Copiii care și-au făcut de rușine părinții celebri!

Celebritățile se străduiesc să-și mențină reputația impecabilă în fața fanilor. Dar, ce să facă, dacă copiii “încearcă din răsputeri” să le strice imaginea? Chiar dacă li s-au satisfăcut toate capriciile și nu au auzit de sărăcie, iat

separator
ă lista odraslelor care își fac de râs părinții celebri.

Fiica lui George Bush

În 2001 Jenna Bush,  în vârstă de 19 ani, a fost fotografiată la o petrecere pentru adulți cu striptease. Un an mai târziu, ea și sora ei Barbara, minore la acel moment,  au fost surprinse în timp ce consumau bere la barul Stetson Washington.

Cameron Duglas

În anul 2010, fiul cel mare a lui Michael Douglas, Cameron, a fost arestat și condamnat la 5 ani de închisoare pentru vânzare de droguri. Acesta a primit încă 4 ani şi jumătate de pedeapsă după ce a fost prins că făcea trafic de droguri și în închisoare.

Scout Willis, fiica lui Bruce Willis şi Demi Moore s-a plimbat topless pe o stradă din New York, în semn de protest faţă de politica platformei Instagram de cenzurare a nudităţii. Ea a publicat pe contul ei de Twitter două fotografii în timp ce se plimbă cu sânii goi, pe o stradă din Manhattan.

După aceasta, Scout a făcut publice niște poze în care tatăl ei celebru era îmbrăcat într-o rochie cu imprimeu floral, purtând mărgele la gât și o perucă pe cap. Această poză a fost un cadou pentru Bruce Willis de “Ziua Taților”.

Miley Cyrus

A vrut să o facă celebră, iar acum regretă că fiica lui s-a filmat în „Hannah Montana”, serialul care i-a adus succes. Este vorba despre Billy Ray Cyrus, tatăl lui Miley Cyrus, care în 1992 a avut un succes răsunător cu hit-ul „Achy Breaky Heart”.„Nenorocitul ăla de serial ne-a distrus familia”, susţine artistul, referindu-se la producţia care i-a făcut fiica celebră. Acum, Miley Cyrus atrage atenția cu ținutele sumare, gesturile necontrolate și consumul de droguri.

Weston Cage

Fiul actorului Nicolas Cage s-a bătut cu antrenorul său deoarece acesta nu i-a permis să comande un fel de mâncare din meniul zilnic. Weston a încercat să-l lovească, însă antrenorul l-a doborât la pământ. Fiul lui Nicolas Cage a fost reținut de poliție și supus unui examen psihologic.

O femeie părăsită se gândește mai întâi cum să-și organizeze viața, apoi plânge!
Articolul anterior
De ce nimeni nu mi-a spus cât de greu este să fii mamă?
Articolul următor
Alte articole interesante