Spaima unei mame care și-a găsit fetița de doi ani încuiată în grădiniță, singură și cu luminile stinse

O mamă din Florida a trăit o adevărată spaimă când a ajuns la grădinița fiicei ei de doi ani și a descoperit că fetița ei era încuiată înăuntru, de una singură și cu luminile stinse.

Stephanie Martinez susține că a ajuns la grădinița fiicei ei din Plantation, Florida, cu o întârziere de 10 minute. A găsit toate ușile grădiniței încuiate și, la un geam interior, și-a văzut copilul speriat, într-o încăpere întunecată.

„Ea a reușit să împingă un scaun până la uşă şi să-mi strige numele și doar așa am putut să o văd”, a spus mama fetiței, adăugând că copilul era ”extrem de traumatizat”, scrie The Independent.

Mama a sunat imediat la Poliție și a cerut ajutor pentru a pătrunde în grădiniță ca să-și recupereze fetița, după ce personalul instituției nu a putut fi contactat. 

Într-o declarație publică, gradinița în cauză, KinderCare, a transmis că este „mulțumită că fetița a fost găsită rapid și că a fost în siguranță”, dar „acest incident nu ar fi trebuit să se întâmple”. „Luăm în serios toate preocupările legate de siguranța copiilor și respectăm un protocol specific de fiecare dată când apare o problemă”, se arată într-o declarație oficială KinderCare.

De asemenea, grădinița a anunțat că a luat măsuri împotriva angajaților care ar fi trebuit să rămână în instituție până la plecarea ultimului copil. 

Stephanie Martinez a anunțat că intenționează să depună o plângere împotriva grădiniței, argumentând că „nimeni nu ar trebui să treacă vreodată prin asta”.

Avocatul ei a spus vineri că „întregul eveniment ar fi putut fi evitat dacă KinderCare nu și-ar fi abandonat responsabilitățile și copilul”, a informat postul.

sursa

Patru bebeluși s-au născut la o maternitate din Chișinău, în Noaptea de Înviere

La spitalul ,,Gheorghe Paladi” din Chișinău, în Noaptea Învierii, s-au născut patru bebeluși. Părinții au fost binecuvântați cu cel mai așteptat și prețios cadou chiar în zi de Paște.

,,Primul născut în Noaptea Învierii este un băiețel care a venit pe lume la ora 00:20, acesta având greutatea la naștere de 4050 g. Toate nașterile au avut loc pe cale naturală și au decurs fără complicații. Bebelușii sunt perfect sănătoși, iar starea de sănătate a mamelor este stabilă”, se arată în comunicatul instituției medicale.

Și medicii s-au aflat la datorie în această noapte deosebită pentru creștini. Au muncit cu dăruire și în zi de sărbătoare, pentru ca mamele să își vadă visul împlinit.

sursa foto: Facebook

Fiul Cristinei Scarlevschi a fost condus pe ultimul drum. Tânăra mamă a publicat câteva imagini de la funeralii

Dansatoarea Cristina Scarlevschi și soțul ei și-au condus astăzi fiul pe ultimul drum. Micuțul Alex, în vârstă de un an și 4 luni, a pierdut lupta cu o boală gravă și rară.

Cristina a publicat câteva imagini de la înmormântare pe pagina sa de Instagram. Răpuși de durere, cei doi părinți au vegheat lângă sicriul bebelușului.

Cristina Scarlevschi a luptat pentru viața fiului ei, dar, din păcate, micuțul s-a stins în urmă cu trei zile. Tinerii părinți au rugat pe toți cei care vor fi alături de Alex să evite hainele negre și florile din plastic.

Trei noi creșe, inaugurate în Republica Moldova cu sprijinul Suediei

Trei grupe de creșă pentru copiii cu vârste între 1 și 3 ani au fost inaugurate în această lună în Sângerei, Râșcani și Glodeni cu sprijinul autorităților naționale și locale, Street Child și cu sprijinul financiar al Suediei, notează IPN.

Grupa creșă din cadrul grădiniței „Foișor”, orașul Râșcani, deschisă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 1-2 ani, a fost renovată și echipată în parteneriat cu Street Child și sprijinul financiar al Suediei. Grupa creșă „Steluța” din orașul Glodeni a fost deschisă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani. Aceasta a fost echipată de către UN Women în parteneriat cu Street Child și sprijinul financiar al Suediei.

„Este o bucurie să observ că în Republica Moldova se deschid și se renovează în ultima perioadă tot mai multe creșe. Acesta este rezultatul eforturilor Guvernului Republicii Moldova  și al partenerilor de dezvoltare. Mulțumim UN Women și Suediei pentru crearea unor condiții mai bune pentru copiii noștri și pentru oferirea unor posibilități mai mari părinților și mamelor de a se reintegra rapid în câmpul muncii”, a declarat deputata Marina Morozova, la inaugurarea grupei creșă din orașul Glodeni.

Grupa creșă din orașul Sângerei, destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani, a fost renovată și dotată cu sprijinul financiar al Suediei. Ambasadoarea Suediei la Chișinău, Katarina Fried, a menționat că prin investițiile în serviciile de îngrijire timpurie a copiilor, Suedia își propune să construiască un viitor mai prosper și o piață economică mai puternică în Republica Moldova.

Renovarea și echiparea creșelor din nordul R.. Moldova a implicat o investiție totală de 60 de mii de dolari din partea UN Women, acest lucru fiind posibil datorită sprijinului financiar al Suediei, care susține inițiativele de abilitare a femeilor și promovarea egalității de gen.

Un român se laudă pe tik tok cu viața pe care o duce într-o închisoare din Venezuela. „Pot fugi oricând, dar nu vreau”
Articolul anterior
Studentă de 21 de ani, împuşcată mortal de un necunoscut în faţa universității. Visul frânt al tinerei violonceliste din SUA
Articolul următor