În Moldova, 450 de copii au fost deja vaccinați anti-Covid

450 de elevi cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani au primit săptămâna trecută prima doză de vaccin împotriva Covid-19. Aceștia sunt primii minori imunizați în țara noastră.

Anunțul a fost făcut de Agenția Națională pentru Sănătate Publică.

Potrivit ANSP, acest lucru a fost posibil datorită lansării celei de-a treia etape de imunizare, din care fac parte şi copiii, dar şi pentru că în stoc a fost disponibil serul Pfizer, care este recomandat şi copiilor. 

Autorităţile susţin că Agenţia Europeană a Medicamentului a aprobat un vaccin pentru copii de până la 15 ani, care nu se ştie când va ajunge şi la noi.

„Efectele acestui vaccin au fost studiate la 2260 de copii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani. Din cei 1005 copii imunizaţi niciunul nu a dezvoltat boala, comparativ cu 16 copii care s-au infectat din 978 care au primit injecția falsă. Deci a fost un studiu caz control.”

Odată ce dozele de Pfizer au fost epuizate, tinerii sub 18 ani nu au posibilitatea de a se imuniza la noi în ţară. Şi asta pentru că tipurile de vaccinuri disponibile la noi în ţară sunt indicate tinerilor de peste 18 ani. 

ANSP susţine că nu ştie deocamdată care este numărul femeilor însărcinate care s-au imunizat, dar nici câte persoane au fost vaccinate la domiciliu. 

De cealaltă parte, specialiştii anunţă că au reuşit să numere câţi moldoveni s-au vaccinat peste hotare. Aceștia atenţionează că în cazul în care aceştia nu pot pleca la rapel peste hotare şi îşi administrează a doua doză la noi în ţară, riscă să primească certificatul de vaccinare cu date incomplete.

„Veţi primi certificatul, va conţine detalii despre doza administrată la noi în ţară, nu este interconectat cu informaţiile din acea ţară unde aţi administrat prima doză. Şi la mână veţi primi certificat din acea ţară şi al doilea certificat din Republica Moldova.”

De la începutul campaniei de imunizare, aproape 50 de mii de moldoveni s-au vaccinat în afara ţării, dar nu se cunoaște, deocamdată, în ce ţări.

sursa: www.publika.md

Medicii Natalia și Cătălin Cauș și-au întâmpinat cel de-al treilea bebeluș
Articolul anterior
Lilu, de Ziua Copiilor: ,,Nu vă grăbiți să creșteți”
Articolul următor
Alte articole interesante