Fiecare părinte îşi doreşte pentru copilul său numai ce este mai bun: cea mai bună bonă, cea mai bună grădiniţă, cea mai bună şcoală, într-un cuvânt – cea mai buna educaţie.
De foarte multe ori, ca urmare a timpului limitat pe care îl putem petrece cu copilul, lăsăm tot efortul în grija instituţiilor de învăţământ. Nu este de ajuns. Şi părintele poate contribui foarte mult la dezvoltarea intelectuală a propriului copil, folosind timpul petrecut împreună, transformându-l în joc şi învăţare.
Iată câteva activităţi constructive, pe care orice părinte le poate realiza împreună cu micuţul său:
– nu uita cât de importantă este activitatea fizică, alergaţi împreună, săriţi coarda, mergeţi în parc, mergeţi cu bicicleta sau cu rolele etc. Este imperios necesar ca micuţul să aibă parte de activitate fizică pentru a-şi consuma energia şi pentru a se dezvolta psihic cât mai armonios;
– achiziţionează litere magnetice şi “lipiţi-le” pe frigider. Jucaţi-vă în fiecare zi, compunând cuvinte şi propoziţii. Puteţi face şi concursuri, formând mereu cuvinte noi;
– vorbeşte în permanentă cu copilul tău, despre orice. Acest lucru îi va dezvolta gândirea şi va învaţă în permanenţă cuvinte noi, îmbogăţindu-şi vocabularul;
– citeşte-i poveşti în timp ce stă lângă tine şi se uită pe imaginile poveştii, astfel va înţelege mult mai bine conţinutul şi va reţine mai mult din poveste;
– uitaţi-vă împreună la filme pentru copii şi desene animate şi comentaţi apoi despre personaje;
– ascultaţi împreună muzica clasică, mai ales până la vârsta de 3 ani. Studii în domeniu arată că muzica clasică, în special Mozart, ajută la dezvoltarea vorbirii, a memoriei şi a capacităţilor motorii;
– învaţă-l să cânte la un instrument, acest lucru va dezvolta abilităţile matematice ale copilului;
– ascultă-l cu atenţie când vrea să-ţi vorbească, un copil ascultat devine un copil mai inteligent;
– niciodată nu-l descuraja!