Ajută copiii care trăiesc în sărăcie absolută, să nu se mai culce flămânzi! Cu un singur click te poți implica în campania socială „Rostul Postului”

Luni a început POSTUL MARE, iar acest lucru înseamnă că organizația CCF Moldova lansează pentru al șaptelea an consecutiv campania „Rostul Postului”. În următoarele săptămâni vom încuraja oamenii să ofere mai mult Rost acestui Post, implicându-se în campania socială care este doar la un click distanță. Un singur click ar însemna pentru copiii, care trăiesc în sărăcie absolută, să nu se mai culce flămânzi.

Rostul Postului este o campanie socială, susținută de-a lungul anilor de sute de oameni și voci notorii, parteneri și donatori. Prin intermediul acestei campanii colectăm resurse financiare pentru a oferi sprijin copiilor afectați de sărăcie, care sunt supuși, de multe ori, riscului de separare de familie.

Donațiile din cadrul campaniei se fac online, accesând cel mai mare restaurant virtual www.rostulpostului.md, unde poți selecta bucatele de mâncare pe care le poftești. Iar pentru că te angajezi să fii și mai bun în această perioadă, cu gândul la copii care nu poartă nici o vină pentru viața care o trăiesc, renunți la aceste bucate și donezi costul lor direct pe site-ul restaurantului.

Cu banii acumulați, organizația CCF Moldova le va oferi sprijin familiilor. Acești copii vor avea parte nu doar o masă caldă, ci și posibilitatea să-și dezvolte competențe gospodărești datorită sprijinului psiho-emoțional și material, oferit de către specialiștii CCF Moldova, pentru o schimbare de durată.



Din momentul lansării campaniei, am ajutat direct 101 copiii și familiile lor. Iar în primul an de campanie am contribuit la dezvoltarea unei creșe sociale pentru copii cu vârsta de până la trei ani. 

Cum poți contribui la o schimbare pentru un copil, pentru o familie:

  • Accesează cel mai mare restaurant virtual – www.rostulpostului.md
  • Selectează orice poftești din meniu
  • Donează contravaloarea produselor selectate

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în Republica Moldova avem peste 559 mii de copii, iar fiecare al șaptelea trăiește în sărăcie absolută. Cea mai înaltă incidență a sărăciei în țara noastră este înregistrată în rândul copiilor. Asta îi face, de cele mai multe ori, pe părinți să îi lase în grija statului, în orfelinate, unde au de mâncare, dar sunt privați de afecțiune. Câți dintre noi putem spune că știm prin ce trec aceste familii?

Campania va dura până pe 15 aprilie 2023, timp în care poți accesa restaurantul virtual ori de câte ori vrei și să oferi zilei un alt Rost. Postul înseamnă și fapte bune.

Anual, CCF Moldova ajută peste 700 de copii să crească acasă, într-un mediu familial. Criza economică și energetică, inflația provocată de războiul de la granița țării noastre lovește în fiecare dintre noi, iar în familiile vulnerabile, care sunt fără venituri, rezerve și oarecum deja marginalizate, lovește și mai dur. 

Cod galben de ceață pe întreg teritoriul Republicii Moldova

Meteorologii au emis COD GALBEN de ceață, valabil pentru mâine, 24 ianuarie, în toată țara, informează unica.md.

Avertizarea intră în vigoare vineri la ora 01:00 și va fi valabilă până la ora 12:00.

În această perioadă, pe arii extinse se prevede ceață cu vizibilitatea de 200 de metri și mai puțin.

Tot mâine se așteaptă precipitații slabe sub formă de ploaie și vânt slab.

Șoferii sunt îndemnați să dea dovadă de prudență.

Caz șocant la Iași! Un copil de 3 anișori a fost găsit mort în casă. Părinții l-ar fi lăsat singur ore în șir, cât timp ei erau la băut

Incident de-a dreptul șocant într-o comună din Iași. Un copilaș de 3 ani a murit, după ce părinții l-ar fi lăsat singur ore în șir. Cei doi ar fi mers să bea într-un alt loc, scrie observatornews.ro

Update: Potrivit primelor informații, copilul era mort de câteva ore când autoritățile au ajuns la fața locului. Nu se știe dacă cel mic avea probleme de sănătate. Familia ar fi fost cunoscută pentru problemele cu alcoolul. 

Știre inițială:

Potrivit informațiilor, părinții au ajuns acasă dar au sunat abia peste câteva la 112, asta pentru că au crezut că cel mic doarme. 

Poliţiştii şi medicii sunt prezenţi la faţa locului și urmează să stabilească cum s-a produs nenorocirea. 

Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorii statelor europene și G7

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu ambasadorii statelor europene și ai țărilor membre ale formatului G7, inclusiv SUA, Canada și Japonia, acreditați în Republica Moldova. În cadrul întrevederii, Președinta Maia Sandu a evedențiat  principalele provocări cu care se confruntă țara noastră. Șefa statului  a remarcat  și impactul crizei energetice provocate de Rusia, care afectează direct nivelul de trai al cetățenilor și urmărește să influențeze procesele electorale, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

În acest context, Președinta Maia Sandu a subliniat că Republica Moldova își concentrează eforturile pe asigurarea securității energetice și reducerea vulnerabilității economice a cetățenilor. Șefa statului a mulțumit partenerilor internaționali pentru sprijinul acordat, subliniind că acest ajutor este esențial pentru stabilitatea Republicii Moldova, dar și pentru securitatea întregii regiuni.

Președinta a abordat, de asemenea, tema reformei justiției, subliniind că aceasta este nu doar o condiție pentru aderarea la Uniunea Europeană, ci și o așteptare clară a cetățenilor, care își doresc o justiție corectă, independentă și eficientă. „Reformele din domeniul justiției, în special evaluarea externă a judecătorilor, încep să aducă rezultate și trebuie să continue într-un ritm accelerat,” a punctat șefa statului. 

Un alt subiect important al discuțiilor a fost consolidarea eforturilor împotriva corupției politice. Maia Sandu a subliniat necesitatea de a întări arhitectura instituțională a organelor responsabile de combaterea corupției, și de îmbunătăți cadrul legal pentru aplicarea unor sancțiuni mai dure împotriva celor implicați în corupția politică și electorală. Aceste măsuri sunt esențiale pentru asigurarea integrității alegerilor parlamentare.

Dialogul a reafirmat angajamentul Republicii Moldova de a continua reformele necesare pentru a face față provocărilor actuale și a construi un viitor mai sigur și mai prosper pentru cetățeni.

”Nu aveam nicio valiză pregătită, nici mașina alimentată”. Mărturiile Ekaterinei, o refugiată din Ucraina care lucrează acum la o clinică estetică din Ungheni
Articolul anterior
VIDEO! Filmul documentar ”O țară mică cu inimă mare” lansat în premieră online
Articolul următor