Alcoolul îi face să sufere și pe cei care nu au consumat, iar în unele situații, victime sunt persoane care nici măcar nu au interacționat vreodată cu cei în stare de ebrietate. Astfel, din cauza iresponsabilității unora, familii întregi rămân cu răni și suferințe.
Potrivit rapoartele analitice de care dispune Inspectoratul General al Poliției, denotă faptul că, în acestă perioadă, există tendința de creștere a consumului de alcool și, respectiv, a infracțiunilor comise de persoane în stare de ebrietate, perioadă în care cetățenii culeg și fermentează strugurii.
În acest context, de astăzi, 1 octombrie, timp o lună, IGP demarează operațiunea „Tulburel” în cadrul căreia vor fi intensificate activitățile de prevenire și descurajare a cetățenilor cu privire la consumul de alcool.Mai mult, oamenii legii mizează pe implicarea șoferilor și vin cu următoarele recomandări:
- dacă ai consumat alcool nu urca la volanul mașinii;
- nu îți încredința automobilul unui șofer băut;
- dacă ai văzut grupuri unde se consumă alcool și sunt persoane violente, implică-te, apelați la 112 pentru a ne informa, ca să putem interveni și preveni unele situații grave.
sursa: realitatea.md