Petiție. Elevii moldoveni și-ar dori anularea examenelor de Bacalaureat 2021

În mediul online a fost lansată o petiție prin care se cere anularea examenelor de Bacalaureat din acest an. Până în acest moment, petiția a fost semnată de circa 8 mii de persoane.

Autorii susțin că orele la distanță nu sunt eficiente, iar toate eforturile pe care le-au depus în cei 12 ani de studii vor fi zădarnice.

”Vreau să vă îndemn să încercăm împreună, noi elevii ce nu văd nici un efect de la o astfel de învățătură, online, să încercam și noi să fim eliberați de la testul ce ne poate strica toate stăruințele ce au fost depuse acești 12 ani de învățământ, doar din cauza unui an de pandemie ce ne obligă să facem chip că învățăm și înțelegem ceva.

Sincer, cât de mult nu aș încerca să mă concentrez la pregătirea de bacalaureat, nu îmi iese. Starea morală și fizică din motiv că stăm în casă, vedem cum oamenii dragii sunt bolnavi și nevoiți să avem grijă de ei, neprotejându-ne pe noi, totalmente distruge.

În perioada de 1-15 martie suntem prezenți online la ore. Știind situația în țară, sunt totalmente de-acord să stau în casă și încerc să mă pregătesc individual. Pot să vă spun pe cuvânt, elevii anul acesta vor avea și mai mare stres decât cei din promoția 2020. Noi, de practic un jumătate încercăm, ne adaptăm la această criză a umanității, catastrofă a lumii și solicităm anularea examenelor de bacalaureat anul 2021, nu din motiv ca ne temem, dar pentru că nu suntem multumiți de rezultatele noastre pe timp de pandemie. Am muncit 12 ani, nu pentru a da testul din sesiune repetată.”, se arată în textul petiției. Petiția online poate fi găsită AICI.

Patru bebeluși s-au născut la o maternitate din Chișinău, în Noaptea de Înviere

La spitalul ,,Gheorghe Paladi” din Chișinău, în Noaptea Învierii, s-au născut patru bebeluși. Părinții au fost binecuvântați cu cel mai așteptat și prețios cadou chiar în zi de Paște.

,,Primul născut în Noaptea Învierii este un băiețel care a venit pe lume la ora 00:20, acesta având greutatea la naștere de 4050 g. Toate nașterile au avut loc pe cale naturală și au decurs fără complicații. Bebelușii sunt perfect sănătoși, iar starea de sănătate a mamelor este stabilă”, se arată în comunicatul instituției medicale.

Și medicii s-au aflat la datorie în această noapte deosebită pentru creștini. Au muncit cu dăruire și în zi de sărbătoare, pentru ca mamele să își vadă visul împlinit.

sursa foto: Facebook

Fiul Cristinei Scarlevschi a fost condus pe ultimul drum. Tânăra mamă a publicat câteva imagini de la funeralii

Dansatoarea Cristina Scarlevschi și soțul ei și-au condus astăzi fiul pe ultimul drum. Micuțul Alex, în vârstă de un an și 4 luni, a pierdut lupta cu o boală gravă și rară.

Cristina a publicat câteva imagini de la înmormântare pe pagina sa de Instagram. Răpuși de durere, cei doi părinți au vegheat lângă sicriul bebelușului.

Cristina Scarlevschi a luptat pentru viața fiului ei, dar, din păcate, micuțul s-a stins în urmă cu trei zile. Tinerii părinți au rugat pe toți cei care vor fi alături de Alex să evite hainele negre și florile din plastic.

Trei noi creșe, inaugurate în Republica Moldova cu sprijinul Suediei

Trei grupe de creșă pentru copiii cu vârste între 1 și 3 ani au fost inaugurate în această lună în Sângerei, Râșcani și Glodeni cu sprijinul autorităților naționale și locale, Street Child și cu sprijinul financiar al Suediei, notează IPN.

Grupa creșă din cadrul grădiniței „Foișor”, orașul Râșcani, deschisă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 1-2 ani, a fost renovată și echipată în parteneriat cu Street Child și sprijinul financiar al Suediei. Grupa creșă „Steluța” din orașul Glodeni a fost deschisă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani. Aceasta a fost echipată de către UN Women în parteneriat cu Street Child și sprijinul financiar al Suediei.

„Este o bucurie să observ că în Republica Moldova se deschid și se renovează în ultima perioadă tot mai multe creșe. Acesta este rezultatul eforturilor Guvernului Republicii Moldova  și al partenerilor de dezvoltare. Mulțumim UN Women și Suediei pentru crearea unor condiții mai bune pentru copiii noștri și pentru oferirea unor posibilități mai mari părinților și mamelor de a se reintegra rapid în câmpul muncii”, a declarat deputata Marina Morozova, la inaugurarea grupei creșă din orașul Glodeni.

Grupa creșă din orașul Sângerei, destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani, a fost renovată și dotată cu sprijinul financiar al Suediei. Ambasadoarea Suediei la Chișinău, Katarina Fried, a menționat că prin investițiile în serviciile de îngrijire timpurie a copiilor, Suedia își propune să construiască un viitor mai prosper și o piață economică mai puternică în Republica Moldova.

Renovarea și echiparea creșelor din nordul R.. Moldova a implicat o investiție totală de 60 de mii de dolari din partea UN Women, acest lucru fiind posibil datorită sprijinului financiar al Suediei, care susține inițiativele de abilitare a femeilor și promovarea egalității de gen.

Trei generații din familia Botgros, pe aceeași scenă!
Articolul anterior
Vacanța elevilor, prelungită până pe 15 martie
Articolul următor