A treia tablă interactivă dăruită de A.S.I.C.S. a ajuns la un gimnaziu din Cărpineni

Campania ”10 table de nota 10” a revenit la Cărpineni. De această dată însă la gimnaziul ”Dumitru Crețu”, care a devenit câștigător de drept al unui nou display interactiv, după cel revendicat de Liceul Teoretic ”Ștefan Holban” din aceeaşi localitate. 

Școala beneficiară a fost selectată în rezultatul concursului publicat pe pagina de facebookAsociației pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului, unde reprezentanții tuturor instituțiilor de învățământ din țară (cu excepția celor din Capitală) au ocazia să publice un eseu cu tema ”Importanța suportului societății pentru dezvoltarea comunităților” și să câștige o tablă interactivă. 

Victoria Kriukova, directorul A.S.I.C.S.:

”S-au mobilizat și au asigurat o interacţiune impresionantă, au demonstrat că tabla interactivă merită să ajungă anume la ei. Am analizat și conținutul eseului, care corespunde totalmente subiectului. E o mobilizare demnă de tot respectul, este anume ceea ce vrem să vedem – implicarea societății în proiecte de modernizare a învățământului. Concursul va fi desfășurat până la finele anului de studii, astfel că, lunar, fiecare şcoală participantă are şanse să câştige o tablă interactivă”.

Veronica Stratu, profesoară de matematică și informatică la gimnaziul ”Dumitru Crețu” este cea care și-a asumat responsabilitatea scrierii eseului. 

Veronica Stratu, profesoară de matematică și informatică, autoarea eseului: 

”Am văzut prima tablă care ați dus-o în prima instituție (n.r. LT ”Ștefan Holban din Cărpineni”. Atunci mi-am zis că trebuie de făcut ceva ca să reușim și noi să avem o tablă interactivă performantă în instituția noastră. Eseul l-am scris timp de o seară.  

Copiii au vrut acest lucru și l-au așteptat! De asta și ne-a reușit rapid să adunăm un număr foarte mare de like-uri și comentarii”. 

Într-un peisaj educațional în continuă schimbare, captivarea atenției elevilor reprezintă o provocare majoră pentru profesori. 

Natalia Olișevschi, director interimar al gimnaziului ”Dumitru Crețu”, Cărpineni:

”Utilizarea tablelor interactive devine deja o necesitate în instituție pentru că informația vine la pachet cu imaginile selectate, ceea ce facilitează însușirea eficientă a cunoștințelor. Aducem mulțumiri Asociației A.S.I.C.S. pentru că am fost selectați în acest proiect obiectiv, transparent și echitabil.” 

Cu tehnologia în creștere și numeroasele distrageri care îi înconjoară, efortul de a menține angajamentul copiilor în timpul orelor de clasă devine crucial pentru procesul de învățare. O recunosc chiar elevii, care sunt siguri că lecțiile vor deveni mai interesante datorită tablei interactive. Iar profesorii sunt convinși că vor reuși să atragă atenția școlarilor, un aspect important nu doar pentru a menține disciplina în clasă, ci și pentru a stimula interesul lor asupra subiectelor studiate.

Până acum, campania ”10 table de nota 10” a ajuns în trei instituții de învățământ: două din Cărpineni, raionul Hâncești și una din localitatea Vatici, Orhei.  În total, până la sfârșitul anului de studii 2023-2024, Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului va contribui la modernizarea dotărilor a 10 școli din țară. 

Susținem pentru că ne pasă!

O menajeră a devenit milionară. Femeia la care lucra i-a lăsat averea sa

O menajeră din Thailanda a moștenit mai bine de 2,5 milioane de euro, după ce femeia de afaceri pentru care lucra i-a lăsat întreaga sa avere.

O menajeră a devenit milionară: Femeia la care lucra i-a lăsat averea saFoto: Shutterstock

Nutwalai Phupongta, în vârstă de 49 de ani, a lucrat 17 ani pentru o femeie de afaceri franceză, și, după moartea acesteia, a moștenit o avere de 2,5 milioane de euro, transmite știrileprotv.ro.

Femeia de afaceri a fost găsită moartă pe marginea piscinei vilei în care locuia, alături de o armă, din care lipsea un cartuș, un pahar de vodcă și un pachet de țigări.

Cel care a făcut descoperirea șocantă a fost un angajat care a sunat imediat la poliție. Nimic nu indică o eventuală crimă. Camerele de supraveghere fusese acoperite de Catherine, a constatat ancheta.

Cu puțin timp înainte de moartea ei, pe 26 aprilie, și-a făcut testamentul și a informat mai multe persoane apropiate că îi va lăsa toată averea menajerei sale, Nutwalai Phupongta. Cunoscută ca „mătușica Tim”, ea a moștenit acum imobile, bani, mașini, bijuterii și terenuri în valoare de 100 de milioane de baht, echivalentul a aproximativ 2,5 milioane de euro.

Catherine deținea cinci vile de lux pe insula de vacanță Phuket și locuia singură în Thailanda, de la divorțul ei, produs în urmă cu patru ani. Potrivit presei de la Bangkok, Catherine suferea de o boală incurabilă.

Tradiții și obiceiuri de Paște!

Paștele este una din sărbătorile care se sărbătorește peste tot în lume. Mai demult, tradițiile și obiceiurile de Paște erau ținute cu sfințenie. Astăzi, acestea se găsesc mai mult la sate, unde oamenii nu au uitat adevărata semnificație a acestei sărbători. Ce tradiții de Paște nu au fost uitate la români?

separator
 

Vopsitul ouălor

O tradiție de Paște, care din fericire nu s-a pierdut încă este vopsitul ouălor. Ouăle se vopsesc în roșu cel mai adesea, culoare ce simbolizează sângele Mântuitorului. Unii oameni talentați care au păstrat tradițiile și obiceiurile de Paște le încondeiază și desenează diferite ornamente. Ouăle încondeiate se decorează cu diferite simboluri geometrice sau religioase care pot semnifica viața, moartea sau eternitatea. În Moldova, oamenii pun într-un vas cu apă un ou roșu și îl lasă peste noapte. A doua zi se spală cu acea apă pentru a fi la fel de frumoși, sănătoși și îmbujorați ca și acel ou.

Ciocnitul ouălor

Această tradiție de Paște are câteva reguli. Cea mai în vârstă persoană de sex masculin de la masă ciocnește capul oului cu ceilalți în timp ce spune “Hristos a Inviat”, iar ceilalți răspund “Adevărat a înviat”. Ca și tradiție și obicei de Paște, ciocnitul ouălor diferă în fiecare regiune a țării. În prima zi de Paște se ciocnesc doar vârful ouălor, în a doua zi vârful cu partea opusă, iar în zilele următoare doar părțile opuse. În tradiția creștină, oul simbolizează viața eternă, renașterea, norocul.

Cozonacul și pasca

Pregătirea cozonacului este un alt obicei și tradiție de Paște. Cozonacul se gătește și de Crăciun și reprezintă unitatea din familie. Creștinii asociază pasca cu grija lui Dumnezeu față de oameni. Pasca este adusă obligatoriu la sfințit în biserică și mulți consideră că astfel vor fi protejați de rău. Cozonacul și pasca sunt stropite cu vin la biserică și simbolizează viața și renașterea. În general, această tradiție și obicei de Paște este asociat cu jertfa Mântuitorului.

Iepurașul de Paște

În trecut iepurele era considerat simbol păgân, dar prin creștinizare a devenit simbol și chiar tradiție de Paște. Pe masa de Paște se găsesc adesea iepurași de ciocolată, împreună cu ouă de ciocolată sau marțipan. Copiii sunt cei mai încântați de această tradiție și obicei de Paște.

Mielul

Mielul este un simbol al Mântuitorului și reprezintă sacrificiul, dragostea sinceră. Friptura de miel a devenit o tradiție și un obicei de Paște, încărcată de simboluri. Totuși, unii creștini blamează pe cei care consumă carne de miel în această perioadă, considerând drept o lipsă de respect față de Dumnezeu.

sursa

Sfânta lumină a fost distribuită preoților și enoriașilor în scuarul Mitropoliei Chișinăului

Focul Haric a ajuns la Chișinău. Acesta a fost adus în Republica Moldova atât de reprezentanții Mitropoliei Chișinăului și Întregii Moldove cât și de cei ai Mitropoliei Basarabiei. Sfânta lumină va fi distribuită preoților și tuturor creștinilor, astfel încât să ajungă în toate lăcașele sfinte din țară.

În acest an, focul Haric este distribuit creștinilor și preoților care s-au adunat în fața Catedralei Metropolitane „Nașterea Domnului”, dar și la Paraclisul Mitropolitan „Sf. Ioan Teologul”.

Delegația Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove a fost condusă de Preasfințitul Filaret, episcop de Căpriana, care a fost însoțit de doi clerici de la Academia de Teologie.

sursa: www.radiomoldova.md

Salariul minim pe ţară va fi mai mare cu 1.000 de lei, în 2024
Articolul anterior
Un grup de studenți cere două sărbători naţionale în Republica Moldova. Despre ce este vorba
Articolul următor