Scrisoarea unei proaspete mămici despre cât de greu este să fii mamă şi de ce nimeni nu i-a spus adevărul.
„Acum doarme…
Stau aici şi lucrez la laptop… iar el doarme. Este mijlocul zilei şi în sfârşit este linişte. Cu riscul de a părea ca o nebună… am reuşit! Am reuşit să îl adorm si sa ma bucur si eu de putina liniste.
Dacă mi-ai fi spus în urmă cu şase săptămâni că aş fi astăzi aici, în tăcerea casei mele, fără ajutorul altcuiva, fericită şi cu poftă de muncă… aş fi râs de tine, spunandu-ţi că eşti „o mincinoasă”.
Acum şase săptămâni am venit acasă de la spital cu un nou născut… şi lumea mea s-a întunecat. Nu este ceea ce te aşteptai să citeşti, nu? Ei bine, nici eu nu mă aşteptam să am parte de aşa ceva.
Am o mamă incredibilă, am prietene minunate şi am o familie care mă susţine. Au făcut o petrecere pentru mine, mi-au dat cadouri superbe şi mi-au trimis flori când am născut, alături de cele mai bune urări. Totuşi, când am ajuns acasă cu bebeluşul m-am întrebat de ce nimeni nu a menţionat şi de partea întunecată.
A fost foarte dificil. În primele săptămâni nu am dormit. Nopţile erau lungi şi întunecate. Cred că am plâns mai mult decât am plâns întreaga mea viaţă în această perioadă. Acum pot să înţeleg cum de privarea de somn este folosită ca o metodă de tortură. Eram epuizată…
Cele mai dificile momente erau cele în care doar ce adormeam, iar ţipetele lui mă trezeau imediat la realitate. Tresăream şi fugeam la el pentru a încerca să îl liniştesc. Uneori îi era foame. Alteori avea nevoie de mâncare… mai erau şi acele nopţi în care nu puteam să înţeleg ce vrea şi îmi era imposibil să îl opresc din plâns. Mă simţeam că eşuam ca mamă… nu eram capabilă să îmi liniştesc propriul copil.
Începusem să pun la îndoială totul. Nu voiam să mai ghicesc nimic, voiam să le ştiu pe toate. Uneori era vorba despre lucruri importante, alteori erau nimicuri. Îmi amintesc că seara îmi întrebam soţul ce vrea pentru micul dejun… ca eu să nu mai fiu nevoită să iau o decizie.
Plângeam tot timpul şi mă simţeam singură. Nimeni nu a vorbit despre această parte urâtă, aşa că am presupus că nimeni nu a experimentat-o. M-am gândit că este un eşec de-al meu şi că nu sunt bună ca mamă. Mă întrebam non stop „Ce este în neregulă cu mine?”
Mă inspăimântam de fiecare dată când cineva mă întreba cât de mult îmi place noua mea viaţă. Când eram întrebată ce fac îmi era prea ruşine să recunosc că mă simţeam de parcă mă duceam la fund.
Voiam ca cineva să mă întrebe de câte ori am plâns în ziua respectivă. Voiam ca cineva să mă întrebe cât de tristă eram. Voiam ca cineva să mă întrebe cum puteam simţi în acelaşi timp o iubire atât de mare şi o disperare profundă. Voiam ca cineva să mă întrebe cât de singură mă simţeam.
Pentru că… dacă cineva mă întreba aceste lucruri aş fi ştiut că nu sunt doar eu cea care experimentează astfel de stări… mai erau şi alte femei.
Aşadar… dacă eşti pentru prima dată mamică… vreau să ştii că nopţile nu vor fi pentru mult timp întunecate şi lungi.. şi că bebeluşul va dormi, în cele din urmă. Vreau să ştii că este normal ca atunci când te uiţi la copilul tău să te întrebi dacă îţi va zâmbi vreodată. Te va iubi? La început nu există nimic care să te ajute să îţi regăseşti curajul de a merge mai departe.
Vreau să ştii că este ok să îţi invidiezi soţul, care pleacă de acasă 10 ore în fiecare zi şi se duce la locul de muncă, mănâncă prânzul cu ambele mâini (la prânz!, nu mai târziu), interacţionează cu alţi adulţi şi poartă haine curate.
Vreau să ştii că este ok să simţi un sentiment de furie atunci când copilul tău, care plânge parcă toată ziua, adoarme fix cu 20 de minute înainte ca soţul tău să ajungă acasă de la muncă (şi este ok să fii şi mai furioasă atunci când el se uită la bebeluşul care doarme şi spune că este atât de liniştit).
Vreau să ştii că este ok să te simţi singură, să tânjeşti după interacţiunea socială dar, în acelaşi timp, să te temi de ea. M-am întrebat cum aş putea găsi energie pentru a vorbi, a zâmbi şi a purta o conversaţie normală după o noapte în care nu am închis deloc ochii.
Vreau să ştii că este ok că prima dată când ieşi din casă să te întrebi dacă să fugi şi să nu te mai întorci niciodată.
Vreau să ştii că nu eşti singura! Eşti cea mai bună mama pentru copilul tău! Te descurci de minune! Va fi mai bine pe viitor. Va deveni mult mai uşor.”