A fost aprobat un nou mecanism de coordonare a procesului de aderare a R. Moldova la UE, precum și modul de organizare și funcționare a echipei de negociere

Cabinetul de Miniștri a aprobat  un nou mecanism de coordonare a procesului de aderare a Republicii Moldova la UE, precum și modul de organizare și funcționare a echipei de negociere. Hotărârea Guvernului stabilește un cadru actualizat pentru coordonarea aderării la UE și prezintă modul de organizare și funcționare a echipei de negociere.

Din echipa de negociere vor face parte: viceprim-ministrul pentru integrare europeană/negociatorul-șef, negociatorul-șef adjunct, secretarul general al Guvernului, secretarul de stat al Guvernului pentru integrare europeană, șeful Biroului pentru Integrare Europeană, șeful Centrului de Armonizare a Legislației, reprezentantul Băncii Naționale a Moldovei, al Ministerului Afacerilor Externe, al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, al Ministerului Finanțelor, al Ministerului Mediului, al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, ambasadorul, șeful Misiunii Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană și experți naționali. 

Lista va putea fi completată și cu persoane din afara serviciului public, specialiști din mediul academic și de cercetare, reprezentanți ai mediului de afaceri, ai societății civile, care dețin expertiza necesară pentru organizarea și conducerea negocierilor cu UE.

Echipa de negociere va pregăti și prezenta Guvernului rapoarte privind stadiul negocierilor după fiecare reuniune a Conferinței interguvernamentale dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, precum și rapoarte speciale, la solicitarea acestuia. Totodată, pe parcursul tuturor etapelor de negociere, Parlamentul va fi informat despre mersul și evoluția negocierilor de aderare. 

Doliu la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”. S-a stins din viață artista de cor Angela Isac

S-a stins din viață Angela Isac, artista de cor a Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău. Un anunț în acest sens a fost făcut de colectivul teatrului, care a adresat un mesaj de condoleanțe.

Angela Isac a activat timp de peste 21 ani în cadrul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, scrie realitatea.md.

„Cu profundă tristețe, colectivul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” anunță trecerea în neființă a doamnei Angela Isac, artista de cor care a fost alături de noi timp de peste 21 de ani. Angela Isac a fost o prezență constantă, fiind înalt apreciată de întreg colectiv al teatrului.

În această perioadă dificilă, dorim să transmitem cele mai sincere condoleanțe familiei și prietenilor îndurerați. Gândurile noastre sunt alături de voi. Angela Isac va rămâne mereu în amintirile noastre ca o artistă desăvârșită și o persoană minunată. Dumnezeu s-o odihnească în pace”, se arată în mesajul publicat pe pagina de Facebook a Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”.

Ministrul afacerilor externe, Mihai Popşoi, a avut întrevederi cu ambasadorii Greciei și Slovaciei

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe, Mihai Popşoi, a avut vineri, 31 ami, întrevederi cu ambasadorul Greciei, Nikolas Krikos, şi cu ambasadorul Slovaciei, Pavol Ivan.

În cadrul discuţiilor cu ambasadorul Nikolas Krikos, Popşoi a salutat deschiderea în acest an a ambasadei Greciei la Chişinău, fapt ce confirmă dinamica ascendentă a relaţiilor bilaterale şi intensitatea dialogului politic la nivel înalt dintre cele două ţări, transmite infotag.md.

 Părţile au apreciat stadiul cooperării economice şi au discutat perspectivele de aprofundare a cooperării în sectorul turismului, în contextul lansării unui zbor direct Atena-Chişinău, precu m şi alte domenii de interes pentru ambele ţări. 

Părţile au reiterat importanţa eforturilor depuse de autorităţile moldoveneşti în vederea demarării negocierilor de aderare la UE şi a sprijinului acordat de Grecia în acest sens. 

În cadrul întrevederii cu ambasadorul slovac, oficialii au discutat subiectele prioritare de pe agenda bilaterală, reiterând starea excelentă a relaţiilor bilaterale. Părţile au subliniat importanţa promovării dialogului interparlamentar şi a cooperării economice şi sectoriale între cele două ţări.

În primele trei luni ale anului curent, salariile din Moldova au crescut cu 14,7%

În primul trimestru al anului 2024, salariul mediu lunar brut a constituit 13.170,3 lei, fiind în creștere cu 14,7% față de perioada respectivă al anului 2023 și cu 1,7% mai mic față de trimestrul IV 2023.

Biroul Național de Statistică informează că, în primele trei luni ale anului 2024:

  • câștigul salarial mediu lunar brut, la unitățile din sectorul real cu 4 și mai mulți salariați și toate instituțiile bugetare, a constituit 13170,3 lei, fiind în creștere cu 14,7% față de trimestrul I 2023 și cu 1,7% mai mic față de trimestrul IV 2023;
  • indicele câștigului salarial real (calculat ca raport între indicele câștigului salarial nominal brut și indicele prețurilor de consum), față de trimestrul I 2023, a fost de 110,0%, astfel, câștigul salarial s-a majorat în termeni reali cu 10,0%;
  • numărul mediu al salariaților, comparativ cu trimestrul I 2023, s-a redus cu 0,1%.

Cele mai mari valori ale câștigului salarial mediu lunar, în trimestrul I 2024, s-au înregistrat în activitățile:

  • informații și comunicații 32372,5 lei;
  • activități financiare și de asigurări – 24513,5 lei;
  • producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat – 18522,6 lei.

Cele mai mici valori ale câștigului salarial mediu lunar s-au înregistrat în:

  • agricultură, silvicultură și pescuit – 8201,8 lei;
  • activități de cazare și alimentație publică – 8605,6 lei;
  • artă, activități de recreere și de agrement – 9726,4 lei.

Comparativ cu trimestrul I 2023, câștigul salarial a crescut în toate activitățile economice. Cele mai semnificative creșteri s-au înregistrat în:

  • industria extractivă – cu 23,5%;
  • distribuția apei; salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare – cu 21,0%;
  • tranzacții imobiliare – cu 19,7%.

Dorin Recean: „Construim o Moldovă care să arate europeană de la nord la sud, în cele mai mici sate și cele mai mari orașe”
Articolul anterior
Noi măsuri pentru transportarea elevilor spre școli
Articolul următor