500 de copii din diasporă vor primi în dar câte o „Albinuța” semnată de Grigore Vieru. Astfel, Guvernul Republicii Moldova vrea să încurajeze picii născuți în afara țării să învețe limba română și să dezvolte legături emoționale cu țara de origine a părinților lor.
Abecedarele vor fi expediate misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova în țările de destinație ale conaționalilor noștri. Copiii de vârstă preșcolară născuți peste hotare, a căror acte de cetățenie a Republicii Moldova vor fi perfectate prin intermediul misiunilor diplomatice, vor primi câte o „Albinuță”, scrie brd.gov.md.
Fiecare abecedar va conține un semn de carte cu un mesaj din partea Prim-ministrului Republicii Moldova, Pavel Filip:
„Dragă copile, învață carte şi vei avea parte de o viaţă mai bună, perseverează pe calea cunoștințelor, astfel ca Republica Moldova, ţara părinţilor tăi şi a ta, să fie mândră de tine!”
La rândul său Olga Coptu, șefa BRD a afirmat:
„Mulți dintre copiii care au plecat din țară, precum și cei care s-au născut în alte state nu mai au posibilitatea să învețe, dar nici să vorbească limba română, motiv pentru care venim cu ideea unei acțiuni pentru a-i ajuta și încuraja pe cei născuți în diasporă să descopere farmecul limbii materne”.
BRD a lansat până în prezent mai multe acțiuni și programe guvernamentale pentru copiii din diasporă, precum programul DOR, sub programul Centre Educaționale în Diasporă al programului Diaspora Engagement Hub, menite să mențină și să consolideze legăturile emoționale cu țara de origine, Republica Moldova, dar și să promoveze tradițiile, cultura și valorile neamului în rândul cetățenilor stabiliți peste hotare.