Sportivii moldoveni care vor demonstra performanță la Jocurile Olimpice și Paralimpice de la Paris vor primi premii din partea statului pentru primele opt locuri.
Potrivit unui proiect de hotărâre, mărimea premiilor va urca la trei milioane de lei, transmite Știri.md cu referire la IPN.
Pentru ediția curentă a Jocurilor Olimpice sunt calificați șase sportivi din partea Republicii Moldova și se preconizează să se califice suplimentar încă 14 sportivi.
Se propune ca sportivii de performanță care se vor clasa pe locurile I-VIII să beneficieze de premii în felul următor:
Medalia de aur – 3.000.000 de lei,
Medalia de argint – 2.600.000 de lei,
Medalia de bronz – 2.000.000 de lei,
Locul IV – 600.000 de lei,
Locul V – 600.000 de lei,
Locul VI – 400.000 de lei,
Locul VII – 300.000 de lei,
Locul VIII – 200.000 de lei.
De asemenea, inițiativa prevede acordarea premiilor pentru antrenorii care au instruit sportivii premianți timp de patru ani și pentru personalul asistent care le-a acordat asistență medicală și kinoterapeutică timp de patru ani (ciclu olimpic), până la desfășurarea Jocurilor Olimpice/Paralimpice.
Ediția a XXXIII-a a Jocurilor Olimpice de vară și ediția a XVII-a a Jocurilor Paralimpice din anul 2024 se va desfășura în perioada 26 iulie 2024 – 11 august, în orașul Paris, Franța.