Au apărut suspiciuni cu referire la mai multe manuale pentru elevi tipărite în anul 2019. Manualele noi emană un miros înțepător și ar conține mari cantități de plumb, provenit din cerneala folosită la tipărire. Prin urmare, manualele vor fi trimise pentru efectuarea unei expertize.
Avertizarea vine din partea Ministerului Educației. Corneliu Popovici, Ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, a declarat pentru portalul suntparinte.md:
„Am făcut o analiză a manualelor care au fost tipărite în anul 2019 și au apărut suspiciuni din cauza mirosului puternic provocat de anumite cărți. Detalii cu privire la numărul manualelor sau disciplina la care sunt folosite nu pot oferi, pentru a nu afecta imaginea tipografiilor”, a menționat ministrul.
În plus, pe unele manuale lipsea informația privind locul unde au fost tipărite, ceea ce a trezit suspiciuni reprezentanților Ministerului. În cazul în care va fi constatată depășirea concentrației admisibile de plumb, manualele vor fi retrase.
Inclusiv mai multe mămici au raportat în mediul virtual precum că au sesizat mirosul înțepător emanat de mai multe manuale noi.
Plumbul este un metal toxic, în cantități excesive acesta afectează inima, oasele, rinichii, dinții, sistemul imunitar. Cei mai vulnerabili la efectele de plumb sunt copiii şi femeile însărcinate.
„Grija vindecă ceea ce frica distruge!” Alătură-te campaniei de informare și sensibilizare împotriva violenței obstetrice și ginecologice (VOG)
Fiecare femeie are dreptul la o experiență medicală bazată pe respect, empatie și demnitate, mai ales într-un moment atât de important precum nașterea. Cu această convingere, în cadrul celor #16Zile împotriva violenței de gen, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) în parteneriat cu AGORA a lansat campania de sensibilizare și conștientizare a violenței obstetrice și ginecologice – o inițiativă care își propune să aducă în prim-plan o realitate dură, dar să ofere și soluții pentru o experiență mai empatică pentru femei.
„Grija vindecă ceea ce frica distruge! Alătură-te campaniei sociale privind violența obstetrică și ginecologică”, este îndemnul CPD.
Simbolul acestei campanii este trandafirul roz născut din dorința de a pune capăt abuzurilor #metoo din sălile de travaliu și de naștere. Trandafirul roz reprezintă vulnerabilitatea și povestea fiecărei femei care a avut de îndurat o experiență dureroasă fie în timpul nașterii sau la consultațiile din cabinetul ginecologic.
Simbolul trandafirului roz a pornit din campania „Revoluția Rozelor: 16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, fondată în 2011 de Jesusa Ricoy, activistă în domeniul nașterii și a drepturilor femeilor. De atunci, mișcarea a căpătat o amploare tot mai mare, iar, în prezent, peste 30 de țări organizează acțiuni anuale în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie.
Această mișcare pacifistă se opune violenței și lipsirii de respect din partea personalului medical în perioada sarcinii, nașterii și postpartum dar și în cabinetul ginecologic de zi cu zi. În fiecare an, femeile care au trecut prin astfel de experiențe duc un trandafir roz la instituția unde au suferit abuzul, ca un act de protest și de vindecare. Este un moment de reflecție, de recunoaștere a suferinței întru obţinerea unei îngrijiri obstetrice decente şi sigure.
Ce este violența obstetrică și ginecologică (VOG)?
Violența obstetrică și ginecologică nu se referă doar la acte fizice sau la utilizarea forței. Ea include și abuzuri mai subtile, cum ar fi lipsa consimțământului informat al femeii în timpul procedurilor medicale, tratamente umilitoare, tonuri dure sau ignorarea deciziilor pacientei.
Aceasta poate apărea în timpul vizitelor ginecologice, unde femeile nu sunt întotdeauna informate despre opțiunile disponibile, cât și în timpul sarcinii sau al nașterii, când intervențiile medicale sunt efectuate fără explicații clare sau fără a ține cont de dorințele femeilor. Având la bază practica internațională, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) a dezvoltat o definiție extinsă a acestui termen, aplicată în studiul „Fără voce. Fără lege.Fără dreptate.”, potrivit căreia „violența obstetrică și ginecologică se referă la abuzul verbal, fizic și/sau sexual manifestat de către personalul medical și auxiliar prin constrângere, umilire și/sau agresiune în timpul controlului medical ginecologic, în timpul travaliului și/ sau la naștere, precum și în timpul procedurilor ginecologice”.
De ce este important să vorbim despre acest subiect?
În Republica Moldova, violența obstetrică este încă un subiect insuficient discutat. Studiile CPD arată că:
Doar 60% dintre femei sunt informate despre acest termen.
66% dintre ele consideră că aceste practici sunt frecvente.
Este clar că tăcerea nu este o soluție. Prin această campanie, femeilor li se oferă voce, se atrage atenția asupra drepturilor lor, ca, într-un final, să se schimbe sistemul medical.
Campania „Grija vindecă ceea ce frica distruge!” aduce în prim-plan un spot video emoționant, care dă glas poveștilor femeilor ce au trecut prin experiențe dureroase, dar și speranței pentru un viitor mai bun. Spotul video al campaniei surprinde atât umbrele unui sistem ce poate răni, cât și lumina pe care o aduc acei medici care aleg să practice cu suflet, nu doar cu știință.
Ce ne dorim să obținem prin această campanie?
Această campanie este despre NOI TOȚI: femeile care devin mame, comunitatea medicală și cei care pot contribui la construirea unui sistem bazat pe valori umane autentice. Vrem ca fiecare femeie să se simtă în siguranță, să fie respectată și auzită în timpul oricărui act medical. Vorbim despre conștientizare, despre curajul de a spune „nu e normal” atunci când granițele respectului sunt încălcate.
Ne dorim să le oferim femeilor cunoașterea drepturilor lor, să le ajutăm să fie pregătite și să știe că merităm mai mult – o îngrijire bazată pe empatie și profesionalism.
Mai mult decât atât, tindem spre un dialog sincer și respectuos între paciente și personalul medical, unde comunicarea devine un pilon al încrederii, iar tratamentul uman rămâne esențial.
Aceasta este misiunea noastră: să punem capăt tăcerii, să construim încrederea și să transformăm experiențele medicale în momente demne de respect și umanitate. Deși acest tip de violență constituie o încălcare gravă a drepturilor omului, punând în pericol integritatea fizică și dreptul la viață și sănătate al femeilor, Republica Moldova nu a abordat suficient această problemă. Astfel, în cadrul celor 16 zile de campanie, vor fi prezentate datele obținute, pentru prima dată în țară, cu privire la amploarea acestui fenomen.
Alătură-te campaniei pe rețelele de socializare: CPD și Agora.
Despre CPD
Creat în 1998, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) este o organizație non-guvernamentală care promovează egalitatea de gen și drepturile femeilor. Prin inițiativele sale, CPD își propune să creeze o societate bazată pe respect, echitate și șanse egale pentru toți. De-a lungul anilor, CPD a devenit un pilon important al schimbării, susținând femeile din întreaga țară și încurajându-le să-și revendice drepturile.
Femeie arestată pentru moartea fiului ei, uitat în mașină, în plină caniculă
O femeie din SUA a fost arestatăîn cursul acesteisăptămâni, după ce a fost acuzată pentru moartea fiului ei adoptiv, învârstă de cinci ani. Copilul a fost închisînmașină, înplinăcaniculă, timp de șapte ore, conform NBC News.
Potrivit Polițieidin Omaha, statul Nebraska, femeia învârstă de 40 de ani, pe nume, Juanita Pinon a fost pusă sub acuzare, după ce copilul a fost găsitînmașină, miercuri după–amiază, în jurul orei 17:00.
Autoturismul eraîntr-o parcare din apropierea salonului de înfrumusețarelacarelucra Pinon, a spus Chris Gordon, purtătorul de cuvântalPoliției, pentru NBC News, conform AK-24.
Băiețelul a fost lăsatînmașinătimp de aproximativ 7 ore, în timp ce mama lui vitregăeralamuncă. Conform Poliției, minorul a fost dus de urgență la spital, dar nu a mai putut fi salvat. De asemenea, femeia a refuzat să le spunăagențilordacă a lăsatintenționat copilul înmașinăsaudacă a fost o greșeală.
Înurmă autopsiei sevaaflădacăbăiețelul a murit dincauza expunerii lacăldurăsau din altă cauza, a mai spus Chris Gordon.
În Omaha, zilele trecute temperaturile au atins 89 de grade F (32 de grade Celsius). Dar „temperaturadininteriorulmașinilor poate fimultmaimaredecâtafară”, a spus Janette Fennell, fondatoare șipreședintealorganizației KidsAndCars.org.
„Gândiți–valatemperaturadininteriorul unui vehicul precum o seră. Ai un vehicul, este multăsticlăîn el și apoi, înfuncție de unghiul încarete afli față de soare, seîncălzește foarte repede”, a spus ea, adăugândcădeschiderea geamurilor deschise nu este suficientă pentru a răci o mașină.
„De fapt, am documentat decese în cazul încare temperaturile de afară au ajunsșipânăla de 60 de grade C,” a mai spus această.În 2024, cel puțin 10 copii au murit în SUA dincauza caniculei, după ce au fost uitațiînmașini.
Dorești să deschizi o creșă de tip familial? Programul nostru îți oferă mentoratul și finanțarea de care ai nevoie – până la 50 000 MDL
Termen de aplicare extins: 24 iunie 2024, ora 23:59.
Ai visat vreodată să ai propriul mic univers de bucurie și zâmbete copilărești, un loc unde fiecare zi aduce o nouă aventură în învățarea și creșterea celor mici? Ei bine, visul tău poate deveni realitate. Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare(CPD) în parteneriat cu Street Child și UBS Optimus Foundationlansează Programul de Mentorat pentru Prestatorii de Servicii Alternative de Îngrijire a Copiilor de Tip Familial (creșe de tip familial).
Acest program ambițios este gândit să te ghideze pas cu pas în parcursul de la vis la realitate, începând cu informarea completă privind legislația în vigoare și până la lansarea propriu-zisă a creșei. Vei primi instruirea necesară pentru a naviga prin procesul de înregistrare, pentru a organiza și echipa corespunzător spațiul de îngrijire și pentru a te asigura că facilitățile oferite de tine sunt la standardele dorite.
Iar pentru că dorim să te susținem nu doar cu informații, programul nostru include și un suport financiar considerabil. Fiecare participant/ă selectat/ă va primi echipamente esențiale, de la paturi confortabile și scaune de masă, până la truse medicale, jucării educative și cărți, toate în valoare de până la 50 000 MDL pentru a deschide una dintre cele 19 creșe de tip familial pe care le vizăm.
Nu îți face griji pentru cheltuielile suplimentare – toate costurile legate de instruiri, deplasări și actele necesare pentru înregistrarea serviciului de îngrijire vor fi rambursate. Ceea ce cerem în schimb este timpul și dedicarea ta. Urmează 6 luni intensive în care împreună cu tine vom lucra la realizarea visului tău. Mai jos vezi etapele programului nostru de suport. Serviciile alternative de îngrijire de tip familial sunt concepute să fie acordate într-un cadru intim și personalizat, direct la domiciliul îngrijitorilor, limitate la un număr maxim de cinci copii. Acest aspect asigură o îngrijire focalizată și o atenție sporită pentru fiecare micuț, creând un mediu familial, sigur și stimulativ pentru dezvoltarea lor.
Pentru cei/cele interesați/te să contribuie la acest efort și să se alăture programului nostru, vă încurajăm să vă înregistrați utilizând linkul de înregistrare AICI (Ro)formularul în limba rusă AICI)și să începeți drumul către a deveni un prestator/prestatoare de servicii de îngrijire de excepție. Termen extins: 24 iunie
Dacă ai visat vreodată să contribui activ la comunitatea ta prin deschiderea unei creșe, aceasta este ocazia ta. Nu rata această oportunitate unică de a aduce schimbare și de a sprijini dezvoltarea sănătoasă a copiilor. Te așteptăm în program!
Acest apel are loc în cadrul proiectului „Dezvoltarea serviciilor de educație timpurie pentru populația de refugiați ucraineni”, implementat de către #CPD, cu susținerea Street Child și UBS Optimus Foundation.