta spre orașul Costești, raionul Râșcani. Întrebat de oamenii legii, copilul a spus că s-a rătăcit după ce a încurcat transportul public cu care se deplasa spre domiciliu. Ca urmare, ofițerii de patrulare au condus băiatul acasă, în satul Vasileuți, raionul Râșcani. Surprinși, părinții au mulțumit din suflet polițiștilor INP pentru ajutor.

Inspectoratul Național de Patrulare reamintește părinților să se asigure că copiii lor cunosc informația utilă precum: numele părinților, numărul de telefon al acestora, adresa de domiciliu, în cazul în care s-au rătăcit.

Corina Țepeș și Costi Burlacu pleacă în Canada!
Articolul anterior
Astăzi, maestrul Gheorghe Urschi împlinește 69 de ani!
Articolul următor