Jucăriile nu sunt doar instrumente care au scopul de a-ţi amuza prichindelul şi de a-i capta atenţia, ci şi obiecte utile, educative, care contribuie eficient la dezvoltarea fizică şi psihică a micuţului încă din primele luni de viaţă. În funcţie de aceste criterii importante, iată câteva tipuri de jucării pentru copii care îţi vor ajuta micuţul, într-o manieră plăcută, să se dezvolte armonios!
Jucarii mobile
Vehiculele fără pedale, cu ajutorul cărora micuţul se poate deplasa sau pe care le poate împinge ori trage, sunt perfecte pentru copiii care au făcut primii paşi în vederea dezvoltării echilibrului, a musculaturii corpului, dar şi a coordonării.
Jucării mobile poţi fi animalele de pluş sau din lemn pe care copilul mic le foloseşte drept căluţ sau premergatoarele, cu condiţia ca acestea să nu fie prevăzute cu pedale – astfel, te asiguri că micuţul tău îşi va dezvolta mai rapid simţul echilibrului, dar şi musculatura.
În această categorie intră şi centrele de activitate şi joacă pentru bebeluşi, cărucioarele, animaluţele prevăzute cu roţi etc. care pot fi trase, respectiv împinse, contribuind la rândul lor la dezvoltarea fizică armonioasă a unui copil care a învăţat recent să meargă.
Jucării muzicale
Jucăriile care emit sunete sub formă de cuvinte şi melodii au o mulţime de beneficii asupra dezvoltării copilului tău. Astfel, joaca frecventă cu asemenea obiecte determină îmbunătăţirea coordonării mână-ochi şi a dexterităţii motorii, cât şi recunoaşterea anumitor sunete.
În funcţie de vârsta copilului, poţi alege jucării muzicale simple ori complexe. Reţine însă că, deşi jucăriile scumpe, cu o mulţime de caracteristici, sunt mai atractive, cele simple îi vor capta atenţia micuţului mai mult timp întrucât îi vor solicita creativitatea şi imaginaţia.
Puzzle
Puzzle-urile sunt jucării atractive pentru copii încă de la cele mai fragede vârste. Colorate şi disponibile în variante simple până la foarte complexe, puzzle-urile contribuie la dezvoltarea capacităţii cognitive şi intelectuale a copilului, precum aceea de a rezolva probleme şi de a procesa informaţii.
Tot puzzle-urile determină dezvoltarea dexterităţii, multumită nevoii de a apuca piesele de mărimi diferite pentru a le putea asambla în mod corect.
Păpuşi
Păpuşile pentru fetiţe, de la cele mai simple până la cele mai complexe, contribuie la dezvoltarea creativităţii prinţesei tale. Tot păpuşile sunt cele care determină îmbunătăţirea şi îmbogăţirea limbajului şi a vocabularului.
Jucarii complexe (seturi de jucării)
Jucăriile simple, cu caracteristici minime, sunt perfecte pentru dezvoltarea unui copilaş aflat la o vârstă fragedă. Pe măsură ce creşte, îi poţi oferi jucării tot mai complexe şi mai complicate, inclusiv seturi de construcţii, căsuţe pentru păpuşi, bucătării şi căsuţe pentru copii.
Aceste jucării complexe contribuie eficient în special la dezvoltarea imaginaţiei prichindeilor, cu atât mai mult cu cât copiii se vor transpune în pielea unor personaje, interpretând diverse roluri.