Afraa, fetița găsită legată cu cordonul ombilical de mama ei care murise imediat după naștere, în cutremurul din Turcia, a împlinit 6 luni. Povestea ei a emoționat întreaga lume

Când Afraa a fost găsită sub dărâmăturile unei clădiri prăbușite după cutremurul din Siria în 6 februarie, încă era legată cu cordonul ombilical de mama ei care murise imediat după naștere. Imaginile cu salvarea bebelușului au devenit virale și au emoționat întreaga lume. Azi, Afraa – așa cum a fost numită fetița – are șase luni și este un copil fericit și sănătos, scrie Digi24.ro, conform BBC.

Afraa este crescută de unchiul și mătușa ei, împreună cu cei șapte copii ai lor, în orașul sirian Jindayris, nu departe de granița cu Turcia.

Unchiul ei, Khalil al-Sawadi, povestește că Afraa este un copil frumos și că âre zâmbetul mamei lui.

În 6 februarie, un cutremur devastator a zguduit sud-estul Turciei și nordul Siriei. Peste 44.000 de oameni au murit atunci. Imediat după ce seismul a lovit Jindayris, mama fetiței a intrat în travaliu și a născut sub ruinele casei ei. A murit înainte ca salvatorii să o găsească. Bebeluşul a fost singurul membru al familiei care a supravieţuit – tatăl ei, Abu Rudaina, şi cei patru fraţi ai ei au murit, împreună cu mama.

„Am văzut cum casa s-a prăbușit. Soția mea a început să țipe: „Fratele meu, fratele meu. Acoperișul căzuse peste ei. M-a sunat cineva și mi-a spus că au găsit cadavrul unei femei. De îndată ce am ajuns, am început să sap, apoi am auzit o voce. Era bebelușul, încă atașat de mama sa. Eram hotărâți să o salvăm, știam că va fi singura amintire rămasă din familia ei”, își amintește Khalil momentele dramatice.

Un videoclip dramatic cu salvarea a fost distribuit pe rețelele sociale și a devenit viral. Bebelușul a fost dus la spital și a primit inițial numele Aya, care înseamnă miracol în arabă. Doctorul care a îngrijit-o a spus că avea vânătăi și abia respira. După șase luni, acele răni nu mai sunt vizibile.

„Imediat după cutremur a avut niște probleme respiratorii din cauza prafului, dar acum e perfect sănătoasă. Am dus-o la medic și acum starea ei de sănătate este 100% bună”, spune Khalil. 

Ultimele șase luni au fost grele. Cât timp Afraa a fost în spital, mii de oameni din întreaga lume s-au oferit să o adopte, așa că Khalil și soția sa Hala au trebuit să demonstreze că sunt cu adevărat rude înainte de a li se permite să aibă grijă de ea. 

Hala a trebuit să facă un test ADN și a așteptat „aproape 10 zile” pentru a primi răspunsul. Era atât de mare interesul pentru povestea lui Afraa, încât Khalil și familia lui s-au îngrijorat în timp ce așteptau rezultatele ADN că cineva ar putea încerca să o răpească. Au stat cât de mult au putut la spital și au luat măsuri de precauție suplimentare. „Atât poliția civilă, cât și cea militară ne-au ajutat să o protejăm”, spune el. „Erau o mulțime. Au rămas în camera de lângă Afraa și au vegheat-o zi și noapte.”

În cele din urmă, rezultatele ADN au confirmat că Hala era rudă de sânge, iar fetița a fost externată de la spital. Unul dintre primele lucruri pe care le-au făcut Khalil și Hala a fost să-i dea un nou nume: Afraa, după mama ei.

„Acum este unul dintre copiii mei”, spune Khalil. „Nu pot să stau prea mult timp departe de ea. Când va crește, îi voi spune ce s-a întâmplat și îi voi arăta pozele mamei, tatălui și fraților ei. I-am îngropat a doua zi într-un sat din apropiere numit Hajj Iskandar, unde Apărarea Civilă a săpat gropi comune”.

Hala fusese însărcinată în același timp cu mama lui Afraa și la trei zile după ce s-a născut Afraa, Hala a născut și ea o fetiță. Au numit-o Ataa după o altă mătușă care a murit în cutremur.

Dar casa lor din Jindayris a fost atât de grav avariată încât nu mai puteau locui acolo. „Mi-am pierdut casa și mașina, a fost ca și cum m-am întors la punctul zero. Nici măcar nu îmi permit să-mi trimit copiii la școală” , spune Khalil. 

Timp de două luni au locuit într-un cort, într-o tabără. Era „extrem de grea, era foarte cald și aveam doi bebeluși de care să avem grijă”, adaugă bărbatul. Familia a reușit să găsească o casă de închiriat și acum locuiesc acolo, dar se tem că nu vor putea sta mult timp, pentru că „este foarte scump”.

Oamenii s-au oferit să-i ajute să se mute în Emiratele Arabe Unite sau Marea Britanie, dar familia i-a refuzat. „Sincer, eram încă îngrijorat [dacă plec în străinătate] că ar putea să o ia Afraa de lângă noi”, susține Khalil. Orașul său natal a fost unul dintre cele mai afectate de cutremur și mii de familii s-au trezit într-o situație dificilă.  

Natalia Gordienko a strălucit pe covorul roșu de la Cannes: „M-am simțit o adevărată prințesă”

Natalia Gordienko a făcut senzație la Festivalul de film de la Cannes. Cu o apariție îndrăzneață și plină de stil, cântăreața a captat privirile tuturor pe covorul roșu într-o rochie roșie elegantă, ornamentată cu pene, scrie SHOK.md.

colaj foto: shok.md

Evenimentul, cunoscut pentru eleganța și prestigiul său, a găzduit o mulțime de celebrități și personalități importante din industria filmului. Natalia Gordienko a reușit să se evidențieze prin alegerea sa vestimentară elegantă.

Rochia roșie a artistei a fost o combinație perfectă de eleganță și senzualitate. Ornamentată cu pene, aceasta a adăugat un element de lux apariției sale.

„Momente de pe covorul roșu. Cu siguranță unul dintre cele mai memorabile momente din viața mea. M-am simți o adevărată prințesă”, a scris Natalia Gordienko.

Natalia Gordienko a confirmat încă o dată talentele sale multiple, reușind să fie în centrul atenției și să impresioneze într-un alt domeniu decât cel muzical.

Natalia Gordienko este o artistă din Republica Moldova născută la 11 decembrie 1987. Artist Onorat al Moldovei care a reprezentat Moldova la concursul Eurovision-2006 și Eurovision-2021. Natalia are un băiat pe nume Christian.

Azilul de Animale din Capitală, deschis pentru vizitatori

Î. M. ,,Supravegherea și Protecția Animalelor” anunță că începând cu data de 16 mai 2024, Azilul Municipal de Animale situat pe str. Uzinelor 205/6, mun. Chișinău, primește vizitatori de luni până vineri, în intervalul orar 09.00 – 16.00.

În perioada primăvară-toamnă, sâmbăta, în intervalul orar 09.00 – 16.00, se desfășoară târguri de adopții, în cadrul cărora vizitatorii au ocazia să interacționeze cu patrupezii noștri și să își aleagă favoritul cu care va merge acasă.

Avem câini sociabili, frumoși, de toate culorile, taliile și care sunt deparazitați, vaccinați, microcipați, sterilizați și abia așteaptă să își găsească familiile de care au atâta nevoie.

Totodată, vă informăm că persoanele care urmează să viziteze Azilul Municipal de Animale, vor completa o Declarație pe propria răspundere conform formularului atașat și au obligația de a respecta condițiile stipulate în Ordinul nr.4-a din 16 mai 2024, emis de către administratorul interimar al Î. M. ,,Supravegherea și Protecția Animalelor”.

Primăria Chișinău a fost premiată la Reuniunea Anuală 2024 a BERD

Primăria Municipiului Chișinău a fost premiată la Reuniunea Anuală 2024 a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare și la Forumul de Business, evenimente care s-au desfășurat la Erevan, Armenia.

Primăria Chișinău a câștigat premiul mare pentru cea mai bună componentă digitală din cadrul Proiectului „Reabilitarea râului Bîc și protecție împotriva inundațiilor”.

Tot astăzi, Primăria Capitalei a fost premiată și cu o medalie de argint, la categoria reziliență climaterică, în cadrul competiției proiectelor BERD.

„Este o onoare pentru noi, iar aceste premii sunt adjudecate pentru prima dată de către Chișinău.

Mulțumesc întregii echipe care depune eforturi în realizarea proiectelor cu implicarea și suportul partenerilor de dezvoltare”, a menționat Primarul General, Ion Ceban, care a se află într-o vizită de lucru în Erevan, Armenia.

Alertă meteo! Cod galben de averse puternice și vijelie
Articolul anterior
Milioane de rușii trăiesc cu frică, după ce Putin a modificat legea recrutării. În orice clipă pot primi ordinul
Articolul următor