Odată cu naşterea bebeluşului, activităţile de zi cu zi ale unui cuplu se schimbă miraculos şi surprinzător. Îngrijirea copilului, refacerea condiţiei fizice a mamei, alăptatul micuţului, modificările psihoemoţionale de ordin hormonal ale femeii în primele luni de după naştere pot lăsa o amprentă asupra relaţiei de cuplu.
Multe cupluri pot să treacă prin momente dificile odată cu apariţia unui copil în vieţile lor. Trecerea de la programul cu care au fost obişnuiţi la un stil de viaţă total nou, mai epuizant şi solicitant, poate pune presiune pe umerii partenerilor, mai ales dacă implicarea în îngrijirea celui mic vine mai mult din partea unui singur părinte, şi anume a mamei.
Cum slăbeşti după naştere fără să afectezi procesul de lactaţie
De ce te enervează?
Fie că e vorba de felul cum stă răsturnat în canapea când tu, nedormită şi nemâncată, faci eforturi disperate să-l adormi pe cel mic, fie că are pretenţii sau tocmai acum face mofturi la mâncare, toate astea te pot scoate din sărite în ultima vreme. Nu-ţi aduci aminte de când nu ai mai dormit cinci ore legate sau de când nu ai mai mâncat normal, trei mese pe zi, iar faptul că el are timp şi de alte lucruri te poate aduce la limita suportabilităţii. Aceste tensiuni nervoase îşi pot pune amprenta pe liniştea ta interioară şi, mai ales, pe alăptat. Însă, pentru a putea hrăni copilul la sân ai nevoie să fii calmă, liniştită şi odihnită.
Cum să faci faţă?
Înainte de a te apuca să arunci cu lucruri prin casă şi cu vorbe grele pentru care îţi va părea rău la un moment dat, respiră adânc de câteva ori şi evaluează situaţia. Vei fi surprinsă să constaţi că el nu s-a schimbat deloc. Este aceeaşi persoană, poate doar un pic prea puţin implicat în noile îndatoriri ale cuplului. Dar şi înainte îşi lăsa hainele aruncate, strâmba din nas la cine ştie ce fel de mâncare sau i se părea mai important să se uite la televizor decât să te ajute la curăţenie. Rezolvarea acestor probleme stă în comunicare. Vorbeşte despre nevoile tale, despre cum ar trebui să fie el şi despre cât de mult ajutor ai nevoie acum. Dacă nici după ce el îşi îmbunătăţeşte atitudinea, lucrurile nu se schimbă în ceea ce te priveşte, iată ce trebuie să iei în considerare.
Ai nevoie de mai multă odihnă
Ai foarte multe pe cap, îndatoriri legate de casă, curăţenie, călcat, spălat, dar în primele două luni după naştere, cel mai important e să te odihneşti atunci când doarme cel mic. Altfel, îţi vei deregla ritmul biologic, vei fi tot mai nervoasă şi epuizată. Dacă nu are cine să te ajute şi nu ai cu cine lăsa copilul, măcar la treburile casei implică-l pe soţul tău. Nu ignora aceste aspecte, pentru că sunt foarte importante pentru sănătatea voastră şi a cuplului.
Cum arată corpul unei femei după naștere!
Bea apă la timp pentru a avea corpul hidratat
Este recomandat să bei multe lichide, mai ales în timpul alăptării. În plus, în această perioadă, deshidratarea poate duce la apariţia unei stări de iritabilitate şi anxietate. Ţine întotdeauna un pahar cu apă lângă tine atunci când îl alăptezi pe cel mic. Starea de nervozitate a mamei se transmite imediat celui mic. Bebelusul poate fi agitat, să plângă şi nu doarme dacă mama lui e nervoasă şi solicitată emoţional.
Ai grijă la dietă
Trebuie să fii în continuare atentă la alimentaţia ta, aşa cum ai făcut-o atunci când erai însărcinată. Din dieta zilnică nu trebuie să lipsească proteinele, alimentele bogate în calciu şi vitamine. Pentru gustări, alege migdale şi nuci, esenţiale pentru o dietă sănătoasă.
Când e cazul să te îngrijorezi?
Nu e cazul să ajungi la separarea de soţul tău sau la cine ştie ce emoţii deprimante pentru a-i spune doctorului ce te frământă. Dacă nervii şi frustrarea nu dispar în câteva săptămâni, vizita la medic devine urgentă. Nu uita, că cei din jur, mult prea ocupaţi, e posibil să nu poată fi atenţi la tristeţile tale.
Sfatul specialistului: ”Primul contact sexual după naștere trebuie să fie extrem de blând”
După primele săptămâni, mai agitate, copilaşii încep să aibă un program de somn stabil, iar cuvintele şi gesturile de susţinere ale partenerului în această perioadă sunt mult importante pentru a putea creşte un copil sănătos, într-un mediu propice.