62.250 lei au fost colectați în rezultatul campaniei sociale ,,Rostul Postului”

62.250 de lei au fost colectați în rezultatul campaniei sociale ,,Rostul Postului”, desfășurată pentru al patrulea an de organizația Copil, Comunitate, Familie (CCF Moldova).

separator

Campania Rostul Postului, lansată tradițional în prima zi a postului Paștelui, în acest an pe 2 martie, s-a încheiat odată cu cea mai mare dintre sărbătorile religioase, de peste an, Paștele.

Prin această ațiune socială, se dorește ca fiecare dintre noi, să dea și un altfel de rost, care înseamnă fapte bune în susținerea copiilor din familii sărace, copii care noapte de noapte se culcă flămânzi.

Conform ultimelor date statistice, în Moldova avem, 590 000 de copii, iar fiecare al optulea dintre ei suferă de sărăcie, iar fiecare al cincilea are singurul sau ambii părinți plecați peste hotare. În plină campanie, ne-am pomenit afectați grav de o criză globală, provocată de virusul Covid-19, una care afectează pe termen lung toate sistemele: medical, social, umanitar, economic etc.

Din cauza pandemiei, situația familiilor vulnerabile se coplică extrem de mult. Dacă familia nu mai face față grijilor, copiii riscă să fie separați de cei dragi și plasați în instituții rezidențiale (orfelinate), unde vor avea ce mânca, dar nu vor avea afecțiunea părintească, pe lângă asta și riscul infectării e la fel de sporit.

În campania „Rostul Postului” s-au adunat, timp de șapte săptămâni, suma de 62.250 de lei, cu sprijinul a 164 de persoane, care și-au donat mesele virtuale, în restaurantul www.rostulpostului.md, convertite în bani reali. Aceste resurse financiare ne vor ajuta să ajungem la cât mai mulți copii, pentru a le oferi ajutor prioritar.

Evident că în această situație fără precedent în care ne aflăm acum, echipa CCF Moldova și-a schimbat prioritățile. Suntem contactați de un număr tot mai mare de familii ajunse la limita existenței, iar intervențiile noastre se transformă pentru moment în ajutoare de urgență.

„Aceste familii și până acum au trăit într-un gen de pandemie a sărăciei, a lipsurilor, a unor drepturi nerealizate, a unei marginalizări, iar acum COVID-ul a pus o presiune și mai mare asupra lor. Aceste familii care nu au nicio rezervă, nici de bani, nici de produse alimentare, deci, efectiv nimic, trebuie acum să facă față provocărilor sociale de distanțare, de izolare, de frică, de anxietate, problemelor fizice sau fiziologice, să zic așa, produse igienice, lipsa apei curente și situației educaționale, pentru că copiii nu au acces la educație”, a menționat Liliana Rotaru, președintele CCF/HHC Moldova.

Ne vom continua misiunea și vom ajuta copiii să crească în medii familiale sigure. Vom oferi ajutor de urgență unde vor fi cele mai mari nevoi, dar și vom continua să lucrăm strategic, pentru a ajuta familiile să devină mai independente.  Spre exemplu, ca și în anii precedenți vom cumpăra nu doar produse alimentare, dar și animale domestice, și plante agricole pentru a le garanta minimul de alimente necesare. Familiile susținute anul trecut prin intermediul aceleiași campanii, astăzi suportă mult mai ușor izolarea, având resurse suficiente pentru a-și întreține pe moment copiii, în comparație cu altele.

CCF Moldova (copil, comunitate, familie) este o organizație nonguvernamentală care de 16 ani, cu susținerea Hope and Homes for Children din UK, militează pentru închiderea instituțiilor rezidențiale, dezvoltând alternative de tip familie. Susținând și fortificând mediul familial sigur și protector pentru fiecare copil, ne asigurăm că va crește în afecțiune, căldură și grijă. De-a lungul acestor ani, organizația a lucrat cu 5777 copii, sprijinindu-i să revină sau să rămână ACASĂ. CCF/HHC Moldova susține Autoritățile centrale și locale din toată țara, în dezvoltarea și extinderea serviciilor sociale și celor de sprijin pentru familii.

Șeful unui ocol silvic și un pădurar, trimiși în judecată pentru furt de lemn

Procuratura raionului Anenii Noi a finalizat urmărirea penală și a transmis în instanță dosarul penal privind învinuirea șefului unui ocol silvic și a unui pădurar pentru delapidare. Aceștia sunt acuzați de însușirea ilegală a masei lemnoase și de prejudicii cauzate statului, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

foto simbol

În perioada 2022-2023, cei doi au efectuat lucrări silvo-tehnice, manipulând datele privind diametrul cioatelor arborilor tăiați. Prin aceste acțiuni, au diminuat în mod eronat volumul masei lemnoase evidențiate, însușindu-și 235,13 m³ de lemn de foc din specia frasin, 9,45 m³ din specia stejar și 15,33 m³ de crengi, cu o valoare totală de peste 350 000 lei. Masa lemnoasă astfel obținută a fost ulterior vândută unor persoane din localitățile apropiate, iar sumele de bani rezultate au fost însușite de către învinuiți.

În timpul investigațiilor, organul de urmărire penală a identificat și recuperat 70 de metri steri de lemn de la cumpărători.

Faptele celor doi au fost încadrate conform art. 191 alin. (2) lit. b), c) și d) din Codul Penal, adică delapidarea averii străine, cu folosirea situației de serviciu, comise de două persoane cu cauzarea de daune în proporții considerabile,. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă o amendă de până la 67 500 lei sau o pedeapsă cu închisoarea de până la 6 ani. De asemenea, ar putea fi lipsiți de dreptul de a ocupa funcțiile deținute sau de a desfășura activități în domeniul silvic pe o perioadă de până la 5 ani.

Procuratura va depune tot efortul pentru a combate în continuare infracțiunile care afectează patrimoniul natural al țării.

În Republica Moldova există Serviciul Echipa Mobilă în toate raioanele țării. Cui îi vine ajutor

Din 2024, în Republica Moldova există Serviciul Echipa Mobilă în toate raioanele țării, deși la început de an acesta era disponibil doar în 18 raioane. Serviciul este unul esențial în special pentru persoanele cu dizabilități. Acesta prevede că o echipă de specialiști se deplasează la domiciliul unde există persoane care necesită servicii de recuperare, reabilitare și incluziune. Informațiile au fost prezentate de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, transmite MOLDPRES.

Potrivit oficialului, reforma RESTART, intrată în vigoare la 1 ianuarie a acestui an, a avut drept scop extinderea și îmbunătățirea accesului la servicii sociale.

„Principalele investiții au fost necesare pentru colegii și colegele din prima linie. Astfel, au fost procurate 98 de mașini, toți asistenții sociali au fost asigurați cu calculatoare, tablete și acces la internet. De asemenea, a fost creat Centrul Digital de Inovare Socială. Astfel, se monitorizează mai bine modul în care sistemul de asistență socială oferă suport familiilor aflate în situații dificile, lucru realizat prin intermediul managementului de caz”, a subliniat Alexei Buzu.

Ministrul a specificat că, la începutul anului 2024, erau la evidență aproximativ 3 200 de cazuri în baza de date națională, iar la sfârșit de an cifra este de 27 000.

„Estimăm că trebuie să ajungem la 60 000 de cazuri, iar acesta va fi obiectivul nostru pentru 2025. Un alt serviciu foarte important este Serviciul Social de Îngrijire la Domiciliu, în care a crescut numărul de beneficiari cu 900 de persoane, fără a cheltui bani suplimentari din bugetul de stat. În prezent, există aproape 14 000 de beneficiari în toată țara, cel mai mare număr din ultimii ani. Serviciul este destinat persoanelor în vârstă, singure. În cadrul acestuia, asistenții sociali vin la domiciliu și ajută la efectuarea igienei personale, prepararea bucatelor, cumpărături și altele”, a remarcat Alexei Buzu.

Oficialul a spus că o prioritate pentru minister este protecția copilului. „A fost triplat numărul de specialiști din prima linie în domeniul protecției drepturilor copilului: pe lângă cei 46 de specialiști, au fost angajați încă 150 de specialiști noi. La începutul anului 2024, doar 44% dintre copiii ai căror părinți erau plecați peste hotare aveau instituită custodia, o formă de protecție juridică pentru copii. La sfârșitul anului, această cifră a crescut la 93%”, a menționat Alexei Buzu.

La fel, în 2024, a fost dublată indemnizația unică la naștere, ajungând la 20 000 de lei. „În 2022, a fost instituită o indemnizație lunară de 1 000 de lei pentru fiecare copil până la vârsta de 2 ani, indiferent dacă părinții sunt sau nu asigurați. Aceste indemnizații au fost pentru prima dată în 2024 oferite automat, proactiv, fără ca părinții să fie nevoiți să depună o cerere”, a precizat Alexei Buzu.

De asemenea, potrivit ministrului, anul acesta, au fost făcuți pași importanți pentru prevenirea violenței asupra femeilor și pentru a asigura un răspuns mai adecvat și eficient în cazurile de violență. „Agenția Națională pentru Prevenirea și Combaterea Violenței în Familie și asupra Femeilor a devenit funcțională. Totodată, a fost creată, pentru prima dată, funcția de specialist/specialistă în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie și reabilitării victimelor infracțiunilor”, a remarcat Alexei Buzu.

Potrivit oficialului, în anul 2025, ministerul va continua „să sprijine persoanele cu nevoi speciale, va lupta pentru drepturile fiecărui copil aflat în sărăcie sau abandon și va consolida sistemul de protecție socială”. 

Trei bărbați care au răpit și violat o femeie pe malul unui lac, trimiși în judecată

Procurorii, în comun cu ofițerii de poliție, au finalizat urmărirea penală și au expediat în instanța de judecată cauza penală de învinuire a trei bărbați din centrul țării, acuzați de răpirea unei femei și violul acesteia, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit învinuirii înaintate de acuzatorii de stat, la 06 septembrie 2024, pe timp de zi, acuzații au întreținut acte sexuale forțate cu femeia, atât la domiciliul unuia din învinuiți, aplicând violența fizică și psihică, cât și pe malul unui lac, unde au transportat victima în stare inconștientă.

Acuzații au refuzat să facă declarații pe caz.

Potrivit prevederilor Codului penal, ei riscă pedeapsa cu închisoare pe un termen de până la 25 de ani.

Reamintim că, potrivit rapoartelor de activitate a Procuraturii, în anul 2023, de către procurori, au fost remise în instanța de judecată 131 cauze de viol, în 2022 – 130 cauze, în 2021 – 155 cauze, 2020 – 153 cauze, 2019 – 152 cauze.

Oferă-le o mână de ajutor bătrânilor afectați de foame și sărăcie în urma pandemiei!
Articolul anterior
Dentiștii francezi au pozat goi, în semn de protest că nu sunt protejați de Covid-19
Articolul următor