Unii au încurajat-o, alții au fost nedumeriți, ea, însă, a fost absolut încântată că a fost protagonista unui proiect reallity în care mii de mămici i-au monitorizat sarcina. Fondatoarea grupului Ask a Mom, Alicia Valcov, a avut posibilitatea să-şi împărtăşească experiența celei de-a doua sarcini.
Cu emoții şi lacrimi în ochi am asistat la naşterea lui Alex. De atunci s-au scurs 10 luni. Timp în care micuțul a crescut mare şi voinic, având şi un caracter pe potriva unui taur, semnul zodiacal sub care s-a născut. Alicia niciodată nu şi-a pus întrebări dacă le face pe toate de 10 cu plus.
În schimb ştie sigur că le oferă copiilor totul ca să crească şi să aibă o sănătate de fier. Setul de terciuri cu care a început diversificarea alimentaţiei atât a lui Bogdan cât şi a lui Alex, marcă Nestle, sunt preferate şi de mami. Alicia va continua să-l alăpteze pe Alex până la vârsta de 2 ani, deoarece laptele matern este alimentaţia ideală pentru copii. Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă alăptarea exclusivă până la 6 luni şi introducerea ulterioară a alimentelor complementare, în paralel continuând alăptarea. Nestle susţine această recomandare.