Astăzi se împlinesc 5 ani de când Republica Moldova s-a despărțit de una dintre cele mai iubite interprete, Ana Barbu. Artista ne-a părăsit mult prea devreme din cauza unei boli incurabile, lăsând un gol adânc în inimile admiratorilor săi, familiei și tuturor celor care au cunoscut-o.
Artista Natalia Barbu a publicat un mesaj emoționant pe pagina sa de facebook, în memoria ființei care i-a dat viață, dar și un colaj foto de amintiri scumpe:
,,Acum 5 ani în urma, ai plecat de lângă noi. A fost cea mai grea zi din viața mea, cea mai întunecată perioadă. Mi-a fost atât de greu să accept că ne-ai părăsit. Cu timpul însă m-ai tot vizitat, m-ai alinat în visele mele, mi-ai dat puțin câte puțin încredere că totul va fi bine. Știu că esti la lumină acum, în brațele Divine și că ne protejezi din subtil. Te iubesc și îți mulțumesc că mi-ai fost mămică🙏🙏🙏”.
,,Dor de tine, mămica mea dulce și scumpă. Te iubesc și îți mulțumesc❤️”, a scris Natalia.
Piesa Elegie este o dedicație din partea Nataliei Barbu pentru mama ei, artista Ana Barbu.