A amânat operația pentru a doua zi, iar pacientul a murit. Un medic, condamnat și privat de dreptul de a ocupa funcții

Un medic reanimatolog a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare fiind acuzat de încălcarea din neglijență a regulilor și metodelor de acordare a asistenței medicale, care au cauzat decesul pacientului. Totodată, acesta a fost privat de dreptul de a ocupa funcții, scrie Unimedia.

„Așadar, inițial, prin sentința Judecătoriei Bălți, sediul Central din 15 iunie 2023, condamnatul a fost achitat de învinuirea în comiterea infracțiunii, pe motiv că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.

Nefiind de acord cu sentința primei instanțe, acuzatorii de stat din Procuratura municipiului Bălți au înaintat o cerere de apel, prin care au solicitat admiterea apelului, casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie recunoscut culpabil în săvârșirea infracțiunii.

În motivarea apelului s-a invocat că în cadrul judecării cauzei penale, instanța de judecată nu a apreciat în modul cuvenit probele administrate, pronunțând o hotărâre nefondată.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 09 aprilie 2024, a fost admis apelul, casată sentința contestată și pronunțată o nouă hotărâre prin care inculpatul a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 1 an, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții și de a exercita o activitate în domeniul acordării serviciilor medicale pe un termen de 2 ani.

S-a dispus suspendarea condiționată a pedepsei închisorii pe un termen de probă de 1 an.

Potrivit acuzării, condamnatul, activând în calitate de medic reanimatolog la Spitalul de Psihiatrie Bălți, la 04 septembrie 2019, fiind de gardă în Secția terapie intensivă și reanimare a spitalului, din neglijență, a încălcat regulile și metodele de acordare a asistenței medicale în privința unui bolnav, care se afla la tratament în secția dată din 18 august 2019. Cunoscând despre faptul că în urma examenului radiologic din 04 septembrie 2019, la ultimul au fost depistate fracturi care necesitau o intervenție urgentă, pentru a evita consecințele nefavorabile (insuficiență respiratorie), a dispus, totuși amânarea intervenției chirurgicale necesare pentru a doua zi dimineața (ora 08:00). Ca rezultat, victima a decedat.

Decizia instanței de apel este definitivă și executorie, însă poate fi contestată cu recurs ordinar la Curtea Supremă de Justiție în termen de 2 luni”, menționează Procuratura.

Cea mai bogată țară din Europa caută muncitori. Salariul mediu pornește de la 6.000 de euro pe lună

Se pare că cea mai bogată țară din Europa caută muncitori. Iar aici, salariul mediu pleacă de la 6.118 euro pe lună, scrie fanatik.ro.

Cine e în căutarea unui loc de muncă în străinătate trebuie să știe că ofertele pot fi unele variate. Se poate ajungee la sute de euro într-o singură zi, dar și la mii de euro într-o singură lună, în funcție de domeniul de activitate.

În cea mai bogată țară din Europa, spre exemplu, se caută muncitori constant. Aici există cea mai mică rată a șomajului din Europa.

Este vorba despre Luxemburg, iar în prezent există în jur de 3.000 de anunțuri de angajare aici. Și se pare că salariile sunt mai mult decât atractive. De asemenea, cerințele nu sunt nici ele chiar atât de drastice.

Se pare că cea mai bogată țară din Europa oferă condiții de cazare, dar și oportunități pe măsură. De altfel salariul mediu pe an aici este de 73.418 euro. Iar asta înseamnă 6.118 euro pe lună.

Menționăm faptul că această sumă se oferă persoanelor calificate în unele domenii. De cealaltă parte, muncitorii necalificați pot să încaseze și ei sume generoase. Aici, salariile pornesc de la aproape 3.000 de euro pe lună.

Ce posturi sunt disponibile și în ce domeniu

Ce posturi sunt disponibile? Se caută de la mecanici până la electricieni și montatori de anvelope. Totodată, există locuri de muncă pentru instalatori, zidari, tehnicieni în construcții, dar și ingineri.

Astfel, cine are experiență în domeniu poate să își găsească foarte ușor un loc de muncă bine plătit în Luxemburg. Care sunt condițiile de angajare în cea mai bogată țară din Europa? Se cere deținerea unui certificat adecvat, în funcție de profesie.

Totodată, este bine ca viitorul angajat să aibă minim 10 ani de practică profesională dacă vrea un salariu bun. Și cei care nu au prea multe studii pot însă să se angajeze, dar pe salarii ceva mai mici.

Cât despre limbă, este bine ca angajații să cunoască germană în primul rând. Pe de altă parte, se acceptă și vorbitori de limba engleză de cele mai multe ori, în funcție de domeniul de activitate.

Misiunea APCE vine la Chișinău pentru a evalua campania preelectorală și climatul politic în preajma alegerilor

Misiunea preelectorală a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) va efectua, în perioada 16-19 septembrie curent, o vizită la Chișinău. Delegația va evalua campania preelectorală și climatul politic din țară în preajma scrutinului prezidențial și a referendumului constituțional din 20 octombrie 2024, scrie evz.ro.

Oficialii vor avea întrevederi cu președinta Maia Sandu și președintele Parlamentului, Igor Grosu. Misiunea va discuta și cu viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov.

Agenda vizitei mai include discuții cu președintele Autorității Naționale de Integritate, Lilian Chișca, cu președinta Consiliului Audiovizualului, Liliana Vițu, și cu membrii Comisiei Electorale Centrale.

De asemenea, delegația misiunii preelectorale a APCE are planificate discuții cu principalii candidați la președinție și liderii partidelor politice. Aceștia vor avea întrevederi și cu reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale implicate în observarea alegerilor și cu reprezentanți ai mass-media.

Ferma de văcuțe, mulse și hrănite „cu ajutorul panourilor solare”

Acum 15 ani, soții Pavlov din satul Zăicanii Vechi, raionul Telenești, au cumpărat o vacă pentru a-și putea întreține familia. Atunci când aveau produse lactate în surplus, Elena Pavlov le vindea la piață, unde viitoarea antreprenoare a început să-și facă primii clienți. Lactatele ei au început a fi apreciate și tot mai solicitate, de aceea familia în fiecare an mai cumpăra câteva animale. Astfel, antreprenoarea a ajuns să dețină 50 de capete de bovine bune de lapte, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

„În părțile noastre nu erau locuri de muncă. Având trei copii, trebuia să-i hrănim, să-i dăm la studii. Nu-mi doream ca soțul sau eu să plecăm peste hotare, așa că am hotărât să muncim aici, la ferma noastră”, își amintește Elena.

În toți acești ani familia a investit banii obținuți din producerea lactatelor în utilaje pentru a le ușura munca la fermă. De mici, copiii familiei au fost implicați în afacere, însă crescând au plecat departe de casă. Doar fiica Violeta, de 29 de ani, a lăsat orașul Chișinău de dragul fermei de la Zăicani.

„Ador animalele, la fel ca mama. Lucram la Chișinău și în zilele libere veneam acasă să-i ajut pe părinți. În ultimul timp am văzut că lor le este mai greu, îmbătrânesc și că trebuie să mă implic mai mult. M-am întors acasă și muncesc la fermă. Și ce dacă am terminat dreptul?”, spune fiica Elenei.

Fermierii își vând produsele lactate la piață, livrează clienților sau aceștia le procură de acasă. Într-o singură zi, vacile familiei Pavlov produc câte 350 de litri de lapte. Antreprenorii refuză să dea laptele la lăptărie din cauza prețului foarte mic pe care-l propun punctele de colectare, așa că aveau nevoie de cameră frigorifică și un tanc de răcire a laptelui pentru a păstra produsele.

Criza energetică de acum doi ani a lovit și această familie de fermieri. Odată cu prețurile mari la energia electrică, facturile lunare erau de două sau chiar de trei ori mai mari. Camera frigorifică, frigiderele, aparatele de muls, care erau foarte vechi consumau multă energie electrică.

Datorită ajutorului Agenției Austriece pentru Dezvoltare, acordat prin proiectul PNUD „Sprijin de urgență pentru producătorii agricoli în contextul crizei socio-economice, climatice și energetice”, antreprenoarea a reușit să achiziționeze panouri solare cu o capacitate de 8 kW, un tanc frigorific pentru păstrarea laptelui și două aparate de muls.

„Acest sprijin înseamnă foarte mult pentru noi. E primul sprijin câștigat vreodată. Ne ajută foarte mult pentru că noi avem multe utilaje conectate la energia electrică. Chiar și mâncarea pentru animale o facem la niște aparate electrice de mărunțire a furajelor. Tancul de răcire era vechi și consuma foarte multă energie electrică. Banii economisiți îi vom investi în extinderea afacerii, ne dorim o cameră mare de producere, unde să ambalăm produsele”, spune Elena Pavlov.

Acum fermierii produc brânză dulce, brânză sărată, smântână și lapte proaspăt. Aceștia își doresc să-și deschidă propriile magazine și să vândă produse gustoase și sănătoase în toată țara.

Un avion Turkish Airlines a aterizat de urgență la București din cauza unei amenințări cu bombă
Articolul anterior
Cozi la frontieră pe sensul de ieșire din țară. Îndemnul Poliției de Frontieră pentru călători
Articolul următor