O gravidă în luna a șaptea a murit de Covid-19 după ce s-a tratat singură acasă

O gravidă în vârstă de 32 de ani, din Oradea, România, a murit în luna a şaptea de sarcină după ce a fost infectată cu COVID-19. Femeia, care mai avea alţi patru copii acasă, nu era vaccinată şi timp de o săptămână s-a tratat singură la domiciliu.

„Mi-a spus doctorul: «E însărcinată doamna, o să îi dau medicamente cu risc». I-am spus să o salveze că am patru copii”, a declarat soţul femeii, conform adevărul.ro

Femeia nu a mers la medic la primele semne ale bolii, deşi avea dificultăţi de respiraţie. 

„Pacienta s-a prezentat în serviciul de urgenţă acuzând o patologie specifică COVID şi menţionând că de şapte zile se tratează acasă considerând că este o patologie pe care o poate gestiona singură”, a spus Lucia Diana, director medical la Spitalul Judeţean din Oradea.  

În primă fază, a fost internată la maternitate. Starea i s-a înrăutăţit rapid şi a fost adusă înapoi la Spitalul Judeţean, în secţia de Terapie Intensivă. A murit după 10 zile. 

Toate cele 59 de paturi ATI COVID din Oradea sunt ocupate. În spitalul Municipal, din 170 de pacienţi internaţi, doar 17 sunt vaccinaţi. 

Niciunul dintre ei nu a ajuns la ATI. 

„Nici nu ne putem aştepta să avem paturi libere, deoarece la ritmul de creştere din momentul de faţă nu putem vorbi de un val, ci de un tsunami”, a declarat Laurenţiu Chiană, managerul Spitalului Municipal din Oradea.

Anastasia Fotachi și Gabriel Stati au arătat în premieră chipul fiul lor, Alistar

Astăzi, fiul Anastasiei Fotachi și al lui Gabriel Stati a împlinit un anișor. Cu această ocazie, părinții au decis să arate în premieră chipul băiețelului.

“La un an de la venirea ta în viața noastră, vrem să-ți transmitem cele mai calde urări de La Mulți Ani, micuțule! În acest an, ai adus atât de multă fericire și lumină în jurul nostru, încât nu putem decât să fim recunoscători pentru binecuvântarea de a te avea alături de noi.

Fiecare zâmbet și fiecare pas mic pe care îl faci ne umple inima de bucurie și mândrie. Sperăm ca fiecare zi din viața ta să fie la fel de minunată și plină de aventuri ca această primă aniversare! La mulți ani, băiețelul nostru drag și iubit! Să crești mare și să fii mereu înconjurat de iubire și fericire!”, a scris bloggerița în dreptul pozelor cu Alistar.

sursa foto: Facebook/Anastasia Fotachi

Cristina Scarlevschi: Banii adunați pentru înmormântarea lui Alex vor fi donați Institutului Mamei și Copilului

Cristina Scarlevschi și soțul ei au făcut un anunț emoționant, deși sunt frânți de durere după pierderea fiului. Soții au venit cu un mesaj de mulțumire pentru cei care au donat bani pentru înmormântarea lui Alex și au spus că banii vor fi donați unui spital.

„Vrem din partea noastră să mulțumim tuturor celor care s-au implicat, care au contribuit cu un ajutor moral, fizic și financiar. O să vi se întoarcă totul înzecit pentru că mi-am dat seama că oameni buni sunt foarte mulți, oameni luminoși cu dragoste în suflet… Chiar ne-ați ajutat foarte mult”, a spus Scarlevschi.

„Mai sunt bănișori și noi cu Vlad am decis să donăm acești bani la Centrul Mamei și a Copilului, în secția Neurologie, unde am stat cu Alex. Nu sunt tare bune condițiile și vrem să facem acea cameră frumoasă și dacă cineva, să nu dea Domnul să ajungă acolo, să fie într-o ambianță plăcută. În continuare noi vom dona multe lucru de-ale lui Alex și în general, vrem să facem cât mai mult bine din dragostea noastră”, a spus dansatoarea.

„Vă mulțumim încă o dată pentru tot suportul care ni l-ați oferit”, a mai menționat soțul Cristinei Scarlevschi.

Fiul Cristinei Scarlevschi s-a stins din viață, la doar 1 anișor și patru luni, după lupta cu un diagnostic crunt, microcefalia. Tinerii părinți au luptat cu toată ființa lor, căutând inclusiv soluții de vindecare peste hotare, însă nu au reușit să își salveze copilașul.

Patru bebeluși s-au născut la o maternitate din Chișinău, în Noaptea de Înviere

La spitalul ,,Gheorghe Paladi” din Chișinău, în Noaptea Învierii, s-au născut patru bebeluși. Părinții au fost binecuvântați cu cel mai așteptat și prețios cadou chiar în zi de Paște.

,,Primul născut în Noaptea Învierii este un băiețel care a venit pe lume la ora 00:20, acesta având greutatea la naștere de 4050 g. Toate nașterile au avut loc pe cale naturală și au decurs fără complicații. Bebelușii sunt perfect sănătoși, iar starea de sănătate a mamelor este stabilă”, se arată în comunicatul instituției medicale.

Și medicii s-au aflat la datorie în această noapte deosebită pentru creștini. Au muncit cu dăruire și în zi de sărbătoare, pentru ca mamele să își vadă visul împlinit.

sursa foto: Facebook

Moldovenii sunt în topul turiștilor care au vizitat România în anul 2021
Articolul anterior
Tânărul din Văleni, Cahul, inclus în topul 30 under 30 de revista Forbes
Articolul următor