Doi tineri de 18 ani au ajuns la spital după ce motocicleta cu care cei doi se deplasau a fost lovită de un automobil.
Potrivit Poliției, accidentul a avut loc ieri, 23 mai, în jurul orei 20:20, transmite Știri.md.
O femeie de 32 de ani, aflată la volanul unui autoturism marca Renault Clio a efectuat o manevră de întoarcere fără să se asigure corespunzător, fiind implicată într-o coliziune cu o motocicletă de model Viper, condusă de un tânăr de 18 ani, însoțit de o altă tânără de aceeași vârstă.
Drept rezultat al impactului, conducătorul motocicletei și pasagera au fost transportați la Spitalul Clinic Municipal Bălți pentru a li se acorda îngrijiri medicale corespunzătoare.
Polițistii investigează cazul pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
„Parada planetară”, momentul în care șapte planete vor fi vizibile pe cer pentru ultima oară până în 2040
Observatorii cerului vor avea parte de o surpriză săptămâna aceasta, pentru că șapte planete: Marte, Jupiter, Uranus, Venus, Neptun, Mercur și Saturn vor fi vizibile pe cer, noaptea. Fenomenul, cunoscut sub numele de „paradă planetară”, nu se va mai repeta până în anul 2040, informează BBC citat de digi24.ro.
Cea mai bună ocazie de a observa cât mai multe planete va fi imediat după apusul soarelui, marți, miercuri și joi. Patru dintre planete, Mercur, Venus, Jupiter și Marte, vor fi vizibile cu ochiul liber. Saturn va fi mai greu de văzut pentru că va fi jos în orizont, iar pentru Uranus și Neptun va fi nevoie de telescop pentru a fi observate. „Este o ocazie rară de a avea șapte planete într-un loc practic convenabil pentru a le căuta”, a declarat Dr. Edward Bloomer, astronom la Royal Observatory Greenwich.
Cât timp vor fi vizibile
Pe măsură ce soarele apune, Saturn și Mercur vor apune și ele, ceea ce le va face deosebit de greu de văzut. „Aveți la dispoziție doar câteva minute după apusul soarelui pentru a le surprinde înainte ca ele să coboare sub orizont. După aceea, veți mai putea vedea clar Venus, Jupiter și Marte pentru o perioadă mult mai lungă de timp”, a adăugat Bloomer.
Care este explicația fenomenului
Planetele din sistemul nostru solar orbitează în jurul Soarelui în aproximativ același plan plat ca Pământul. Deoarece orbitează la viteze și distanțe diferite față de Soare, există momente în care acestea par să se alinieze din perspectiva Pământului, creând un spectacol vizual spectaculos, deși planetele rămân separate de distanțe mari în spațiu. Venus și Jupiter vor fi cel mai ușor de observat datorită strălucirii lor, în timp ce Marte va avea o nuanță roșiatică distinctă.
„Uranus este tehnic vizibil cu ochiul liber, dar aveți nevoie de o vedere perfectă și de condiții ideale”, explică Bloomer. Pentru a vă spori șansele de a vedea cât mai multe planete, Dr. Bloomer vă sfătuiește să vă îndreptați către o locație cu o vedere clară a orizontului și o poluare luminoasă minimă.
„Dacă doar ieșiți din bucătărie în grădina din spate, vă va lua timp să vă adaptați la nivelurile de lumină. Acordă-ți puțin timp, ochii tăi au nevoie de aproximativ o jumătate de oră pentru a se adapta complet”, a declarat expertul în astrologie. „Evitați să vă uitați la telefon, simțiți-vă confortabil și asigurați-vă că aveți o vedere neobstrucționată asupra orizontului.” În timp ce aceasta este o oportunitate interesantă, Dr. Bloomer încurajează oamenii să își facă un obicei din a privi cerul de noapte. „Vedeți cum se schimbă lucrurile”, a spus el, adăugând că observarea cerului este «o șansă de a asista la mecanica continuă a sistemului solar la lucru».
ATENȚIE! Escrocii folosesc imagini generate de AI pentru a colecta bani
Inteligența artificială trece la un alt nivel. Imaginile false, generate de AI, sunt folosite de escroci, care colectează mii de dolari de la persoane din diferite colțuri ale lumii. Despre acest fenomen vorbește prorectorul Universității Tehnice a Moldovei, Dinu Țurcanu.
colaj foto: stiri.md
Într-un mesaj publicat pe Facebook, prorectorul UTM a atenționat că mai mulți utilizatori distribuie conținut care include dezinformare, imagini generate cu ajutorul AI și teorii ale conspirației. Mai mult, în unele cazuri, aceștia colectează „mii de dolari” de la cei care cad pradă înșelăciunilor în mediul online, transmite Știri.md.
„Cu regret, iată încă un caz distribuit masiv în ultima perioadă pe diverse rețele de socializare. Peste 32.000 de aprecieri a colectat această imagine generată de AI, fiind utilizată pentru a cere donații prin Revolut, dar şi alte instrumente financiare. Multora le-a fost milă că ziua de naștere se petrece cu cartofi fierți și nu cu un „tort” şi au donat (sume deloc mici). Însă puțini sunt cei care au utilizat instrumente de verificare pentru a confirma dacă această poză este reală sau e un fals. Încercați minim să treceți imaginea prin https://wasitai.com/ și să vă convingeți dacă merită să donați pentru „un tort” sau nu”, a scris Dinu Țurcanu.
Potrivit lui, imaginile false generate de AI au trecut în ultimul an la un alt nivel.
„Tehnologia din jurul lor s-a dezvoltat foarte mult și ele devin din ce în ce mai convingătoare. Acest tip de fraudă va lua amploare! Fiți informați și protejați! Verificați orice informație în mediul online şi raportați mereu falsurile”, avertizează Dinu Țurcanu.
Maia Sandu, mesaj de condoleanțe după moartea reputatului scriitor Vladimir Beșleagă
Președintele Maia Sandu a venit cu un mesaj de condoleanțe după moartea scriitorului Vladimir Beșleagă, informează unica.md.
”Omul și Scriitorul Vladimir Beșleagă ne-a părăsit, dar ne-a lăsat ceva extrem de prețios. Ne-a lăsat o moștenire literară bogată, în care găsim pecetluite frământările poporului nostru și zbuciumul Istoriei și trăirilor noastre. Ne-a lăsat multă căldură și bunătate, o înțelepciune blândă, care ne povățuia să iubim acest Neam de la mic la mare. Cea mai importantă lecție pe care ne-a lăsat-o a fost să ne convingă să nu disperăm și, sub „cumplite vremi”, să ne păstrăm spiritul liber și demn.
Pentru a-i aduce un omagiu marelui Beșleagă, ziua funeraliilor va fi decretată zi de doliu național.
Zborul Tău, Maestre, nu mai este frânt. Îți urăm zbor lin! Sincere condoleanțe familiei și întregului neam – care l-a cunoscut, respectat și citit.”, scrie președintele într-o postare.
Scriitorul și traducătorul Vladimir Beșleagă a fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova ales în mod democratic (1990-1994), Laureat al Premiului de Stat, Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău.
Vladimir Beșleagă a făcut parte din generația de aur a scriitorilor români din Basarabia. El a scris romanele „Zbor frânt”, „Nepotul”, „Acasă”, „Durere”, „Cumplite vremi”, „Viața și moartea nefericitului Filimon” (poem tragic) etc.
De asemenea, maestrul a fost cunoscut și în calitate de eseist și traducător.
Vladimir Beșleagă s-a născut la 25 iulie 1931 în satul Mălăiești, raionul Grigoriopol (în stânga Nistrului).”, se arată în mesajul Primăriei.