De curând a devenit mămică pentru a doua oară, iar acum, cu drag își aduce aminte de clipele în care aștepta cu sufletul la gură întâlnirea cu noul membru al familiei Vizant.
„Am venit la un control de rutină la medicul specialist care îmi monitoriza sarcina și… surpriză… deschidere de 6 cm. Mi-a spus că în câteva ore am să nasc. Ca să înțelegeți, cina romantică cu soțul, planificată pentru acea seară, s-a amânat”, își amintește femeia de afaceri, Veronica Vizant.
După două ore de travaliu a venit pe lume Evangelina.
„Fetița s-a născut cu o greutate de 3900 kg și 54 cm, iar medicii i-au dat nota 8/9 după scorul APGAR.”
Atât prima naștere, cât și a doua, a avut loc pe cale naturală.
„A fost dureros, dar repede.” Soțul femeii de afaceri, Valentin Vizant, a stat alături de graviduță până în momentul în care a început perioada de travaliu. Și, în tot acest timp, cuplul nu înceta să facă glume, Valentin amintindu-i diverse istorii de tip tragicomedie despre asistarea tăticilor la naștere.
„Nu am vrut sa rămână și l-am rugat să aștepte în hol. Dar, după ce am născut, a zburat imediat la mine să-și vadă comoara.”
La capitolul ”alegerea prenumelui copilului” a participat întreaga familie.
„Am făcut cu soțul o listă lungă, lungă, scoasă de pe net. Am tot ales și aproape zilnic ne opream la un nou prenume. Însă, chiar și atunci când s-a născut fetița, tot nu eram deciși. Alegerea a făcut-o frăţiorul mai mare, când i-am propus să aleagă din trei nume unul, care-i place. L-a ales pe cel mai dificil pentru el la pronunțare – Evangelina.”
Acum trei ani, Veronica a dus pe lume primul său copil, Valentin jr.
Cu toate că atunci a ales să nască într-o clinică din Moscova, de această dată, mămica a decis că cel de-al doilea copil trebuie vină pe lume acasă, în Moldova.
„Deși condițiile în clinica din Moscova, în care am născut primul copil, erau aparent mai bune, totuși, mi-a plăcut mai mult să nasc acasă, aproape de cei dragi. În plus, aici am avut-o pe doamna Tatiana Nichitina, medic pe care îl apreciez la cea mare valoare. Datorită ei am avut o sarcină și o naștere ușoară.”
Primele săptămâni de maternitate…
„Au dreptate mămicile care spun precum că cu al doilea copil e mai ușor. Da, avem colici. Da, sunt obosită, avem nopți nedormite, dar nu simt deloc acel stres pe care l-am avut în primele săptămâni cu fiul meu, Valentin. Mă simt mai relaxată, știu mai bine ce să fac și cum să procedez.”
Susține alăptarea și ține mult la aceste momente psihoemoționale profunde dintre mamă și copil.
„Alăptez și mă bucur că o pot face. Niciun lapte praf, cât de sofisticat și scump ar fi, nu poate să înlocuiască laptele matern. Ador să văd acești ochișori care mă privesc atât de adânc, să simt acele degetuțe care te strâng din răsputeri atunci când papă cu atâta poftă.” Colici? Da! „ Sunt zile și nopți mai bune, altele mai puțin bune. Dar e chestie de răbdare. Trecem și de asta.”
Și pentru că la prima naștere Veronica a cunoscut semnificația termenului ”depresie postnatală”, am fost curioși să aflăm cum stau lucrurile de această dată.
„Nu, de data asta deloc. Nu am făcut greșeala pe care am făcut-o la primul copil. Atunci mă vedeam eroină și nu acceptam ajutorul nimănui, vroiam să le fac pe toate de una singură. De acolo era și stresul, și anxietatea, și nervozitatea. Mă stresa ideea că nu reușesc să le gestionez pe toate odată. Acuma nu, mă ajută foarte mult mămica mea, mă ajută, evident, și soțul. În plus, băiatul nu mă lasă nici pentru o clipă să fiu copleșită de sentimente depresive.”
Cât despre Valentin, piciul a devenit gelos cam peste o săptămână după venirea Evangelinei acasă.
„Dar toată gelozia s-a manifestat în doar două sau trei episoade de genul: <Nu, nu, nu, mami, n-o lua în braţe pe Eva! Las-o acolo, pe canapea să stea. Ia-mă pe mine în brațe!> Cam asta a fost toată gelozia.”
Acum lucrurile s-au schimbat, ambii au trecut cu brio perioada de adaptare, iar acum sunt de nedespărțit.
„Valentin permanent vrea s-o pupe, s-o cuprindă sau să o mângâie. E foarte haios. Când Eva începe să plângă vine repejor cu vreo jucarică la ea, o mângâie pe frunte și îi tot repetă: <Gata, Eva! Nu pânge! Na, joacă-te!>”
