A urcat beat la volan și a omorât o minoră de 17 ani. Un tânăr din Ungheni, trimis după gratii

Un tânăr de 24 de ani a fost condamnat la 6 ani de închisoare, după ce acum patru luni a provocat un accident rutier, soldat cu decesul unei minore de 17 ani. Sentința a fost pronunțată recent de magistrații Judecătoriei Ungheni.

Potrivit învinuirii înaintate, în seara zilei de 7 februarie, inculpatul, fiind în stare de ebrietate alcoolică și fără permis de conducere, se afla la volanul unui automobil de model Audi A6, având ca pasageră o minoră de 17 ani. Deplasându-se pe traseul Ungheni – Cetireni, acesta nu s-a isprăvit cu conducerea autoturismului și a derapat de pe carosabil, lovindu-se într-un copac. În urma accidentului rutier, minora a decedat la fața locului.

Fiind audiat, inculpatul și-a recunoscut vinovăția în comiterea infracțiunii.

Totodată, prin sentința instanței, s-a dispus încasarea din contul inculpatului în beneficiul succesorului părții vătămate decedate a sumei de 1 milion de lei, în contul reparării prejudiciului moral, cauzat prin infracțiune, și a sumei de 80 891 lei, în contul reparării prejudiciului material.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel.

Poliția solicită cooperare de la victime în cazul mai multor conturi de Telegram care publică imagini indecente cu fete și femei din R.Moldova

Poliția Națională informează că investighează mai multe cazuri legate de un cont de Telegram care publică imagini indecente cu fete și femei din Republica Moldova. Poliția Națională a pornit mai multe cauze penale și sunt realizate un șir de măsuri procesuale și de investigație, inclusiv cu parteneri din afara țării, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Deși Poliția a cerut de mai multe ori administratorilor Telegram să blocheze contul și să ofere informații despre cei implicați, aceștia nu au răspuns și contul continuă să fie activ.

Prima cerere a fost trimisă încă în luna iunie curent ( anexată), dar până acum nu a venit niciun răspuns. Oamenii legii continuă investigațiile și îndeamnă victimele să coopereze cu Poliția pentru a ajuta în anchetă.

Mai multe influencerițe din Republica Moldova au ieșit în online în apărarea unor femei, fiind revoltate de un canal de Telegram, apărut la noi în țară, unde membri sunt mii de bărbați care distribuie videouri și fotografii în ipostaze intime cu diverse femei, fără acordul acestora.

A răpit un automobil, a furat bijuterii și bani și a comis un accident rutier. Un individ din Călărași, reținut de oamenii legii

Un tânăr de 29 de ani din Călărași este cercetat penal după ce ar fi furat mai multe bijuterii și bani, a răpit un automobil și a comis un accident rutier, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Polițiștii au fost sesizați de către un bărbat din Călărași precum că i-a fost răpită mașina de marca Toyota, pe care a lăsat-o descuiată pe un câmp din apropierea orașului.

La scurt timp, a parvenit o altă înștiințare precum că din casa unui bărbat, tot din Călărași, au fost sustrași bani în sumă de 4 000 de euro și 5 000 de lei, mai multe bijuterii și articole vestimentare.

În urma acțiunilor prompte ale polițiștilor, suspectul a fost identificat. Este vorba de un bărbat de 29 de ani din Călărași, polițiștii declanșând imediat măsurile de localizare a acestuia.

Bărbatul, însă, nu a reușit să fugă prea departe de poliție. După ce a comis infracțiunile s-a deplasat spre mun. Chișinău cu automobilul răpit, dar pe traseul R-1, între localitățile Bucovăț și Rassvet din raionul Strășeni, a comis un accident rutier tamponând o Toyota Prius.

Bărbatul a fost reținut de oamenii legii, la el fiind găsite toate bunurile sustrase. 

Acesta nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind condamnat.

Bănuitul urmează să fie plasat în arest pe un termen de 30 de zile.

Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă închisoare de până la 5 ani.

Un taximetrist a alertat imediat poliția după ce a împiedicat o tentativă de escrocherie cu “ruda implicată într-un accident rutier”

Un bărbat de 36 de ani, angajat ca taximetrist, a alertat imediat poliția după ce a împiedicat o tentativă de escrocherie cu “ruda implicată într-un accident rutier”, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Bărbatul a preluat o comandă printr-o aplicație, urmând să ia un pachet de pe strada N.Milescu Spătaru din sectorul Ciocana al capitalei și să-l transporte la o altă adresă.

Pachetul i-a fost transmis de o femeie care plângea și care i-a explicat că acesta trebuie transmis urgent unei rude implicată recent într-un accident rutier.

După ce a luat pachetul, taximetristul și-a dat seama că poate fi vorba despre o escrocherie și a decis să verifice informațiile anunțând Poliția.

Bărbatul a întors femeii pachetul în care se aflau haine și 175.000 de lei, informând-o că a fost la un pas de a fi victima unei înșelăciuni. Acesta a așteptat oamenii legii și a furnizat informațiile solicitate.

Poliția atrage atenția repetat cetățenilor:

– Fiți prudenți! Nu vă lăsați manipulați de infractori.

– Dacă sunteți apelați de persoane necunoscute care vă prezintă un scenariu similar, închideți apelul și verificați informația cu rudele.

– Apelați imediat serviciul 112 pentru a raporta orice suspiciune.

Vigilența taximetristului a împiedicat o posibilă escrocherie, demonstrând importanța prudenței și a colaborării cu autoritățile.

S-a stins din viață cunoscutul compozitor Oleg Negruța
Articolul anterior
Crimă la Căușeni: Un tânăr a intrat într-o casă și a omorât o femeie de 55 de ani, iar pe alta a rănit-o
Articolul următor