Angajatul unui aeroport din Rusia a fost călcat de un avion. Și-a pierdut un picior și este în stare critică

Angajatul unui aeroport este în stare critică la spital, după ce a fost călcat de un avion de 77 de tone, duminică,  potrivit unui raport și a unei înregistrări video tulburătoare, scrie stirileprotv.ro.  

Muncitorul – un tânăr de 32 de ani pe nume Rail – a fost secerat atunci când pilotul a început să se miște prea devreme în timp ce rula pe pista aeroportului Koltsovo din orașul rus Ekaterinburg, potrivit The Sun.

„Tehnicianul a suferit o rană la picior”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei Ural Airlines. „O ambulanță a fost chemată la fața locului, iar circumstanțele sunt în curs de clarificare”.

Medicii i-au amputat unul dintre picioare după coliziunea brutală. Rail încă nu și-a recăpătat cunoștința, a precizat postul de televiziune.

„Pacientul se află la terapie intensivă, starea lui este gravă”, a declarat un purtător de cuvânt al spitalului, potrivit The Sun.

Pilotul neidentificat – care a fost acuzat de neglijență – a fost interogat, a adăugat publicația.

În Rusia a fost deschis un dosar penal pentru „încălcarea normelor de siguranță care a dus la afectarea gravă a sănătății prin neglijență”, a precizat The Sun.

VIDEO! Piesa lui Carla’s Dreams „Sub pielea mea” a căpătat o nuanță deosebită, în interpretarea unui cor militar din Rusia

Piesa lui Carla’s Dreams „Sub pielea mea” a căpătat o nuanță cu totul deosebită, în interpretarea unui cor militar din Sankt-Petersburg, Rusia, scrie UNIMEDIA.

Tânărul din imaginile postate pe TikTok cântă în limba română și pare să se descurce de minune cu versurile.

„Acest tânăr poate reinterpreta orice piesă”, se menționează pe pagina de TikTok a Corului Armatei Ruse.

Internauții i-au apreciat talentul la maxim.

Deși înregistrarea este din 2020, aceasta s-a viralizat acum pe rețele.

Maia Sandu a participat la ceremonia depunerii Jurământului absolvenților de la medicină

Maia Sandu a participat la ceremonia depunerii Jurământului medicului și farmacistului de către absolvenţii USMF.

”Azi le-am mulțumit celor 1025 de absolvenți ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie pentru că au ales această carieră responsabilă și i-am felicitat pentru perseverență și disciplină de învățare.

Dragi viitori doctori, ați depus jurământul medicului și farmacistului – un angajament sacru și onest de a salva vieți și de a ajuta oamenii să fie sănătoși. Veți avea provocări, veți avea nopți nedormite, dar veți avea cea mai înaltă satisfacție – o viață în slujba altor vieți.

Îmi exprim recunoștința pentru profesionalismul și dăruirea tuturor medicilor din Moldova și mizez pe implicarea și energia tinerilor specialiști, pe care îi îndemn să aleagă să lucreze în beneficiul oamenilor acasă, în Republica Moldova. Doar anul trecut, salariile tuturor medicilor, asistenților medicali și infirmierelor au crescut în medie cu 15%. În ultimii trei ani, Guvernul a investit circa 2,4 miliarde de lei pentru renovarea spitalelor din țară. Iar tinerii medici care lucrează în regiunile rurale primesc, la angajare, o indemnizație de 120 de mii de lei într-o singură tranșă. Știm că mai rămân multe de făcut pentru sistemul de sănătate, dar pas cu pas vom reuși să parcurgem drumul ambițios pe care am pornit împreună.”, scrie președintele într-o postare.

Telenovelă politică în România: un primar și-a ”zdrobit” nevasta la alegerile locale

Locuitorii comunei Gogoşu, judeţul Mehedinţi, au fost martorii unor alegeri locale neobișnuite, în care pentru funcția de primar s-au confruntat actualul edil, Jean Rogoveanu, și fosta sa soție, Ileana-Codruța Rogoveanu, aflați în plin proces de divorț pe parcursul campaniei electorale.

Învingător a fost Jean Rogoveanu (PSD), care și-a menținut funcția cu 71,4% din voturi, adică 859 de voturi. Pe locul al doilea s-a clasat fosta sa soție, Ileana-Codruța Rogoveanu (PNL), cu 27,93% din voturi, reprezentând 336 de alegători. Un al treilea candidat, Gheorghe Haneş (PMP), a obținut 8 voturi (0,67%).La alegerile locale din comuna Gogoşu au fost înscriși 3.272 de alegători pe listele electorale permanente, dintre care 1.822 s-au prezentat la urne.

Primarul Jean Rogoveanu a declarat pentru presa locală că fosta sa soție și-a depus candidatura din răzbunare. Cei doi s-au căsătorit în 2009, iar divorțul a fost pronunțat în luna mai a acestui an.

Jean Rogoveanu a fost implicat anterior într-un scandal după ce a achiziționat, din fonduri publice, trei telefoane mobile în valoare de 6.000 de euro, aparatele fiind folosite de el, viceprimar și o angajată a Primăriei Gogoşu.

sursa

VIDEO! Moment de excepție cu miniștrii Energiei din R Moldova și România cum cântă la chitară melodia „Trenulețul”
Articolul anterior
Accident rutier la Bălți. Doi tineri de 18 ani, aflați pe o motocicletă, au ajuns la spital
Articolul următor