Departe de civilizație, o absolventă de Oxford a hotărât să trăiască în pustietate. Aceasta nu a mai folosit energia electrică de mai bine de 13 ani, își face singură mâncare și trăiește singură într-o pădure din munții Țării Galilor.


Este vorba despre Emma Orbach o femeie în vârstă de 58 de ani, care a hotărât să se mute singură la începutul anilor 2.000, potrivit virale.ro. Cum arată o zi normală din viața domnișoarei Orbach?
Emma trăiește ca un hobbit. Are grijă de grădinița pe care a improvizat-o în apropierea casei. Apă își ia de la un râu din apropiere, care vine de sus, de pe munte.
Apoi merge prin pădure pentru a căuta diverse fructe și lemne de foc. De asemenea, are grijă și de cele trei capre, șapte găini și doi cai. De foarte puține ori merge la un magazin dintr-un sat apropiat pentru a-și cumpăra ciocolată și orez. „Așa îmi doresc să trăiesc”.
‘E tot ce mi-am dorit și mă simt foarte fericită în locul acesta și casa mea”, a spus Emma Orbach pentru Daily Mail. Casa și-a denumit-o „Tir Ysbrydol”, care din galeză s-ar traduce „Tărâmul Spiritului”.
Cei care doresc să o viziteze pe doamna Orbach trebuie să respecte niște reguli foarte stricte: să lase toate gadgeturile acasă, nu au voie cu laptopuri sau telefoane. Chiar și copiii ei, care au 20, respectiv 30 de ani și trăiesc în Londra, au fost nevoiți să respecte această regulă.