Povestea unei femei din Chișinău, care a devenit mamă pe timp de pandemie: „Am născut purtând mască și mănuși”

Nina Cristel, din Chișinău, a devenit mamă pentru a doua oară într-o perioadă în care peste tot în țară se vorbește despre coronavirus, interdicții și incertitudini privind viitorul apropiat. Nina a născut în a 39-a săptămână de sarcină, la Spitalul Clinic Municipal nr. 1 din Chișinău. Femeia și-a dezvăluit povestea în cadrul unui reportaj realizat pentru UNFPA Moldova.

separator

“Am ales să port mască și mănuși în timpul nașterii. De fapt tot personalul care a asistat la naștere purta mască și mănuși. Atunci când vin în salon, medicii poartă cu ei dezinfectant, măști, ochelari de protecție și mănuși.”

De asemenea, povestește Nina, spitalul este destul de bine pregătit, iar personalul medical a dat dovadă de profesionalism și înțelegere. Pe holuri, peste tot sunt plasate dezinfectante, iar doamna de serviciu spală podeaua în salon de două ori pe zi.

În această perioadă însă, nu sunt permise nici vizitele, nici asistarea la naștere, astfel că pe coridoare persistă o liniște profundă. “Din când în când, doar câte-un bebeluș anunță că vrea să fie hrănit”, spune proaspăta mamă.

Preocupările femeilor însărcinate

Nina a reușit să meargă la ultima consultație pe data de 16 martie, chiar în prima zi când în țara noastră toate unitățile comerciale fuseseră obligate să-și suspende activitatea, cu excepția farmaciilor, magazinelor alimentare și a benzinăriilor.

„Unde să nasc?” era una dintre principalele preocupări ale viitorilor părinți. Analizau toate scenariile posibile din timpul nașterii, precum și modul în care sunt dotate maternitățile, mai ales în asemenea perioadă:

„Mă gândeam să nasc în or. Criuleni. E aproape de satul de baștină. În plus, doream să nasc cât mai departe de Chișinău, unde erau înregistrate cele mai multe cazuri de infectare. După multe analize, am decis să nasc la Chișinău. Maternitățile de stat sunt echipate corespunzător, inclusiv pentru situații imprevizibile din timpul nașterii”.

Nu reușise, însă, să-și pregătească toate cele necesare pentru perioada post-natală, astfel că viitorii părinți au apelat la cumpărăturile online. Procesul însă este anevoios, spune ea, deoarece puține magazine conțin, într-un singur loc, toate cele necesare pentru naștere și perioada postnatală. În bagajul de maternitate a fost strecurat și un flacon cu soluție dezinfectantă.

O altă preocupare a femeilor însărcinate și a celor cu copii mici este necesitatea de a se plimba în aer liber. Femeia a observat, bunăoară, că există o lipsă de înțelegere a acestei nevoi din partea societății. Personal, nu a avut parte de niciun incident, dar a citit în grupurile pentru părinți situații când mamele cu copii mici au fost criticate pentru că au ieșit în parc cu copiii, chiar dacă au păstrat distanța socială.

“Cel mai bine e să ne păstrăm calmul și să respectăm metodele de protecție”

Până în prezent, nu există studii care ar demonstra că femeile însărcinate sunt mai predispuse la COVID-19, decât alte categorii de persoane. Cu toate acestea, sarcina aduce cu sine o serie de modificări fiziologice care ar putea face unele femei gravide mai sensibile la infecțiile respiratorii virale, anunță Fondul ONU pentru Populație.

Gabriela și fratele său nou-născut

Nina povestește că, într-adevăr, starea de alertă națională trezește frici. Însă și-a păstrat calmul, pentru că e cea mai potrivită stare pentru făt. A citit și studii despre noul tip de coronavirus, a urmărit situația din țară și de peste hotare, dar a observat că, în tot acest flux informațional, se strecoară și știri false care doar urmăresc scopul de a trezi panică:

„Dacă nu putem schimba ceva, de ce să ne agităm? Cel mai bine e să respectăm metodele de protecție, să ne informăm corect și să ne pregătim de venirea pe lume a bebelușului. Urmăresc câteva surse de informare naționale, pe care le consider veridice, precum și câteva internaționale, astfel reușesc să filtrez informația”.

Nina și Grigore mai au acasă un copil, fiica Gabriela, de 5 ani. Pentru a evita orice sursă de infectare, părinții au renunțat la vizitele rudelor și ieșirile în parc. În blocul în care ei locuiesc sunt doar șase apartamente și doar ei au copil mic.

Orele-ntregi pe care le petrecea afară sau pe terenul de joc cu alți copii se rezumă acum la 1-2 ore pe zi în curte doar cu părinții: „Gabriela dă dovadă de multă înțelepciune și răbdare. Când ieșim în curte, de obicei face antrenamente de mers cu bicicleta sau se dă cu trotineta. În casă organizăm tot felul de activități educative, în care ne implicăm ambii – și eu, și Grigore (atunci când vine de la serviciu) – colorăm, confecționăm, citim și gătim”.

Acum, după externare, Nina are un motiv în plus să respecte cu strictețe toate recomandările medicilor. În familia ei, regulile sunt respectate de toți – evită orice contact cu persoanele din exterior, nu-și ating fața fiind afară, își spală frecvent și corect mâinile cu apă și săpun, aerisesc casa, consumă mai multe verdețuri și legume în stare proaspătă.

Cum e să fii însărcinată și să dai naștere pe timp de pandemie? „Complicat pentru mine care sunt activă, dar învăț să am mai multă răbdare și să valorific diferit timpul”, spune cu încredere Nina.

Spitalul Clinic Municipal nr. 1 deservește femeile însărcinate în mod obișnuit

În situația Ninei se află circa 7.800 de femei din întreaga țară, care se află la evidența medicului de familie și, în curând sau peste câteva luni, vor deveni mame.

Medicul obstetrician-ginecolog Cristina Ipati atenționează că, în Spitalul Clinic Municipal nr. 1, nu sunt internate paciente cu semne de gripă sau suspecție la COVID-19. În secțiile Unitatea primiri urgențe și Patologia gravidității, medicii sunt echipați inclusiv cu viziere, doar în scop de protecție.

,,În această maternitate, gravidele și parturientele, au parte de asistență medicală în mod obișnuit. Fiecare femeie care ajunge la maternitate este supusă unei verificări minuțioase, întâi de toate, în ambulanță – îi este măsurată temperatura și tensiunea arterială, este notat istoricul călătoriilor etc. Doar dacă au febră sau suspecție la COVID-19, femeile sunt redirecționate imediat la Maternitatea nr. 2.

După ce ajung la Spital, le mai este măsurată o dată tensiunea și temperatura. Toate femeile însărcinate sunt verificate o dată la 4 ore; după naștere – o dată la fiecare 15 minute în primele 2 ore, apoi la fiecare 4 ore.

Până la această oră, în Republica Moldova, 38 de femei însărcinate au fostdiagnosticate cu COVID-19, dintre care 27 deja au fost externate. Celelalte 11viitoare mame se află la Maternitatea nr. 2 din Chișinău, care este un spitalstrategic unde sunt transferate femeile însărcinate care prezintă suspiciunisau deja sunt diagnosticate cu COVID-19. În niciun caz nu au survenit complicații”.

Lista disciplinelor opționale pe care părinții le pot alege pentru elevii din ciclul primar

Suntem în luna mai, deci, în curând, părinții care au elevi în clasele primare vor trebui să scrie cereri de solicitare a unei discipline opționale pe care o vor studia copiii lor în viitorul an de învățământ. Disciplinele vor fi propuse părinților de către o comisie a instituției de învățământ, inclusiv la recomandarea Consiliului Elevilor, și trebuie să aibă la bază interesele copiilor raportate la gradul de calificare a cadrelor didactice.

În viitorul an de învățământ, elevii din clasele primare vor avea posibilitatea de a alege una dintre cele 22 de discipline opționale prevăzute în Planul-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal, anul de studii 2024/2025, transmite diez.md

Lista disciplinelor o găsiți mai jos.

Limbă și comunicare

  1. Cultura bunei vecinătăți
  2. O oră pentru lectură
  3. În împărăția cuvântului
  4. Tainele comunicării
  5. Elemente de cultură și civilizație a Franței
  6. Educație pentru media (cl. III-IV)
  7. English for Future

Matematică și științe

  1. Educație ecologică
  2. Educație pentru sănătate
  3. Matematica distractivă
  4. În împărăția lui MATE
  5. Robotica (cl. III-IV)
  6. Informatica (cl. II-IV)
  7. Matematica în cotidian (cl. I-IV)
  8. Matematica pentru isteți (cl. I-IV)

Educație socioumanistică

  1. Religia
  2. Educație economică și antreprenorială (cl. I-IV)
  3. Educație interculturală
  4. Educație pentru drepturile omului (cl. I-IV)
  5. Chișinăul meu (cl. III-IV)

Sport

  1. Educație fizică și fotbal (cl. I-IV)
  2. În împărăția șahului (cl. I-IV)

În clasele gimnaziale și liceale, disciplinele opționale sunt selectate de către elevi. Totuși, în locul elevilor claselor I-IV-a, disciplinele opționale studiate vor fi selectate de părinții/reprezentanții legali ai acestora, în cadrul unor ședințe cu părinții. Instituția de învățământ va informa în luna mai părinții despre oferta educațională pe care o pune aceasta la dispoziție. Totodată, părinții au dreptul să participe pe parcursul anului în calitate de invitați la anumite lecții din cadrul disciplinei opționale, alături de alți membri ai comunității: membri ai APL, antreprenori, polițiști și persoane notorii.

Părinții care au elevi ce vor fi înmatriculați în clasele întâi indică disciplinele opționale în cererea de înmatriculare în instituție.

Anastasia Fotachi și Gabriel Stati au arătat în premieră chipul fiul lor, Alistar

Astăzi, fiul Anastasiei Fotachi și al lui Gabriel Stati a împlinit un anișor. Cu această ocazie, părinții au decis să arate în premieră chipul băiețelului.

“La un an de la venirea ta în viața noastră, vrem să-ți transmitem cele mai calde urări de La Mulți Ani, micuțule! În acest an, ai adus atât de multă fericire și lumină în jurul nostru, încât nu putem decât să fim recunoscători pentru binecuvântarea de a te avea alături de noi.

Fiecare zâmbet și fiecare pas mic pe care îl faci ne umple inima de bucurie și mândrie. Sperăm ca fiecare zi din viața ta să fie la fel de minunată și plină de aventuri ca această primă aniversare! La mulți ani, băiețelul nostru drag și iubit! Să crești mare și să fii mereu înconjurat de iubire și fericire!”, a scris bloggerița în dreptul pozelor cu Alistar.

sursa foto: Facebook/Anastasia Fotachi

Cristina Scarlevschi: Banii adunați pentru înmormântarea lui Alex vor fi donați Institutului Mamei și Copilului

Cristina Scarlevschi și soțul ei au făcut un anunț emoționant, deși sunt frânți de durere după pierderea fiului. Soții au venit cu un mesaj de mulțumire pentru cei care au donat bani pentru înmormântarea lui Alex și au spus că banii vor fi donați unui spital.

„Vrem din partea noastră să mulțumim tuturor celor care s-au implicat, care au contribuit cu un ajutor moral, fizic și financiar. O să vi se întoarcă totul înzecit pentru că mi-am dat seama că oameni buni sunt foarte mulți, oameni luminoși cu dragoste în suflet… Chiar ne-ați ajutat foarte mult”, a spus Scarlevschi.

„Mai sunt bănișori și noi cu Vlad am decis să donăm acești bani la Centrul Mamei și a Copilului, în secția Neurologie, unde am stat cu Alex. Nu sunt tare bune condițiile și vrem să facem acea cameră frumoasă și dacă cineva, să nu dea Domnul să ajungă acolo, să fie într-o ambianță plăcută. În continuare noi vom dona multe lucru de-ale lui Alex și în general, vrem să facem cât mai mult bine din dragostea noastră”, a spus dansatoarea.

„Vă mulțumim încă o dată pentru tot suportul care ni l-ați oferit”, a mai menționat soțul Cristinei Scarlevschi.

Fiul Cristinei Scarlevschi s-a stins din viață, la doar 1 anișor și patru luni, după lupta cu un diagnostic crunt, microcefalia. Tinerii părinți au luptat cu toată ființa lor, căutând inclusiv soluții de vindecare peste hotare, însă nu au reușit să își salveze copilașul.

Igor Dodon: Moldova va ieși din criză în câteva etape
Articolul anterior
Au mers la magazin prin parc. O tânără familie din Capitală, amendată cu 45.000 lei
Articolul următor