Accident înfiorător lângă Peresecina: 4 oameni au murit

Patru persoane au murit, trei pe loc și una în drum spre spital, iar alte două s-au ales cu diverse traumatisme, în urma unui grav accident rutier, care a avut loc în această seară, la ieşire din localitatea Peresecina, raionul Orhei.

separator
O maşină marca BMW s-ar fi tamponat frontal cu o Toyota, care venea din direcţia opusă. Impactul a fost atât de puternic încât din automobile nu a mai rămas decât un morman de fiare.

Accidentul s-ar fi produs din cauza vitezei excesive pe care o avea BMW-ul. „Automobilul de marca BMW la volanul căruia era un tânăr de 25 de ani, în timp ce se deplasa pe traseul R-6 în direcția municipiului Bălți, a ieșit pe contrasens și s-a izbit frontal într-un automobil de marca Toyota Prius. În urma impactului, trei persoane care se aflau în BMW și-au pierdut viața pe loc. Soferul a murit în secția de internare la spitalul din Orhei. Alte două persoane, dintre care o femeie în vârstă de 33 de ani, au fost transportate la spitalul raional Orhei”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției din Orhei, pentru publika.md.

O nouă rută feroviară între Ucraina și Republica Moldova va fi lansată în decembrie

Între Ucraina și Republica Moldova va fi lansată ruta feroviară Lvov-Chișinău, din 15 decembrie, informează presa ucraineană citată de radiomoldova.md.

Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului de Administrație al companiei „Ukrzalizniția”, Oleksandr Pertsovskyi.

„Funcționează cu succes ruta Kiev-Chișinău. Acum adăugăm și Lvov la această conexiune. A fost o cerere populară”, a remarcat el.

Trenul va porni din Lvov la ora 15:00 și va ajunge la Chișinău a doua zi, la ora 11:30.

Potrivit șefului „Ukrzalizniția”, acesta este un timp convenabil pentru cei care doresc să facă un zbor din aeroportul local, care este destul de activ, în special pe rutele sudice populare, cum ar fi Turcia.

Acum Lvov va avea o conexiune directă cu Chișinăul”, a subliniat Oleksandr Pertsovskyi.

Biletele vor fi puse în vânzare cu 20 de zile înainte de data plecării.

România și Bulgaria se pot alătura pe deplin spațiului Schengen în ianuarie 2025

România și Bulgaria se pot alătura pe deplin spațiului Schengen de liberă circulație din ianuarie 2025, a declarat vineri ministrul de interne ungar, Sandor Pinter, care a adăugat că decizia finală va fi luată la reuniunea miniștrilor de interne ai UE din 11 decembrie, informează Reuters.

Pinter a anunțat că un pachet de măsuri de securitate va fi prezentat la reuniunea miniștrilor de interne din UE din 11 decembrie, între care aranjamente pentru cel puțin 100 de polițiști de frontieră pentru a proteja granița dintre Turcia și Bulgaria.

România și Bulgaria se află pe rute majore pentru comerțul ilegal cu arme și droguri, precum și pentru traficul de persoane, dar Comisia Europeană a declarat, după o investigație amănunțită, că cele două țări au îndeplinit toate cerințele Schengen.

România a descris opoziția Austriei ca fiind nejustificată, citând date de la agenția de frontieră Frontex care arată că migranții ilegali au intrat în UE în principal din Balcanii de Vest, nu din România.

Gata cu restricțiile de acces în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău

Începând cu data de 23 noiembrie 2024, ora 08.00, restricțiile de acces în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău vor fi eliminate complet. Această decizie a fost luată de Grupul managerial de risc, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

”Accesul în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău va fi permis tuturor persoanelor, fie că sunteți pasageri, fie că doriți să întâmpinați sau să petreceți pe cineva drag.

Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare. Securitatea și siguranța fiecărui participant la traficul transfrontalier sunt priorități absolute.”, anunță Aeroportul Internațional Chișinău.

Vedetele de peste Prut au spus ce le place și ce nu le place la Irina Rimes
Articolul anterior
Raport foto: Cum a fost la al doilea seminar gratuit din cadrul Turneului Internațional cu Galina Tomaș: „Cum să slăbești 10 kg în 10 săptămâni Online”
Articolul următor