Plânge şi nu mai ştii ce să-i faci? Un pediatru te învaţă cum poţi face bebeluşul să se oprească instant

Bebeşuşul tău plânge încontinuu şi nu mai ştii ce să-i faci ca să se oprească? Pediatrul Robert Hamilton a dezvăluit un truc cu ajutorul căruia îţi poţi calma micuţul într-o secundă.

separator
img

A opri un nou-născut din plâns se poate dovedi imposibil uneori! Nu şi pentru pediatrul Robert Hamilton. Doctorul, care are o experienţă de 30 de ani, a dezvăluit un truc cu care-l poţi calma pe cel mic instant.

Astfel, se ia cel mic în braţe, apoi mâna stângă i se pune pe piept, apoi dreapta peste mâna stângă, după care îl ridici şi-l legăni câteva secunde şi minunea s-a înfăptuit: bebeluşul s-a oprit din plâns, potrivit metro.co.uk.

Jocuri în ziua de Paște pe care copiii le vor adora

Dacă îți este greu să selectezi câteva activități pe care să le propui celor mici în perioada sărbătorilor pascale, îți venim în ajutor cu câteva jocuri de Paște pe care copiii le vor adora. Garantăm!

Vânătoarea de ouă este o activitate clasică cu ocazia Paștelui. Dacă ai posibilitatea să întreprinzi această activitate în curtea bunicilor cu atât mai bine, pentru cei mici să petreacă puțin timp în aer liber. Ascunde câteva ouă de plastic, goale pe interior. Fiecare ou va conține câte o hârtie pe care vei scrie indicii despre locul unde piticii vor descoperi următorul ou. Vânătoarea va duce la descoperirea unei comori. Poate fi o jucărie sau un alt premiu mult dorit. Asigură-te că fiecare copil implicat va primi câte un mic premiu pentru a evita dezamăgirea.

Cursa cu ouă de Paște

Fiecare copil primește câte o lingură de lemn, pentru a evita accidentele. Înainte de a da startul, marchează un traseu. Toți piticii vor parcurge traseul ținând în mână o lingură de lemn, în care au așezat câte un ou fiert. Cine ajunge primul la destinație a câștigat cursa.

CNAS a finanțat plata indemnizațiilor adresate familiilor cu copii în valoare de 20,46 milioane lei

Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) informează că astăzi, 4 aprilie, a fost finanțată plata indemnizațiilor unice la naștere, indemnizațiilor pentru creșterea/îngrijirea copilului, indemnizațiilor pentru creșterea copiilor gemeni și indemnizațiilor paternale.

Valoarea totală a indemnizațiilor a atins suma de 20,46 milioane lei, transmite Știri.md.

Beneficiarii pot ridica banii după ce plățile sunt procesate prin serviciul guvernamental de plăți electronice (MPay).

Totodată, CNAS îndemnă părinții, după înregistrarea nașterii copilului la Agenția Servicii Publice, să deschidă un card social la orice bancă comercială din Republica Moldova, pentru a beneficia de indemnizații din orice colț al lumii.  

Pentru mai multe detalii, doritorii sunt îndemnați să telefoneze la Centrul de Apel al CNAS la numărul 022-257-777, alegând opțiunea necesară.

Femeie arestată pentru moartea fiului ei, uitat în mașină, în plină caniculă

O femeie din SUA a fost arestată în cursul acestei săptămâni, după ce a fost acuzată pentru moartea fiului ei adoptiv, în vârstă de cinci ani. Copilul a fost închis în mașină, în plină caniculă, timp de șapte ore, conform NBC News.

Potrivit Poliției din Omaha, statul Nebraska, femeia în vârstă de 40 de ani, pe nume, Juanita Pinon a fost pusă sub acuzare, după ce copilul a fost găsit în mașină, miercuri dupăamiază, în jurul orei 17:00.

Autoturismul era într-o parcare din apropierea salonului de înfrumusețare la care lucra Pinon, a spus Chris Gordon, purtătorul de cuvânt al Poliției, pentru NBC News, conform AK-24.

Băiețelul a fost lăsat în mașină timp de aproximativ 7 ore, în timp ce mama lui vitregă era la muncă. Conform Poliției, minorul a fost dus de urgență la spital, dar nu a mai putut fi salvat. De asemenea, femeia a refuzat le spună agenților dacă a lăsat intenționat copilul în mașină sau dacă a fost o greșeală.

În urmă autopsiei se va află dacă băiețelul a murit din cauza expunerii la căldură sau din altă cauza, a mai spus Chris Gordon.

În Omaha, zilele trecute temperaturile au atins 89 de grade F (32 de grade Celsius). Dar „temperatura din interiorul mașinilor poate fi mult mai mare decât afară”, a spus Janette Fennell, fondatoare și președinte al organizației KidsAndCars.org.

Gândițiva la temperatura din interiorul unui vehicul precum o seră. Ai un vehicul, este multă sticlă în el și apoi, în funcție de unghiul în care te afli față de soare, se încălzește foarte repede”, a spus ea, adăugând deschiderea geamurilor deschise nu este suficientă pentru a răci o mașină.

„De fapt, am documentat decese în cazul în care temperaturile de afară au ajuns și până la de 60 de grade C,” a mai spus această.În 2024, cel puțin 10 copii au murit în SUA din cauza caniculei, după ce au fost uitați în mașini.

Emoționant! Cea mai tare publicitate de Crăciun!
Articolul anterior
Regulamentul de votare la concursurile Unica.md!
Articolul următor
Close menu