A fost desemnată mașina anului 2024. Pentru al treilea an la rând, o mașină electrică conduce topul

SUV-ul electric produs de compania auto franceză a primit un total de 329 de puncte din partea juriului format din 59 de jurnaliști internaționali, reprezentând 22 de țări. Fiecare jurat nominalizează șapte mașini noi care au fost puse în vânzare înainte de sfârșitul anului calendaristic precedent, iar modelele cu cele mai multe voturi alcătuiesc lista finală, scrie tvrmoldova.md.

Potrivit Biziday, Ceremonia de decernare a avut loc la Salonul Internațional de la Geneva.

Renault Scenic E-Tech a fost desemnată mașina anului 2024, devansând BMW i5 și Peugeot 3008.

SUV-ul electric produs de compania auto franceză a primit un total de 329 de puncte din partea juriului format din 59 de jurnaliști internaționali, reprezentând 22 de țări.

Fiecare jurat nominalizează șapte mașini noi care au fost puse în vânzare înainte de sfârșitul anului calendaristic precedent, iar modelele cu cele mai multe voturi alcătuiesc lista finală.

Pe locul 2 s-a clasat BMW i5, cu 308 puncte, iar podiumul a fost completat de Peugeot 3008, cu 197 de puncte.

Cele trei au fost urmate de Kia EV9 (190 de puncte), Volvo EX30 (168 de puncte) și BYD Seal (131 de puncte).

Anul trecut, Jeep Avenger a fost votat votată mașina anului, iar, în 2020, câștigătorul a fost Kia Ev 6. 

Potrivit regulilor topului, “principalele criterii pe baza cărora ar trebui să fie evaluat un autovehicul sunt designul general, confortul, siguranța, manevrabilitatea și starea generală de funcționare pe șosea, performanța, funcționalitatea, cerințele de mediu, satisfacția șoferului și prețul. Inovația tehnică și raport calitate-preț sunt factori majori”, scrie presa de specialitate.

Mesajul Maiei Sandu de Ziua Profesorului

Președintele Maia Sandu a venit cu mesaj adresat tuturor dascălilor cu ocazia Zilei Profesorului, marcată în data de 5 octombrie, informează unica.md.

”Dragi profesori, la mulți ani! Pe umerii voștri stă, la drept vorbind, viitorul Moldovei – viitorii medici, ingineri, economiști, artiști, brutari, viitorii profesori!

Ca dumneavoastră să puteți crește acest viitor, noi, statul, comunitatea și părinții, trebuie să fim alături de voi în prezent. Să vă oferim venituri pe merit, respectul cuvenit și toată colaborarea necesară pentru a ridica un copil.

doresc să intrați cu dragoste și răbdare în clasă. De dragostea pe care o simt elevii, de disciplina de lucru pe care le-o insuflați și valorile democratice pe care le transmiteți depinde ce fel de generație creștem.

Dragi educatori, învățători, profesori, bibliotecari, directori, psihopedagogi, logopezi, cadre didactice de sprijin, angajați din sistemul educațional din toată Moldova, plecăciunile noastre!”, a scris președintele într-o postare.

Numărul de profesori a scăzut cu 3.000 în ultimii trei ani

Numărul cadrelor didactice care activează în sistemul de învățământ a scăzut în ultimii trei ani cu mai bine de 3.000. În anul de studii 2023-2024, în Moldova activau 45.800 de profesori, dintre care 86% femei și 14% bărbați, asta pe când în 2018-2019 numărul pedagogilor depășea 49.000, scrie safenews.md.

Salariul mediu brut al unui profesor a fost, în anul trecut, de 12.094, ceea ce înseamnă circa 98% față de câștigul mediu pe economie, arată datele Biroului Național de Statistică.

Cei mai mulți pedagogi sunt în învățământul primar și secundar general – circa 57%, urmat de domeniul de educație timpurie – 27,4%, învățământul superior – 8% și cel profesional tehnic – 7,8%.

În instituțiile de învățământ primar și secundar general, cei mai mulți profesori, – 1.600,  predau limba și literatura română, 2.500 – limbile străine, 1.700 – predau matematica, 1.300 – istoria și 1.100– limba și literatura rusă.

Lemne transportate ilegal în microbuze

În zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Leova au fost înregistrate trei cazuri de transport ilegal de lemne, în care cetățeni moldoveni transportau masă lemnoasă fără documente justificative. În total, în trei microbuze se aflau 11 m³ de lemn. Cazurile au avut loc în ultimele 48 de ore, pe direcția localității de frontieră Tochile-Răducani, raionul Leova, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În primul caz vizează doi locuitori ai satului Lozova, raionul Strășeni, cu vârste de 30 și 31 de ani. Aceștia au fost șoferii a două microbuze încărcate cu 6 m³ de masă lemnoasă din ștejar. Tinerii nu au putut prezenta niciun document de proveniență pentru lemnul transportat.

Într-un alt incident, pe traseul dintre localitățile Tomai și Cupcui, o echipă mixtă formată din polițiști de frontieră, reprezentanți ai Serviciului Vânătoresc și Piscicol, precum și cei din Inspectoratul de Protecția Mediului, a oprit un microbuz condus de un locuitor din Hâncești. În vehiculul acestuia erau găsiți 5 m³ de lemn tare despicat, tot fără acte de proveniență.

Conform legislației în vigoare, microbuzele încărcate cu lemne au fost indisponibilizate și transmise Inspectoratului Ecologic Leova și Inspectoratului de Protecția Mediului. Cercetările continuă.

Regele Charles și Regina Camilla au salarii imense. Cât câștigă fiecare într-un singur an
Articolul anterior
Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală vă așteaptă la Expoziția ”Mărțișorul – parte din patrimoniul mondial al umanității”
Articolul următor