Actrița și prezentatoareaTV s-a transformat radical de când a scăpat de 20 de kilograme. La aproape 46 de ani, Corina Dănilă e mai sexy ca niciodată. Aceasta a reușit să slăbească spectaculos și să aibă o talie de viespe. Bruneta a scapat de kilograme în doar câteva luni și a ajuns să cântărească puțin peste 50 de kilograme!
Corina Dănilă s-a apucat de slăbit din cauza că nu se simțea bine și în plus avea dureri mari de spate. În urmă cu câteva luni, vedeta a apelat la specialiști pentru a scăpa de surplusul de kilograme, dar și de problemele de spate. Acum, alimentația ei este bazată pe multe legume, fructe și doar carne fiartă, la grătar sau la cuptor. Vedeta are mai multe mese pe zi, însa mănâncă puțin și își cântărește porțiile.
„Corina avea 70 și ceva de kilograme și acum are 50 și ceva. Se ține de regim, practic și-a schimbat stilul alimentar. Și-a făcut un regim pe care-l va urma de acum încolo. La nutriționist merge doar la consultații și nu la fel de des ca în primele luni când s-a apucat de slăbit. Important este că se simte bine și nici dureri de spate nu mai are.”, susțin surse din anturajul vedetei.