Accidentul grav din Harghita cu implicarea unui microbuz de pe ruta Praga-Orhei. Doi moldoveni au murit

Autotitățile Române și presa de peste Prut a raportat dimineață despre producerea unui accident grav în Județul Harghita, România, în care murise cel puțin doi oameni. România a activat planul roșu de acțiune pentru salvarea victimelor. În acel moment, nu știam că, de fapt, cei implicați în accident sunt cetățeni moldoveni.

separator

Ulterior, am aflat cu stupoare că accidentul produs pe Drumul Național 15, în raza orașului Borsec, a implicat un microbuz din Republica Moldova care se deplasa pe ruta Praga-Orhei.

În urma accidentului au decedat două cetățeni moldoveni, iar alți şapte au fost internați în spitalul din orașul Toplița. În Moldova a fost creată o celulă de criză pentru elucidarea circumstanțelor accidentului rutier, informează unimedia.info.

Potrivit lui Raed Arafat, trei persoane sunt în stare gravă în prezent, în urma accidentului soldat cu doi morți. Cele două persoane decedate cu vârste de aproximativ 30 de ani sunt cetățeni moldoveni.

În autovehicul se aflau 20 de persoane, iar pe drum se circula în condiții de ninsoare. Șoferul a derapat și s-a izbit de un stâlp, apoi s-a răsturnat pe o parte. În urma impactului, două persoane au rămas încarcerate, iar medicii sosiți la fața locului le-au găsit fără puls. Este vorba despre o femeie și un bărbat, raportează anrena3.ro.

Ambasada Republicii Moldova la București este în contact permanent cu autoritățile române. În acest sens, Ministerul va reveni cu informații suplimentare. Informații de contact:Centrul de Apel al MAEIE: 0 800 909 90, precum și Ambasada Republicii Moldova de la Bucureşti tel.: + 40787898050

Autoritățile vin cu recomandări despre cum să ne pregătim pentru deconectările de curent

Ministerul Afacerilor Interne recomandă cetățenilor să se asigure din timp cu surse de iluminat de rezervă, precum lanterne funcționale, baterii suplimentare sau lămpi care funcționează cu baterii reîncărcabile, în contextul riscurilor de deconectări, transmite IPN.

Într-un răspuns la o solicitare de presă a IPN, MAI sugerează, de asemenea, utilizarea lămpilor LED portabile ori solare, și avertizează asupra necesității supravegherii focului deschis sau a lumânărilor, pentru a preveni incendiile.

Autoritățile recomandă persoanelor juridice eficientizarea consumului de energie electrică: să reducă iluminatul interior al clădirilor publice și comerciale cu cel puțin 30%, deconectarea vitrinelor și iluminatului decorativ, precum și limitarea funcționării scărilor rulante în anumite intervale orare. În plus, întreprinderile cu procese energetice mari vor trebui să reconfigureze programul de lucru, pentru a minimiza consumul de energie în orele de vârf.

MAI încurajează cetățenii să se informeze din surse oficiale despre orice deconectare programată sau neplanificată. Autoritățile vor transmite informații prin paginile oficiale ale instituțiilor publice, dar și la radio, în cazul în care accesul la internet sau rețele de socializare este limitat.

De asemenea, toate serviciile de intervenție sunt gata să răspundă rapid la situațiile de urgență în caz de deconectare a energie electrice, iar subdiviziunile MAI sunt antrenate să lucreze în regim continuu 24/7.

Potrivit MAI, autoritățile au asigurat un regim stabil de alimentare cu energie electrică, prin importuri suplimentare din ENTSO-E, cu o capacitate minimă garantată de 315 MW la granița cu România. În funcție de ora zilei, Moldova poate importa între 20 MW și 115 MW suplimentar, utilizând capacitatea de transport nefolosită de la alte hotare cu ENTSO-E.

De asemenea, Guvernul a aprobat un plan de măsuri pentru sezonul de încălzire 2024-2025, care include scenarii pentru furnizarea de energie electrică și gaz natural, precum și soluții alternative pentru alimentarea instituțiilor și populației în caz de deconectări.

Începând de azi, copiii cu cetățenie română din Republica Moldova vor primi alocații mai mari din România

Începând de astăzi, 1 ianuarie, alocațiile de stat pentru copiii români vor crește cu 10,4%. Este o veste importantă nu doar pentru familiile din România, ci și pentru părinții din Republica Moldova care au și cetățenie română, scrie radiomoldova.md.

Potrivit Ministerului Muncii și Solidarității Sociale de la București, această creștere urmărește să sprijine familiile și să acopere mai bine cheltuielile legate de creșterea copiilor.

Mai exact, pentru copiii care au peste doi ani, alocația va crește de la 292 RON la 323 RON/lună, echivalentul a 1 254 de lei moldovenești.

Pentru copiii sub doi ani sau copiii cu dizabilități, alocația va fi majorată de la 719 RON la 794 RON/lună, echivalentul a 3 061 de lei moldovenești.

Câte zile libere vor avea moldovenii în anul 2025. Lista sărbătorilor în Moldova

Anul 2025 nu este an bisect, așa că va avea 365 de zile. Dintre acestea, 252 vor fi zile lucrătoare, iar altele 113 – zile de odihnă în weekend și de sărbători, scrie diez.md.

Conform legislației, în Moldova sunt 13 sărbători oficiale pentru care bugetarii primesc zile libere. În 2025, nouă dintre acestea vor fi în timpul săptămânii de lucru. Deci, pe lângă toate zilele de sâmbătă și duminică din an, bugetarii vor avea nouă zile suplimentare de odihnă.

Lista sărbătorilor și a zilelor libere în anul 2025:
1 ianuarie – Anul Nou (miercuri);
7 ianuarie – Crăciunul pe stil vechi (marți);
8 ianuarie – a doua zi de Crăciun pe stil vechi (miercuri);
8 martie – Ziua Internațională a Femeii (sâmbătă);
20 aprilie – prima zi de Paște (duminică);
21 aprilie – a doua zi de Paște (luni);
28 aprilie – Paștele Blajinilor (luni);
1 mai – Ziua Muncii (joi);
9 mai – Ziua Europei și Ziua Comemorării victimelor celui de-Al Doilea Război Mondial (vineri);
1 iunie – Ziua Copilului (duminică);
27 august – Ziua Independenței (miercuri);
31 august – Ziua Națională „Limba Noastră” (duminică);
25 decembrie – Crăciunul pe stil nou (joi).

Reamintim că fiecare cetățean al Republicii Moldova are dreptul și la un concediu anual de 28 de zile.

Un preot a fost judecat la 57 de ani după ce a violat și ucis o tânără care venise să se spovedească
Articolul anterior
Mesajul actorului Michael Douglas pentru tatăl său care a împlinit 101 ani
Articolul următor