Accident la Fălești: 3 tineri și 2 minore au ajuns la spital cu diverse traumatisme

Cinci tineri, printre care și două minore, au ajuns la spital, după ce mașina cu care se deplasau a derapat de pe drum și s-a răsturnat la Fălești.

Conform IP Fălești, maşina s-a izbit într-o placă de beton dintr-un canal de scurgere a apei, transmite deschide.md.

Apoi, automobilul s-a rostogolit de mai multe ori şi a ajuns pe câmp.

Toate cele cinci persoane care se aflau în maşină: şoferul în vârstă de 19 ani, dar şi cei patru pasageri, doi tineri de 18 şi, respectiv, 21 de ani, dar cele două minore de 13 şi 16 ani, au fost transportate la spital cu diferite traumatisme.

Elevii de peste 10 ani vor purta masca inclusiv la ore. Noile reguli aprobate la ședința CESP Chișinău
Articolul anterior
Un tânăr dispărut de câteva zile de acasă a fost găsit fără suflare într-o pădure din Anenii Noi
Articolul următor
Alte articole interesante